Atestare documentară secolul al XIII-lea
Câmpulung este un municipiu din Judeţul Argeş, din regiunea Muntenia, România. Este situat în depresiunea omonimă, la o altitudine de 580-600 m şi la o distanţă de 62 km de Piteşti (pe direcţia N-NE, pe şosea), 47 km de Curtea de Argeş (la E), 84 km de Braşov (la S-SV) şi 66 km de Târgovişte (la V). Este străbătut de Râul Târgului. Are o suprafaţă de 11,7 km2 şi populaţie de 38.209 locuitori (potrivit recensământului din 2002). Cunoscut drept prima reşedinţă domnească din Ţara Românească, aici apare primul document românesc, Scrisoarea lui Neacşu. Este considerat oraşul cu cea mai autentică arhitectură românească.
Administraţie
Municipiul este format din 8 cartiere:
* Centru
* Tabaci
* Flămânda
* Rotunda
* Vişoi
* Schei
* Grui
* Mărcuş
* Valea Româneştilor
Istoric
Prima menţiune documentară datează din 1300 (alte surse menţionează anul 1292), Câmpulungul fiind cel mai vechi oraş din Ţara Românească. Până în secolul XVII a trăit aici o însemnată comunitate săsească. Prezenţa umană în această zonă este însă mult mai veche. Cele mai vechi urme de cultură materială, descoperite atât pe raza oraşului, cât şi în împrejurimile sale, datează din perioada bronzului târziu (1700-1600 i.d.Hr.). Astfel, la Pescăreasa, în sudul oraşului a fost descoperită o necropolă, dovadă a existenţei unei aşezări omeneşti. |Urme de locuire geto-dacică, din sec. II-I i.d.Hr., sunt bine conturate în zona actualului oraş, în cartierul Olari-Sfântu Gheorghe; la fel şi cele de la Apa Sărată şi Bughea de Sus, care aparţin culturii dacice târzii.
Istoria Veche
Cele mai vechi urme de cultură materială, descoperite atât pe raza oraşului, cât şi în împrejurimile sale, datează din perioada bronzului târziu (1700-1600 i.d.Hr.). Astfel, la Pescăreasa, în sudul oraşului a fost descoperită o necropolă, dovadă a existenţei unei aşezări omeneşti. Urme de locuire geto-dacică, din sec. II-I i.d.Hr., sunt bine conturate în zona actualului oraş, în cartierul Olari-Sfântu Gheorghe; la fel şi cele de la Apa Sărată si Bughea de Sus, care aparţin culturii dacice târzii. La Cetăţeni-Muscel, aşezare dacică locuită fără întrerupere din jurul anului 300 î.d.Hr., au fost descoperite urme materiale ce atestă existenţa aici a unui important centru economic, unde aveau loc schimburi intense de mărfuri. Aceasta este una dintre cele mai vechi aşezări dacice din ţară. Anul 106, anul cuceririi Daciei de către romani, deschide o perioadă distinctă în istoria noastră şi implicit a acestei zone. Fiind o provincie de graniţă a Imperiului Roman, Dacia avea un important rol de apărare împotriva atacurilor barbare, aceasta presupunând construirea unor linii de fortificaţie punctate de existenţa unor castre de pamânt sau piatră. Limeşul reprezintă o noţiune al cărei conţinut a evoluat pe parcursul secolelor începând de la cel de limita despărţitoare a unui teren şi pâna la cel de frontieră fortificată în faţa unui teritoriu încă necucerit, în scopul instituirii unui obstacol. Pe acest hotar, elementele militare special deplasate, fortificaţiile şi trupele de graniţă, aveau misiunea de a supraveghea, apăra, respinge mişcările şi eventualele incursiuni ale inamicului. Unul dintre limeşurile din Dacia este limeşul transalutanus, care se întinde pe o lungime de 235 km, construit la o distanţa variabilă de 10-15 km E de Olt. Valul limeşului nu este continuu. De la râul Argeş este înlocuit de cursul Râului Doamnei şi al Râului Târgului. După anul 245 d.Hr., în urma puternicelor atacuri carpice, limeşul transalutanus a fost abandonat şi graniţa a revenit pe Olt (limeşul Alutanus). Dintre cele 13 castre cunoscute ale limeşului transalutanus, cel de la Jidava (astăzi Apa Sărata, localitate inglobată în oraşul Câmpulung) este singurul construit în piatra şi caramidă şi, în acelasi timp, cel mai mare. Castrul avea forma dreptunghiulară, era înconjurat cu un zid de incinta prevăzut cu turnuri dreptunghiulare pe laturi şi semicirculare la colţuri si avea rolul de a controla drumul prin pasul Bran.
Istoria Medievală
Ca toate celelalte oraşe, Câmpulungul a trecut în evoluţia sa prin fazele de sat, târg, pentru ca la începutul sec. XIV sã devinã oraş. Aceastã evoluţie a fost determinatã de sporirea numãrului de locuitori, de creşterea continuã şi intensã a producţiei meşteşugãreşti şi a schimbului de mãrfuri. În primele decenii ale sec. XIII, în Câmpulung încep sã pãtrundã şi sã se stabileascã meseriaşi şi negustori saşi. Comunitatea sãseascã care se formeazã aici era condusã de un greav (comeş), ultimul dintre ei fiind Laurencius de Longo Campo, piatra lui funerarã se aflã astãzi în biserica Bãrãţiei şi constituie cel mai vechi document epigrafic medieval din Ţara Româneascã şi în acelaşi timp prima menţiune scrisã a oraşului. Inscripţia este datatã în anul 1300 şi are urmãtorul text: "Hic sepultus est comes Laurencius de Longo-Campo, pie memerie, anno Domini MCCC." ("Aici este înmormântat comitele Laurenţiu din Câmpulung, spre pioasã amintire, în anul Domnului 1300."). Pânza oraşului Câmpulung, cel mai însemnat şi mai peremtoriu izvor privitor la obştea Câmpulungului, care conţine 38 de hrisoave dintre anii 1559-1747, menţioneaza cã cel mai vechi document în care erau trecute privilegiile oraşului îl dãduse lui Matei Basarab: "prea luminatul, blagocestivul şi de Hristos iubitorul, rãposatul Io Radu Negru Voivod la leat 6800 (1292). " Din anul 1330, dupã victoria de la Posada împotriva regelui Ungariei Carol Robert, la Câmpulung îşi stabileşte reşedinţa de scaun Basarab I (cca. 1310-1352), primul domnitor al statului independent Ţara Româneascã. Astfel Câmpulungul devine, pentru aproape 4 decenii, centrul politic şi administrativ al statului. Abia în 1369, domnitorul Vladislav I Vlaicu ( 1364-1377 ), urmaşul la tron al lui Nicolae Alexandru ( 1352-1364 ), fiul marelui Basarab, mutã capitala ţãrii la Curtea de Argeş. Aşezat pe unul dintre cele mai importante drumuri de legatura din Evul Mediu între Ţara Româneascã şi Transilvania, oraşul devine punct vamal, pomenit pentru prima datã din acest punct de vedere în anul 1368, într-un hrisov emis de Vladislav I, prin care se stabileşte obligaţia negustorilor braşoveni ce trec cu carele de mãrfuri prin Pasul Bran sã plãteascã la Câmpulung, ca taxã vamalã, o "treizecime". Dupã mutarea centrului politico-administrativ la Curtea de Argeş, Câmpulungul continuă sã aibã calitatea de reşedinţã domneascã temporarã. Este perioada domniilor "itinerante", când domnitorul se deplasa în diferite localitãţi din ţarã, în care îãi stabilea reşedinţe temporare. Atât Basarab I, cât şi fiul şi urmaşul sãu la tron, Nicolae Alexandru, au fost înmormântaţi la Câmpulung. Piatra tombalã a acestuia din urmã se pãstreazã şi astãzi în biserica din Complexul voivodal Negru Vodã: "În luna noiembrie 16 zile a rãposat marele şi singur stãpânitor Domn Io Nicolae Alexandru Voivod, Fiul marelui Basarab, în anul 6873 ( 1364 ), indictionul 3, veşnica lui pomenire." Acest text este cel mai vechi document epigrafic medieval, scris în limba slavonã, cunoscut pâna acum în Ţara Româneascã. Existenţa unui mare numãr de meşteşugari ( olari, subari, blãnari, cojocari, tãbãcari, pietrari, lemnari, morari, mãcelari ) organizaţi în bresle şi grupaţi în cartiere distincte, şi situarea oraşului pe drumul de legãturã cu Transilvania, au fãcut ca acesta sã joace un rol important în comerţul intern şi extern al Ţãrii Româneşti. Astfel, Sebastian Munster, în lucrarea "Cosmografia ", tipãritã în 1544, menţioneazã: "Între Târgovişte şi Braşov este târgul Câmpulung, locuit de creştini, şi acolo este locul de desfacere a mãrfurilor pe care le transportã de la Târgovişte în Transilvania." Tot în domeniul comerţului menţionãm faptul cã încã din sec. XV exista bâlciul de Sfântul Ilie, renumit şi astãzi în regiune. Amploarea şi pitorescul bâlciului i-au atras atenţia florentinului Antonio Maria del Chiaro, secretarul domnitorului Constantin Brâncoveanu, care consemneazã: "La distanţa de o zi de drumul de Târgovişte, cãtre graniţele Transilvaniei, se gãseşte Câmpulungul, oraş renumit pentru bâlciul anual ce are loc pe la mijlocul lui iulie şi la care iau parte negustori din toate pãrţile." (anexa 2.3.2.) Câmpulungul a fost singurul oraş din ţarã care s-a bucurat de privilegii în domeniul economic, administrativ, politic şi juridic. În 1521, Neacşu Lupu emite din cancelaria oraşului, o scrisoare redactatã în limba românã cãtre Hans Brukner, judeţul Braşovului, informându-l asupra mişcãrilor oştirilor otomane din zona Dunãrii. Este prima scriere cunoscutã în limba românã din Ţara Româneascã. (anexa 2.3.3.) Tot Matei Basarab, în 1643, înfiinţeazã la Câmpulung prima fabrica de hârtie din ţarã. Forma cea mai eficientã de rãspândire a culturii au constituit-o şcolile. La Câmpulung a funcţionat una dintre cele mai vechi şcoli din Ţara Româneascã, înfiinţatã în 1552 de doamna Chiajna, soţia domnitorului Mircea Ciobanu. (anexa 2.3.4..)Tot aici, Antonie Vodã ( 1669-1672 ) a înfiinţat prima şcoala obşteascã cu învaţãtura în limba românã din Ţara Româneascã: "fãcui domnia mea casã de învãţãturã, adecã şcoala, în oraşul domniei mele Câmpulung." În acest mediu cultural şi-au desfãşurat activitatea mai multi copişti, dintre care amintim: Vasile eromonahul, Nicola gramaticul, Panu gramaticul, Constantin logofatul, Ianache preotul.
Istoria Modernă
Marile evenimente ale istoriei moderne s-au facut simţite şi la Câmpulung, astfel ca, izbucnirea revoluţiei de la 1821, condusã de Tudor Vladimirescu, şi mãsurile luate de cãtre acesta în favoarea maselor populare s-au bucurat şi de adeziunea câmpulungenilor. Arestat de cãtre eterişti la Goleşti, Tudor Vladimirescu este dus la Târgovişte prin Câmpulung, unde în noaptea de 22-23 mai 1821 este gãzduit în casa boierului Constantin Chiliaşu, bunicul istoricului Constantin D. Aricescu. În acest timp, oraşul este ocupat de cei doi fraţi ai lui Alexandru Ipsilanti, Nicolae şi Iorgu, cu un detaşament de ostaşi. Şi ideile revoluţiei de la 1848 au pãtruns în rândul câmpulungenilor. Aici au activat în perioada de pregãtire a revoluţiei de la 1848, câteva figuri remarcabile ale culturii noastre: I.D. Negulici, C.D. Aricescu, Apostol Aricescu. La turnul-clopotniţã al manastirii Negru-Vodã se afla o placã cu textul juramântului revoluţionarilor câmpulungeni de la 1848. La Câmpulung şi în împrejurimi, ostaşii români au dus, în 1916, în primul rãzboi mondial, lupte grele împotriva trupelor germane. Mausoleul de la Mateiaş a rãmas sã aminteascã vitejia ostaşilor cãzuţi în luptele din zona Rucãr, Dragoslavele, Valea Mare-Pravãţ, Câmpulung, în toamna anului 1916. Monumentul comemorativ a fost ridicat pe muntele Mateiaş, în 1935, dupã proiectul arhitectului D. Ionescu-Berechet. Nici celelalte evenimente majore din istoria României nu au lipsit din evoluţia oraşului Câmpulung şi a împrejurimilor sale. Urmãrind istoria acestui oraş constatãm cã nu existã aproape nici un moment important din istoria neamului nostru, angajare social-politicã, acte culturale de anvergurã naţionalã, mişcãri de idei, la care câmpulungenii sã nu-şi fi adus partea lor de contribuţie.
Monumente
Muzeul orăşenesc
A cunoaşte un oraş sau o anume zonă dincolo de stabilirea unui contact intim cu muzeele acestora, nuclee de concentrare, conservare şi popularizare a unr valori representative, este de neconceput. Muzeul, indiferent de natura şi structura lui, focalizează un anume univers şi asigură veritabile călătorii în timp şi în spaţiu, sugerează conexiuni şi analogii, asigură accesul spre esenţial şi, ca urmare, întâlnirea călătorului cu o realitate muzeistică devine o experienţă plină de relevanţă şi, de ce nu, tulburătoare. Adevărul mi se pare integral valabil şi în ceea ce priveşte cunoaşterea Câmpulungului. Nu se poate realize o imagine cuprinzătoare a străvechii capitale a Ţării Româneşti fără vizitarea celor două secţii ale muzeului orăşenesc ― secţia de etnografie şi artă populară şi secţia de istorie şi arte plastice. Alături de frumuseţea sobră a portului muscelean şi a interioarelor caselor ţărăneşti, el, vizitatorul, află aici pagini impresionante din istoria acestor meleaguri, găseşte relicve preţioase, grăind despre oameni de seamă născuţi în Câmpulung, admiră opere de artă, valoroase, multe din ele imagini ale peisajelor muscelene, cu o dublă valoare, artistică şi documentară, sau realizări ale unor artişti originari din Câmpulung. Muzeul de etnografie şi artă populară, aflată în strada Republicii, la numărul 7, este găzduit de una dintre cele mai vechi case din oraş, construită în 1735, monument de arhitectură veche românească. Aspectul este de casă tipic musceleană, cu două caturi, cu fişor de lemn, uşor sculptaţi, ce se termină în arcade ondulate de zidărie, prelungit cu sală în consolă, cu stâlpi şi pălimar din baluştri strunjiţi de lemn, cu profilatură simplă din tencuială la ferestre, cu gârlici, în goluri arcuite sub foişor, şi învelitoare de şiţă. Unelte lucrate meşteşugit în lemn sau fier, folosite de ţăranii musceleni în decursul vremi, indică principalele lor îndeletniciri: păstoritul, culesul, vânătoarea, pescuitul, agricultura, cultura, prelucrarea lemnului şi a pietrii de Albeşti, olăria, fierăria etc. O bucătărie ţărănească, smulsă parcă din pânzele lui Grigorescu şi Luchian; casa mică sau camera de lucru, semănată cu obiecte de tors şi ţesut, şi, alături, casa mare sau casa de oaspeţi, amândouă având pereţii îmbrăcaţi cu scoare în vărgi, chilimuri şi zavestre în romburi, meşterit colorate, cu ştergare la ferestre, paturi largi acoperite cu poclade miţoase, refac un întreg tablou de viaţă. La etaj, obiecte de ceramică musceleană, lucrate la Costeşti, Băileşti şi Poieniţa, amintesc de arta olarilor câmpulungeni de altădată. Un splendid mobilier în lemn pirogravat, în culori, sculptat în preajma anilor 1920, arată o altă latură a meşterilor localnici, dealtminteri iscusiţi tâmplari şi cioplitori în lemn. În continuare, o încântătoare paradă a portului muscelean, cu frumuseţea şi gingăşia maramelor în fir de borangic, coloritul şi cusăturile variate ale iilor, presărate pe mâneci şi altiţe cu fuşti, suveicuţe, muşcate în rânduri sau şătrănguţe, ca şi fotele strălucitoare cu înflorituri măiestru cusute cu fir le-au impus de mult în toate colţurile lumii. Alături se înşiră sobrele şi impunătoarele costume bărbăteşti: pălărie mică mocăneasca cu boruri mici şi calota semisferică, sau pălăria bătrânească cu boruri mai mari şi calota mai turtită, căciuli retezate, ciobăneşti, sau cu moţ; cămaşa cu clini, ori cu fustandelă; cioareci strâmţi de dimie; zeghea sau sarica şi cojocul ciobănesc pentru vreme rea, chimirul, de piele, simplu ori împodobit cu cusături, opinca dacică etc. Toate, la un loc, constituie o grăitoare dovadă în sprijinul afirmaţiilor celor care consideră portul popular din Muscelprintre cele mai vestite în galeria atât de bogată a producţiilor geniului artistic al poporului. Muzeul de istorie şi artă plastică este de curând instalat în fosta clădire a Consiliului Popular al oraşului, construcţie cu linii arhitecturale caracteristice perioadei anilor 1930-1940, având un frumos hol central, cu cupolă de sticlă, scară şi balustrade artistic sculptate. Cu o amnajare conform principiilor moderne de aranjare muzeistică, vizitarea secţiei de istorie prilejuieşte pătrunderea într-un adevărat tunel al timpului, în care prezenţa anumitor obiecte şi documente evocă imagini ale timpurilor străvechi, de la epoca comunei primitive până în contemporaneitate. Obiecte de piatră ― ciocane, topoare ― unelte de os, găsite în săpăturile arheologice făcute în Câmpulung, ne poartă cu milenii în urmă, în epoca de anilor 6000-1800 î.e.n. Vestigiile stăpânirii romane în Dacia sunt înfăţişate prin obiecte găsite la castrul Jidava, de lângă Schtul Goleşti: unelte, vase cu mozaic, arme, monede romane, ceramică romană cu elemente dacice, provenind din secolul al IV-lea e.n. Intrând în perioada feudală, participarea Câmpulungului la istoria ţării este dovedită prin alte numeroase exponate. Nu lipseşte nici scrisoarea în limba română a lui Neacşu Lupu, judele Câmpulungului, către Hans Benker din Braşov (facsimil). Colecţia de artă plastică a muzeului câmpulungean este valoroasă atât prin varietatea artiştilor reprezentaţi, cât şi prin numeroasele imagini inspirate de oamenii şi priveliştile muscelene. Datorită acestor calităţi, patrimoniul cultural al câmpulungului în istorie, etnografie şi arte plastice, este mai bogat şi mai reprezentativ.
Monumentul lui Negru Vodă
În faţa bibliotecii orăşeneşti, într-un mic scuar, apare maiestuos bustul legendarului Negru Vodă, operă a sculptorului Dimitrie D. Mirea, ridicat în 1910, ca omagiu al câmpulungenilor strămoşului lor, aşa cum glăsuiesc inscripţiile de pe plăcile care acoperă soclul: „ Înălţatu-s-au chipul lui Radu Negru Basarab, descălecătorul Ţării Româneşti; Câmpulungul, primul scaun domnesc salută chipul de bronz al urzitorului Ţării Româneşti; Memoriei Luceafărului Basarabesc, admiratorii gloriei străbune îi închină acest monument”. Având coroana pe cap, cu barba ninsă de vreme, acela care, cu nume de legendă, simbolizează pe întemeietorul primului stat independent, rămâne să străjuiască peste veacuri dezvoltarea bătrânei capitale a Ţării Româneşti, chemată azi la o nouă viaţă, la noi realizări, demne de tradiţia străbună.
Bulevardul “Pardon”
Bătrânul bulevard al Câmpulungului s-a amenajat pe fosta albie a unui iaz care a fost deviat în Râul Târgului în jurul anilor 1880. S-a numit multă vreme Bulevardul "Pardon" pentru că era aşa mare aglomeraţie, că desele ciocniri între trecători duceau inevitabil la scuzele exprimate la tot pasul prin expresia "Pardon!".
Vedere de pe platoul Grui În centru: Hotelul Regal, în dreapta: Biserica Domnească. 1908 Ed. Gh. N. Vlădescu
sursa: Wikipedia