”Zilele Babelor”, cum sunt cunoscute in popor, marcheaza iesirea treptata din iarna si instalarea primaverii. Si cum inceputul de an agricol era si o perioada incarcata de energii nefaste de care se facea „vinovat” soarele vatamator al primaverii, antichitatea a oferit si o solutie: martisorul care are ca efect contracararea actiunii soarelui alb intrupat prin banutul de argint. Denumit popular si martigus sau mart, vestitorul primaverii, oferit acum mamelor si iubitelor, este o reminiscenta a cultului soarelui, care s-a pastrat in Romania pana acum sub forma a numeroase superstitii, datini, credinte si traditii populare. Fetele si femeile poarta martisoare pentru a sarbatori venirea primaverii. Acum cateva sute de ani, martisoarele erau un “talisman solar”, parte a unui rit arhaic de infrumusetare: exista credinta ca cine purta martisor nu va avea pistrui tot anul. Romulus Vulcanescu arata in “Mitologia romana” ca, pe vremuri, fetele ieseau in gradina de cum se desprimaverea, luau martisorul si-l aruncau in sus, spre soare, zicand: “Sfinte Soare, sfinte Soare, / daruiescu-ti martisoare, / in locul lor ma fereste / de pistrui ce ma-negreste. / Ia-mi te rog negretele / si da-mi albetele, / fa-mi fata ca o floare / sfinte Soare, sfinte Soare”.
FIRUL ANULUI POARTA NOROC
Exista legende potrivit carora firul martisorului ar fi fost impletit de baba Dochia, in zilele cand se urca cu oile pe munte. Asemenea Moirelor din mitologia greaca, a Parcelor din mitologia romana, cu Laima-Dalia din mitologia tarilor baltice, similar cu Feele in Anglia, Tara Galilor, Scotia si Irlanda sau cu Ursitoarele autohtone care torc firul vietii la nasterea pruncului, se spune ca Baba Dochia toarce firul anului, la nasterea stravechiului inceput de an agrar. O alta legenda spune ca: „Baba Dochia, umbland cu oile prin padure, torcea lana din furca si, gasind o para, i-a facut borta, legand-o cu un fir de ata. Asta a fost de 1 martie si de atunci s-a latit obiceiul.” Pe la mijlocul sec. XIX, banutul cu snur care apara de boli, deochi si friguri si aducea noroc, sanatate si bunastare a fost adoptat si de oraseni. Datina devine astfel una dintre cele mai indragite traditii neaos romanesti. In locul banului gaurit, s-au facut in ani tot felul de mici figurine simbolizand norocul: clasica potcoava, trifoiul cu patru foi, co- sarul, buburuza sau figurina care simbolizeaza primavara: ghiocelul. Intre timp, „elanul” mesterilor a transformat marti- sorul in tot felul de figurine care nu mai au nicio legatura cu semnificatia initiala. Snurul „de arnici si gaitan” este inlocuit cu fir de matase, pastrandu-se doar culorile rosu/alb cu inteles simbolic. 1 martie, Martisorul, devine o zi in care fiecare femeie primeste acest dar ca simbol al primaverii, al dragostei sau prieteniei.
BABELE MARTISORULUI, ORACOLELE ROMANILOR
In afara de sarbatoarea Martisorului, primele zile ale lunii Martie au un statut special in toata tara: de la mic la mare, romanii isi aleg una dintre aceste zile, numind-o “baba mea” si urmaresc cu atentie vremea, incercand sa-si prevesteasca viitorul an in functie de aspectul zilei: o “baba” insorita si senina anunta un an bun si linistit. Dimpotriva, o “baba” mohorata si ploioasa sau cu zapada inseamna ca urmeaza un an plin de necazuri si de suparari. In aceasta perioada, vremea este la fel de instabila, precum firea babelor. In 9 Martie, ortodocsii ii celebreaza pe cei 40 de mucenici, arsi pe rug in perioada de inceput a crestinismului. In anumite parti, exista obiceiul de a prepara din aluat „mucenicii”: un fel de covrigi in forma de “opt”, mult mai mici si fierti in apa indulcita in care se adauga nuci si scortisoara. In calendarul popular, la aceasta data incep zilele “mosilor”, care sunt 9, asa cum sunt si zilele “babelor”, babe numite in Ardeal si „vantoase”.
DAKIA SI BABA DOCHIA
Legendele legate de Dochia o arata cand fosta printesa, cand baba acra si rautacioasa. Potrivit etnologilor, Dochia ramane in Panteonul mitologiei romane ca o divinitate agrara si materna la varsta senectutii, care moare si renaste simbolic la 9 martie, Anul Nou Agrar si echinoctiul de primavara in Calendarul Iulian, pe stil vechi. In prima legenda, mitul Dochiei se impleteste cu istoria si se leaga de cucerirea Daciei. Printesa Dakia ar fi fost fiica lui Decebal, vestita pentru frumusetea si curajul ei. Cand Decebal a fost asediat in cetatea Sarmizegetusa de oastea imparatului Traian, ea a sarit in ajutorul tatalui, in fruntea unei ostiri adunate la indemnul ei. Ajutorul insa a venit prea tarziu: cetatea asediata era deja cucerita, iar printesa Dakia a fugit cu restul ostirii ramase, in munti. Imparatul Traian a vazut-o si, impresionat de frumusetea si curajul ei, a vrut s-o aiba. Traian a pornit cu soldatii in urmarirea ei, pana pe Muntele Ceahlau. Cand a inteles ca nu mai poate scapa, Dakia a cerut ostasilor din jur sa fuga mai departe pentru a deruta urmaritorii. Ramasa singura, s-a rugat marelui zeu Zalmoxe sa nu o lase sa fie necinstita de imparatul Traian. Zeul i-a ascultat ruga si a transformat-o intr-o batrana ce pastorea o mica turma de oi. Traian a intrebat-o pe batrana daca a vazut o printesa frumoasa, iar Dakia i-a aratat cu toiagul inspre miazazi. Potrivit legendei, batrana Dakia mai traieste si acum in munti. George Calinescu, in „Istoria literaturii romane”, potriveste legenda ei intre cele patru mituri esentiale „care au modelat cultura si spiritualitatea romaneasca”, pe langa cel al „Mioritei”, al „Mesterului Manole” si al „Zburatorului”.
LEGENDE DE PRIMAVARA
Numele de Dochia este legat si de numeroase legende care descriu atmosfera pastorala a satului romanesc, cu conflictele dintre soacra si nora, certuri care sugereaza opozitia intre timpul vechi si cel nou, intre iarna si vara. Fiul Dochiei ar fi fost Dragobetele si Dochia, pentru a-i face zile fripte nurorii, ar fi trimis-o in padure sa-i culeaga fragi. In padure, tanara nevasta s-ar fi intalnit cu doi mosnegi, Dumnezeu si Sfantul Petru, care auzindu-i pasul, ar fi ajutat-o, umplandu-i poala cu jaratic, care acasa s-ar fi transformat in fragi. In alte legende, Dochia, convinsa ca a sosit primavara, a plecat cu oile sus la munte si, prevazatoare, si-a imbracat 9 cojoace. Se spune ca Martie, pentru a o pedepsi pentru cutezanta ei de a-l infrunta, a imprumutat cateva zile friguroase de la fratele sau, Februarie, a pornit o ploaie rece ce a durat 9 zile si care a udat cojoacele. Dochia le-a lepadat unul cate unul caci o ingreunau la mers. In alta versiune, vremea a devenit tot mai calda, iar Dochia si-a scos cojoacele pe rand. Cand a dezbracat si ultimul cojoc, a inceput o adevarata furtuna de zapada si Dochia ar fi inghetat, transformandu-se in stana de piatra, impreuna cu animalele pe care le pastorea. Stanca aceasta cu bolovanii ce o inconjoara a fost descoperita de Dimitrie Cantemir. El relateaza in „Descriptio Moldaviae”: „Cel mai inalt munte al Moldovei este Ceahlaul si daca acest munte ar fi cunoscut poetilor vechi, el ar fi tot atat de celebru ca si Olimpul, Pindul sau Pelia. Din varful sau ce se ridica la inaltime enorma ca un turn, porneste la vale un parau cu apa foarte limpede si, rostogolindu- se cu mare vuiet printre stanci, se arunca in raul Tazlau. Drept in mijlocul lui se vede o statuie straveche, inalta de cinci coti, intruchipand o baba inconjurata, daca nu ma insel, de 20 de oi, din sexul careia curge un izvor nesecat. Este desigur greu de spus daca natura si-a aratat in acest monument fantezia ei, sau daca mana iscusita a unui artist a plasmuit-o asa.” Asemenea „oameni de piatra” se pot vedea in diferite locuri din Carpatii Orientali si Meridionali, dar trecutul isi pastreaza misterul si legendele.