Bucuresti - 550 de ani

Bucuresti - 550 de ani


Mic Paris sau Mare Ferentari, hulit emfatic sau, dimpotriva, adorat fara rezerve, oras al lui Mircea Eliade – cu “strazi Mantuleasa” si alte locuri tainice peste care staruie vraja altor timpuri – sau urbe a “Chirurugului” si a lui Marean, cu drumuri pe care stau, incremenite in proiect, utilaje ciclopice, paralizate de teama gropilor, Bucurestiul este un oras viu, tentacular, caleidoscopic, pestrit si violent contradictoriu.


Bucurestii - o poveste in date

*

Potrivit lui Constantin C. Giurescu, pe malurile Dambovitei si ale Colentinei este atestata cultura paleolitica si neolitica. Pana in 1800 i.Hr., apar dovezi ale unor asemenea comunitati stravechi in zonele Dudesti, Lacul Tei si Bucurestii-Noi de astazi.
*

Primele locuinte de dupa retragerea aureliana din 273 d.Hr. sunt atestate in secolele III-XIII.
*

Legenda spune ca asezarea Bucuresti a fost fondata de un oier pe nume Bucur. Conform altei variante, mai probabile, Bucurestiul a fost intemeiat de catre Mircea cel Batran, la sfarsitul secolului al XIV-lea.
*

La 13 iunie 1458, Vlad Tepes da un act in latineste, in care foloseste expresia "juxta fluvium acque Domboviche" - adica "langa cursul apei Dambovita" -, ce se refera, dupa toate probabilitatile, la Bucuresti.
*

Primul document care atesta in mod precis si clar Bucurestiul ca resedinta domneasca apartine tot cancelariei lui Vlad Tepes. E vorba despre un hrisov scris in slava si emis la 20 septembrie 1459.
*

Cetatea Dambovitei, cum mai apare in primii ani orasul, avea rol strategic, urmand sa vegheze asupra drumului ce se intindea de la Targsor la Giurgiu, unde se afla o garnizoana otomana.
*

in scurt timp, la 14 octombrie 1465, Bucurestiul este ales de catre Radu cel Frumos (om prea plecat turcilor, fratele si dusmanul lui Draculea) ca resedinta domneasca.
*

In vremea lui Vlad Vintila (poreclit si Braga Voievod) si in aceea a lui Radu Paisie (1535-1545), sunt emise in Bucuresti foarte multe documente.
*

In anii 1558-1559, la Curtea-Veche este construita Biserica Domneasca, ctitorie a domnitorului Mircea Ciobanul. Biserica e cel mai vechi lacas de cult pastrat in forma sa initiala in Bucuresti.





*

In 1659, sub domnia lui Gheorghe Ghica, Bucurestiul devine capitala Tarii Romanesti si incepe sa fie modernizat.
*

La 1661, apar primele drumuri pavate cu piatra de rau, iar la 1694 se infiinteaza prima institutie de invatamant superior, Academia Domneasca.
*

La 1702, Constantin Brancoveanu construieste palatul Mogosoaiei, actualul Muzeu de Arta Feudala Brancoveneasca. Palatul, dar si atenantele sale, gazduiesc astazi si expozitii de arta contemporana.
*

La 1704, ia fiinta, la initiativa spatarului Mihai Cantacuzino, Spitalul Coltea. In scurt timp, Bucurestii se dezvolta din punct de vedere economic si se inregistreaza o crestere semnificativa a numarului mestesugarilor, organizati in bresle (ale croitorilor, cizmarilor, cavafilor, cojocarilor, panzarilor, salvaragiilor, zabunarilor.
*

Sunt create primele manufacturi si cismele publice, iar populatia creste necontenit, prin aducerea de locuitori din intreaga Muntenie (in 1798, sunt consemnati 30.030 de locuitori, in timp ce in 1831 pot fi numarate 10.000 de case si 60.587 de locuitori).
*

Se deschide Hanul lui Manuc, unde se va semna, in 1812, Tratatul de la Bucuresti, intre Rusia si Turcia.
*

Dupa Unirea Principatelor, cele doua Camere sunt prorogate si convocate impreuna in Bucuresti, pentru ziua de 24 ianuarie 1862. In loc de doua capitale, ramane acum una singura: cea de pe malurile Dambovitei.
*

De-a lungul secolului al XIX-lea apar o serie de institutii de mare interes (Teatrul National, Gradina Cismigiu, Societatea Academica din Bucuresti, Societatea Filarmonica, Universitatea, Gara de Nord, Grand Hotel du Boulevard, ziarul Universul, cafenele, restaurante, Gradina Botanica, Ateneul Roman, Banca Nationala), plus inovatii in materie de tehnologie si cultura (iluminatul cu petrol lampant, prima linie de tramvai - pe ruta Obor-Cotroceni -, iluminatul electric, primele linii telefonice).
*

Intram in secolul vitezei: la 1910 se monteaza Podul Grant. Pe 4 august 1916 se semneaza, la Bucuresti, Tratatul de alianta intre Romania si Antanta.
*

Anul 1920: se da in folosinta o centrala telefonica automata cu 3.000 de abonati. In 1925, pe ruta Piata Sf. Gheorghe - Bariera Calarasilor, este data in functiune prima linie de autoboze urbane. In 1933, este construit Palatul Telefoanelor.
*

O revenire la vitezele de altadata: sociologul Dimitrie Gusti infiinteaza, in 1936, Muzeul Satului, unul dintre primele muzee etnografice din lume. In acelasi an, pe o suprafata de 187 ha, se amenajeaza parcul Herastrau.





*

Pe repede si zguduitor inainte: in 1940 si in 1977, doua cumplite cutremure de pamant darama centrul Capitalei.
*

In afara de aceste sinistre naturale, au existat si calamitati ce pot fi puse pe seama sindromului dictatorial: la 30 decembrie 1947, 8 zile dupa sosirea Regelui Mihai la Bucuresti, are loc lovitura de stat ce schimba soarta orasului. Guvernul Dr. Petru Groza si Partidul Muncitoresc Roman confisca puterea in numele poporului. Are loc nationalizarea, sunt construite numeroase blocuri cutii-de-chibrit, iar in anii '80 Ceausescu darama deliberat centrul vechi al Bucurestiului, ca sa faca loc Casei Poporului si proiectelor de sistematizare a orasului.




Marile personalitati ale Bucurestilor de altadata

Constantin BRANCOVEANU (1654 - 1714)
A domnit intre 1688 si 1714. In 1694, la indemnul carturarului Constantin Cantacuzino Stolnicul, a initiat infiintarea Academiei Domnesti, in cladirile vechii manastiri Sf. Sava, pe locul carora se afla astazi cladirea si Piata Universitatii. Au fost puse astfel in Bucuresti bazele invatamantului superior, fundamentat pe studiul clasicismului greco-latin.

Carol Popp de SZATHMARY (1812 - 1887)
Desi nascut la Cluj, este cel dintai cronicar in imagini, exact si pasionat, al Bucurestiului. Pictor si grafician, cel dintai fotograf de arta de la noi, Carol Popp a alcatuit, sub Cuza Voda, primul album de fotografii dedicat Capitalei. Ajuns raritate bibliografica, a fost retiparit in volumul Bucurestii in imagini (Ed. Fundatiei Pro, 2006).

Mihail KOGALNICEANU (1817 - 1891)
La sfarsitulul anului 1859, a sustinut ideea ca Bucurestiul sa devina capitala a Principatelor, spunand printre altele: "Aproape de arterul principal al comerciului, al bogatiilor Principatelor Unite, Dunarea, pe drumul cel mare al Occidentului catre Orient, cu o populatiune numeroasa, compacta si eminamente romaneasca, Bucurescii este apoi singurul oras care are elementul cel mai puternic al unei tari, clasa sau starea de mijloc. Nicaieri opiniunea publica n-a putut a se dezvolta si domni mai mult decat in Bucuresci."

Grigore al IV-lea GHICA (1822 - 1828)
A fost primul domnitor pamantean din Tara Romaneasca dupa epoca fanariota. A initiat o serie de lucrari de majora semnificatie edilitara si urbanistica: pavarea cu piatra a celor patru drumuri principale ale orasului (Podul Targului de Afara, Podul Mogosoaiei, Podul Calicilor si Podul Serban Voda), construirea de palate, biserici si cazarmi.





Pake Em. PROTOPOPESCU (1845 - 1893)
A avut temeinice studii juridice, fiind doctor in drept al Universitatilor din Paris, Bruxelles si Geneva. In 1888, a devenit primar al Capitalei si a exercitat aceasta functie pana in decembrie 1891. Este considerat unul dintre cei mai importanti edili bucuresteni, autor al unor importante opere de sistematizare.

Albert GALLERON (1847-?)
Unul dintre primii arhitecti francezi care au lucrat in tara noastra. Principala sa creatie romaneasca ramane Ateneul. Alaturi de Cassien Bernard, a realizat Palatul vechi al Bancii Nationale, dar si diverse vile bucurestene: Casa Negruzzi, Casa Slatineanu, Casa Ioseph Fermo sau Azilul Elena Slatineanu.

Franz MANDY (1848 - 1910)
A debutat in preajma Razboiului de Neatarnare. Devenit artist indepedent, si-a facut propriul atelier si a devenit "Fotograf al Curtei Domnesci" si al reginei Elisabeta. A nemurit Capitala intr-o serie de fotograme ce au devenit ulterior si carti postale.

Ion MINCU (1852 - 1912)
Isi leaga numele de aparitia unei scoli nationale in arhitectura. Studiaza patrimoniul artistic medieval, descoperind repertorii ornamentale, solutii stilistice si tehnice, pe care le preia intr-o sinteza originala. Printre cele mai izbutite creatii ale sale amintim: Casa Lahovary si "Bufetul" de la Sosea, Casa Monteoru, Casa Vernescu, Casa Robescu, Casa N. Patrascu.

Barbu Stefanescu DELAVRANCEA (1858 - 1918)
Scriitor, orator si avocat, membru al Academiei, ramane in literatura, intai de toate, prin nuvela Hagi Tudose si prin trilogia dramatica moldoveneasca din care face parte Apus de Soare. Intre iunie 1899 si februarie 1901, a fost primar al Capitalei.





Dem. I. DOBRESCU (1869 - 1948)
Primar al Bucurestiului intre 1929 si 1934. Autor al celei mai radicale modernizari a Capitalei. Despre el, Arghezi scria: "Haina domniei sale, orasul, pe care o purta cu dunga si fagaduise sa o calce in fiecare zi, macar o data, se sifoneaza." In rest, numai de bine…

Alexandru ANTONIU(? - 1925)
Este considerat fotograful Micului Paris, autor al unor "vedute" de mare prospetime ale palatelor si bulevardelor bucurestene. A primit medalia de bronz la Expozitia Universala de la Paris din 1900, pentru un album fotografic cu o ampla sectiune dedicata capitalei Romaniei.

Horia CREANGA (1892 - 1943)
Nepot al lui Ion Creanga, este considerat cel mai important arhitect al perioadei interbelice romanesti. Doar in Capitala a proiectat peste 70 de imobile. ARO (azi Cinema Patria) de pe bulevardul Magheru, Teatrul Giulesti, Uzinele Malaxa, Grupul Scolar Mihai Bravu, Vila Elena Otulescu din str. Dr. Manu sunt numai cateva dintre operele sale.



Simbolurile-cult ale orasului

FANTANA MIORITA
Asezata la portile de nord ale orasului, pe Soseaua Bucuresti-Ploiesti (DN1), in fata Muzeului Minovici, Fantana Miorita a fost, vreme indelungata, simbolul orasului. Monumentul este executat din granit de Dobrogea si e inconjurat de un bazin eliptic de proportii, diametrul mare fiind de 50 de metri, iar cel mic de 20. Fantana, amplasata in mijlocul bazinului, este compusa din doua ziduri voluminoase si paralele, cu lungimea de 16 metri. Intre cele doua ziduri a fost construita o panta din piatra, cu latimea de un metru. Mozaicurile cu care este placat monumentul, realizate intr-un subtil joc alb-negru de catre Milita Patrascu, sunt o ilustrare a baladei Miorita, unul dintre miturile intemeietoare ale poporului roman. Fantana dateaza din 1936.

PARCUL CAROL
Creatie a arhitectului francez Eduard Redont, a fost proiectat in anul 1900 si inaugurat in 1906, pe Dealul Filaretului, cu ocazia Expozitiunii Universale organizate in Bucuresti. Printre multele opere artistice si atractii culturale ale parcului (Fantana Cantacuzino, Fantana cu Zodiac, Muzeul National Tehnic sau Arenele Romane) se afla, dispuse de o parte si de alta a axului central, doua statui de mari dimensiuni. Este vorba despre Titani (sau Giganti, cum mai sunt numiti), personaje care tasnesc din piatra emanand o forta colosala, precum sclavii lui Michelangelo. Primul este opera lui Dimitrie Paciurea, iar pandantul sau ii apartine lui Frederick Storck.




OBSERVATORUL ASTRONOMIC FILARET
Potrivit lui Hrisant Notara, profesorul grec al fiilor lui Constantin Brancoveanu, Bucurestiul, "capitala Valahiei", are coordonatele 27,00 si 45,00. Informatia, foarte aproape de adevar, este inclusa in lucrarea "Introducere in geografie", aparuta in greceste la Paris, in anul1716. Este prima consemnare a pozitiei geografice a orasului. Datele exacte, referindu-se la punctul de la Observatorul Astronomic Filaret, sunt 2605'48" longitudine estica si la 44024'49" latitudine nordica. Bucurestul se afla, deci, la aproape jumatatea distantei dintre Polul Nord si Ecuador. Paralela 450 (mijlocul exact) trece pe la nord de Ploiesti, in apropiere de Baicoi. Avem deci o capitala echilibrata climatic, cel putin in teorie (meteorologica), si care incearca echilibrarea unei sumedenii de stiluri si influente arhitectonice, macar in teorie (urbanistica).
La numai doi ani de la construirea la Filaret a Observatorului Astronomic, inaugurat in anul 1908, lua fiinta in Bucuresti si primul observator astronomic popular din tara noastra, care va purta numele fondatorului sau, contraamiralul Vasile Urseanu. Cladirea se afla amplasata pe bulevardul Lascar Catargiu nr. 21 si a fost ridicata intr-un stil cu totul aparte, ducand cu gandul la suprastructura unui vapor.

CURTEA DOMNEASCA
Coborand strada Lipscani spre Dambovita, prin strada Selari sau Smardan, arheologii au scos la lumina in ultimii ani multe marturii privitoare la Curtea Domneasca. Cladirile aflate in perimetrul acesteia au fost restaurate (in primul rand Hanul lui Manuc), alaturandu-se Bisericii Curtea-Veche, ctitorie a lui Mircea Ciobanu. Aceasta a servit pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea drept capela a celei dintai Curti Domnesti din Bucuresti, cunoscuta, dupa ce a fost parasita din cauza ruinarii sale, sub numele de Curtea-Veche, "spre deosebire de noua asezare domneasca din Dealul Spirei, care se chema Curtea-Noua." (Grigore Ionescu, Bucuresti, ghid istoric si artistic, 1938)




HANUL LUI MANUC
Manuc bei construieste, incepand cu 1806, un han, probabil cel mai mare si mai important al urbei, pe care-l va ispravi in 1808. Daramat si renovat in numeroase randuri (ultima restaurare dateaza din 1991-1992), Hanul lui Manuc a fost martor al unor evenimente cruciale: aici s-au reunit demnitarii care au purtat negocierile de pace ce aveau sa puna capat Razboiului Ruso-Turc (1806-1812), dupa ce tot aici avusesera loc convorbirile preliminare. Sala Dacia a gazduit intalnirile politicienilor care doreau intrarea in Marele Razboi si unirea Regatului cu Transilvania si Bucovina. Unul dintre cele mai frumoase exemple ale vechii arhitecturi urbane valahe, Hanul si-a pastrat atmosfera si stilul pana in prezent.

CAPSA
In 1852, fratii Capsa, Anton si Vasile, inaugureaza primul lor local, cu firma "La doi frati", intr-o casa unde, mai tarziu, s-a cladit Hotel de France. La 1868, erau pomenite ca iesind de sub mana celor de la Capsa nu mai putin de 36 de feluri de dulceata. Gloria si banii le ingaduie fratilor sa-si cumpere, in 1871, sediul din casele Slatineanu (Calea Victoriei, colt cu str. Edgar Quinet), unde functioneaza si azi. In 1873, cofetaria este medaliata la Viena si organizeaza primul dineu de gala dat de Carol I la Palatul Domnesc. Adorata de artisti, dar si de politicieni (in perioada interbelica era numita Parlamentul Bicameral al Romaniei, pentru ca aici liberalii si taranistii faceau si desfaceau guverne), Casa functioneaza si in perioada "democratiei populare", ca restaurant-cafenea. Dupa Revolutie, a devenit hotel de 5 stele.




NESTOR
Concurenta, spre sfarsitul secolului al XIX-lea, este reprezentata de Fialkowski, Broft si de cofetaria Hotelului Bellevue, de langa Cismigiu. La inceputul noului secol, ramane din toate acestea doar Capsa, gratie produselor ei de o rara finete a continutului si eleganta a prezentarii. In schimb, se ivesc noi localuri de "cofeturi" fine, cum ar fi Dobriceanu, Zamfirescu, Riegler sau Frederic pe Calea Victoriei, ultimul avand drept specialitate "carolinele", prajituri mari cu frisca amestecata cu fructe glasate, fisticuri si stafide. Puternic straluceste Nestor, care "fura" din clientela Capsei, tot pe Calea Victoriei, dincolo de Ateneu. Cladirea se prabuseste la cutremurul din 1977.

ATENEUL ROMAN
Situat in Piata Palatului Regal (actualmente, a Revolutiei), Ateneul Roman a devenit in timp emblema culturala a Bucurestiului. A fost construit in 1886, dupa planurile arhitectului francez Albert Galleron, pe un teren ce fusese proprietatea familiei Vacarescu, astfel incat sa poata folosi fundatia deja turnata a manejului inceput de "Societatea Equestra Romana". Fondurile au fost partial adunate prin subscriptie publica, la indemnul "Dati un leu pentru Ateneu!". Aici se afla sediul Filarmonicii George Enescu si tot aici se desfasoara concertele-cheie ale fiecarei editii a Festivalului Enescu. Candva, aici s-a aflat si Piancoteca Statului.

CASA POPORULUI
Cu pretul distrugerii vechilor cartiere Uranus, Izvor, Rahova si Antim, mutarii de biserici si distrugerii de vieti, a luat nastere un megasimbol hipercontroversat al orasului. Este vorba despre ansamblul Casa Poporului, intocmit dupa un proiect al arhitectei Anca Petrescu, azi sediu al Parlamentului Romaniei. Lucrarile la acest edificiu, care se intinde pe o suprafata de 350.000 m², au inceput in anul 1984. Ca ne place sau ba, turistii aflati in trecere prin Bucuresti sunt adusi aici direct de pe Dealul Mitropoliei sau de la Manastirea Stavropoleos, ca sa contemple un record de Guinness Book. Gurile rele zic ca ansamblul este inclus in categoria prost-gust.



De-a v-ati ascunselea prin Bucuresti

Un oras din fantanile caruia pot sa tasneasca, sub forma de apa colorata, visele unor artisti excentrici, ori tainita insalubra, cu mahalale peste care balteste o promiscuitate de favelas si in care canalizarea reprezinta un vis de neimplinit. Un oras care, dincolo de toate mizeriile sale, are o virtute capitala: stie sa ascunda si sa dezvaluie ca un urias prestigiditator, poseda capacitatea de a scoate mereu, abracadabrant, din imensa sa vistierie de mistere, locuri inedite. Cotloane care stateau in drumurile noastre cotidiene apar deodata, plesnind de noutate, cu violenta unui strigat, de parca n-ar fi fost acolo de veacuri. Sunt hrube si bolti si creneluri, hanuri parasite si strazi impleticite, care duc spre umbra unor acareturi cu zvon de cupeuri si fiacre, cu fosnet de feregele si zanganit de argintarie, locuri care, precum in "La tiganci", dispar in zorii mahmuri ai altei zile. Sunt locuri pe care le-am tocit cu trecerile noastre si pe care le-am strivit sub petrecerile noastre, dar pe care, pur si simplu, nu le-am vazut, locuri care apar deodata, uluitor, in geana unui apus, la coborarea intr-o statie de tramvai, peste drum de cofetaria unde am infulecat un cataif sau la 50 de metri de minutarul ultimului ceas Garnier din lume, acolo unde i-am dat intalnire celei mai recente doamne a visurilor noastre. Un joc "de-a v-ati ascuns", pe care "Il joci in doi, in trei,/ Il joci in cate cati vrei/ Arde-l-ar focul." Sa-l jucam si noi!

Sa pornim dinspre latura nordica a orasului, de la Mogosoaia. Un sat care va deveni, probabil, cartier bucurestean, loc unde domnul Brancoveanu a zidit pentru fiul sau, Stefan (dupa modelul asezamantului de la Potlogi), pe malul lacului, Palatul, cu toate atenantele sale. Jefuit si distrus dupa moartea domnitorului, devenit han sub turci si ajuns, in secolul al XIX-lea, in proprietatea familiei Bibescu, Palatul a intrat, in anii '70-'80, in circuitul caselor de creatie si odihna ale Uniunii Scriitorilor, finalmente fiind complet renovat si devenind centru muzeal si expozitional de prestigiu.

O anecdota care devine o metafora a fetelor schimbatoare ale Bucurestiului: in anii '80 ai secolului trecut, in plina nebunie a revizuirilor ideologice ceausiste, cu ocazia unui "1 Mai muncitoresc", pe cand inca se mai defila cu portretele lui Marx, Engels si Lenin, parintii visului de aur al omenirii, in timp ce oamenii muncii iesisera cu mic cu mare sa-si arate adeziunea deplina fata de orice li se comanda, vine de sus ordinul zbierat: "Clasicii in iarba!" Naucitoarea "ordonanta de urgenta" viza aruncarea tablourilor cu cei doi barbosi plus cheliosul cu trasaturi orientale ("clasicii") si exhibarea triumfatoare a portretelor lui Nicolae si Elena Ceausescu. In acea vreme, la Mogosoaia, in iarba din dosul cuhniei brancovenesti, zacea statuia ecvestra a lui Carol I, facuta de Mestrovici, opera care a fost reabilitata dupa Revolutie. In locul ei de odihna, verdeata si paragina, au venit adusi de legitima furie anticomunista alti clasici: Dr. Petru Groza si Vladimir Ilici. Sic transit gloria mundi… Cum spuneam, orasul ascunde si dezvaluie.

Vizibila candva, ba chiar avand o "simeza" ce-i glorifica simbolistica, Biserica lui Bucur Ciobanul, intemeietorul orasului, statea cu o "stralucitoare modestie" in coasta Seminarului Teologic, nu departe de malul Dambovitei. Samanta din care a prins sa se ridice lanul de cladiri ale Capitalei, bisericuta a devenit, in anii din urma, o trestie ganditoare, indurand vremurile si vremuiala de sub greabanul sticlos si trufas al unei cladiri lipsite de personalitate.

Centrul Bucurestiului nu este atat istoric, cat arheologic. Prezentul si prestigiul lui trebuie restaurate, iar viitorul ii este incert. Inima lui e facuta din straturi, din biserici, din cladiri de secol XIX, din splendide mostre de arhitectura, din stucaturi gratioase, din porti fin cizelate. Stratul gros de nepasare de pe obrazul celor care ar fi trebuit sa se ocupe de ele si de starea sanatatii lor le ascunde insa chipul, le piperniceste statura, le schimonoseste zambetul senectutii. Hanul Solacolu sta sa se prabuseasca, iar putinele incaperi care mai sunt locuite ascund indeletniciri interlope. Pe strada Gabroveni cresc plante viguroase printre niste ruine inviorate cromatic doar de cateva grafitti. Pe aleea Sutter cobori precum in bolgiile Genovei, pe niste trepte stradale specifice unei complet alte geografii urbane. Cand ajungi pe strada Covaci, respiri praful nobil al anticariatelor, vezi capatul Cafenelei vechi si dopul trist ce o infunda: blocuri cu sase etaje care, chiar daca sunt facute din caramida, tot raceala betonului o au.

Trebuie sa detii cunostintele si privirea cutezatoare a arheologului, rabdarea inteleptului si tandretea indragostitului ca sa intelegi frumusetea tainica a acestor locuri si sa ajungi sa le pretuiesti (si) asa cum sunt.









Vorbe de duh din Bucuresti

"Daca esti prost la Capsa, este imposibil... sa fii inteligent altundeva."
Tudor Arghezi

"Bucurestii s-au numit de la stapanul acestui loc, anume Bucur, a carui inca se arata o mica biserica pe un delut intre Radu Voda si Dambovita."
Iosif Genilie, Geografie istorica, astronomica, naturala si civila a continentelor in general si a Romaniei in parte,1835

"Multe s-au zis si se zice pan popor ca Bucur, intaiul fundator al Bucurestilor, era un cioban ce-si pastia oile pe tarmii Dambovitii, aproape pe unde se afla astazi Manastirea Radu Voda."
Alessandru Pelimon, Istoria fundarii Bucurestilor, roman, 1858

"Oamenii cu nervii delicati, cu pielea subtire, vor face bine sa nu intre in acest han, dar curiosii, doritorii de a cunoaste trecutul, vor avea ce sa vada. S-a pastrat neatinsa prima sa fizionomie, intunecata din nenorocire de necuratenie."
Auguste Lancelot, pictor francez aflat in 1860 in trecere prin Bucuresti, despre Hanul lui Manuc

"Ca sa apuc pe strada Enei, caci viu spre Capsa, ocolesc un hotel, in etajele caruia sexualitatea e condensata si toropita in dupa-amiaza asta de vara ca gazele care se tarasc in fundul unei mine."
Camil Petrescu, Patul lui Procust

"Orasul Bucuresti, atat de zgomotos si de capricios in zilele noastre, nu era tot astfel in timpul lui Caragea. Locuitorii sai din clasa de mijloc, deprinsi de mult timp cu viata orientala cea plina de lene si poezie, vara se adunau la gradinile Breslea, Barbalata, Cismegiu si Giafer. Acolo, fiecare isnaf sau cap de familie isi intindea masa si, impreuna cu casnicii si amicii, beau si mancau; apoi incepeau a invarti hora stramoseasca si dansurile cele vesele, care se deosebesc foarte putin de tarantela neapolitana si care plac atat de mult intregului popor latin."
N. Filimon, Scene din viata sociala

"Luna, a carei palida si dulce fata umple de dor si de ardoare inimile simtitoare, sta aninata printre turlele Mitropoliei. Aceasta maiestoasa si dulce tacere era intrerupta cateodata de suspinele unei privighetori care canta durerile sale ascunsa intr-o dumbrava de lilieci din gradina manastirei Antim."
N. Filimon, Ciocoii vechi si noi

"Ei! Apucam pe la Sfantul Ionica ca sa iesim pe Podul-de-pamant, - papugiul cat colea dupa noi; iesim in dosul Agiei, - coate-goale dupa noi; ajungem la Sfantul Ilie in Gorgani, - moftangiul dupa noi; mergem pe la Mihai-Voda ca sa apucam spre Stabilament, - mate-fripte dupa noi..."
I.L. Caragiale, O noapte furtunoasa

"Gandind astfel, cum a picat in Bucuresti, a tras in miezul targului, la hanul lui Manuc. Acolo, a chemat indata un samsar si i-a spus sa-i gaseasca fara zabava o pereche de case frumoase, cu incaperi multe pentru stapani, musafiri si slugi, la aer curat, cu gradina si fantana-n curte, cu pimnite, bucatarii, spalatorii, cu grajduri si soproane, in sfarsit cu toate cate trebuiesc pentru asezarea cuviincioasa a unui negustor chiabur."
I.L. Caragiale, Kir Ianulea

"Bucurestii ramasese credincios vechei sale datini de stricaciune: la fiece pas ne aminteam ca suntem la portile Rasaritului. Si totusi, desfraul ma uimi mai putin decat descreierarea ce domnea in toate randurile; marturisesc ca nu ma asteptam sa vad dospind ticneli atat de numeroase si de felurite, sa intalnesc atata nebunie sloboda."
Mateiu I. Caragiale, Craii de Curtea-Veche

"Era pe atunci un maidan in fata Universitatii, ii spunea Maidanul Primariei, si se gramadisera pe el blocurile de piatra din care s-a cladit dupa razboi aripa cea noua a Universitatii. Parca le vad si-acum: blocuri mari, de piatra alba-sinilie..."
Mircea Eliade, Pe strada Mantuleasa

"Mancarea era ieftina, hotelurile primitoare, ca si gradinile de vara, Rasca, Otetelesanu si Carabus, dar si Bordeiul, inca de pe atunci asezat pe marginea Herastraului."
Mircea Cartarescu, De ce iubim femeile

21 decembrie 2012 – Apocalipsa sau coincidenta?

Oracolele au prezis o apocalipsa care va avea loc in timpurile noastre, centrata in jurul anului 2012. Toate sugereaza ca ceva se va intampla in acea zi. Chiar daca majoritatea au fost scrise in urma cu sute de ani, acuratetea lor intereseaza in mod special lumea moderna, deoarece previziunile apocaliptice pe care le contin se refera in mod special la perioada pe care noi o traim in prezent. Este o profetie sau doar o coincidenta?


Inapoi la mayasi

Maya a fost una dintre cele mai cunoscute civilizatii din Mezoamerica. Istoria maya cunoaste trei faze: perioada preclasica, care incepe in jurul anului 2600 i.Cr., clasica si postclasica, perioada care s-a incheiat cu cateva secole in urma, desi sunt voci care sustin ca populatia maya nu a disparut cu adevarat niciodata. Perioada cuprinsa intre anii 250 e.n. si 900 e.n., cunoscuta si sub numele de perioada clasica, avea sa insemne apogeul culturii mayase. Domeniile vaste pe care acestia le ocupau, incluzand teritoriul actual al Mexicului, Guatemalei, nordul Belizelor si vestul Hondurasului, au contribuit la supravietuirea si perpetuarea acestei civilizatii pentru o lunga perioada de timp.

Desi nu mayasii au fost cei care au pus bazele astrologiei, epigrafiei, scrisului sau sistemelor calendaristice, ci le-au preluat de la o puternica civilizatie antecesoare, olmecii, aceste stiinte au fost desavarsite de catre mayasi. Nici cunostintele de arhitectura si inginerie nu le erau straine. Marturie a acestui fapt stau constructiile care le-au supravietuit timp de secole: arhitectura ceremoniala, incluzand piramide care serveau drept temple, palate si observatoare astronomice, rezervoare subterane in care colectau si pastrau apa de ploaie, toate construite fara ajutorul uneltelor de metal. In jurul anului 300 e.n., mayasii au adoptat un sistem de conducere ierarhic, condus de regi si de nobili. Civilizatia s-a dezvoltat intr-un regat foarte bine structurat in timpul perioadei clasice. Societatea lor era formata din mai multe state independente, fiecare dintre ele avand atat o societate agricola rurala, cat si intinse localitati urbane, construite in jurul lacasurilor de cult. Declinul a inceput dupa anul 900 e.n., cand, din motive inca ramase neintelese, mayasii din regiunile sudice si-au abandonat orasele. Ulterior, formatiunile nordice au fost integrate in civilizatia tolteca, ceea ce le-a prelungit existenta si cultura pana in jurul anului 1200. Cateva formatiuni periferice au continuat sa existe pana la venirea conquistadorilor, la inceputul secolului XVI.



Calendarul cel lung, la final

Conceptul de calendar mayas in sine este unul complex, asta deoarece nu exista doar unul, ci trei astfel de calendare. Primul dintre ele este calendarul religios, care are nevoie de 260 de zile pentru a completa un ciclu religios. Cel de-al doilea este cel solar, care are 365 de zile, numit Haab. Echivalentul a ceea ce cunostem noi in prezent a fi un an, insemna la mayasi echivalentul unui Tun, 20 de Tun inseamna un Katun, 20 de katun este echivalentul unui Baktun (aproape 400 de ani), iar 13 Baktun inseamna Marele Ciclu de 1 872 000 zile sau 5 200 de Tun, adica 5 125 de ani. Primele doua calendare erau folosite pentru a prezice influente care puteau schimba destinul, preziceri personale sau evenimente apropiate. Insa nici unul dintre ele nu contine teribila sentinta care da nastere unor dezbateri din ce in ce mai aprinse, pe masura ce momentul se apropie. Toate acestea sunt prevazute de un al treilea sistem, cel numit “Calendarul cel lung.”

Calendarul gregorian, pe care il folosim in prezent, a fost introdus in Europa in 1582. Conform acestuia, Pamantul face o orbita completa in 365,25 de zile, cu o eroare de 0.0003 %, o masuratoare destul de exacta, avand in vedere ca a avut loc in urma cu 400 de ani. Calenadrul mayas este derivat din cel al predecesorilor lor, olmecii, a caror cultura dateaza cu 3000 de ani mai devreme. Acestia, fara a avea la indemana instrumentele secolului XVI european, au reusit sa aproximeze un an in 365,2420, deci cu o eroare de 0.0002 %, o masuratoare mult mai precisa si, mai ales, facuta mult mai devreme.

Oamenii de stiinta au incercat sa coreleze sistemul de numerotare al calendarului mayas cu calendarul gregorian, inca de la inceputul acestui secol. Aceasta corelatie, cunoscuta sub denumirea de corelatia GMT, a fost finalizata in 1950. Astfel, inceputul Marelui Ciclu sau ziua 0.0.0.0.0. ii corespunde datei de 11 august 3114 I.Cr. si se termina in 13.0.0.0.0 sau 21 decembrie 2012. De-a lungul decadelor ce au urmat, multe dezbateri s-au focusat pe gasirea corelatiei exacte dintre cele doua calendare. Majoritatea cercetatorilor din domeniu sunt de acord insa ca aceasta echivalare este cat se poate de exacta, ceea ce inseamna ca intr-adevar, sfarsitul calendarului maya corespunde datei de 21 decembrie 2012.

In 21 decembrie, in timpul solstitiului de iarna, o conjunctura planetara mai putin obisnuita va avea loc: Pamantul se va alinia cu Soarele, care se va afla in mijlocul ecuatorului galaxiei Caii Lactee, alcatuind ceea ce vechii maya numeau “Copacul sfant”. Ciudata aliniere nu va fi brusca, ci este pregatita de cateva mii de ani, pentru a avea loc in data de 21 decembrie 2012, la ora 11:11 a.m. GMT. Conform credintei mayase, centrul galaxiei este uterul cosmic: loc al mortii, al transformarii, al regenerarii si al renasterii. Acest moment marcheaza finalul calendarului.



2012: oracole, vrajitori, prezicatoare, hexagrame, calendare, internet

Nu doar mayasii sunt de parere ca ni se pregateste ceva. Numeroase documente, carti sau marturii pastrate par sa vina in sustinerea teoriei sabiei lui Damocles.

Cu putin timp inaintea erei noastre, traia intr-o pestera vestita Sybilla, prezicatoarea lui Apollo, care isi scria viziunile, dupa iesirea din transa, pe frunze de stejar. O parte dintre acestea au fost colectionate si pastrate in ceea ce reprezenta templul lui Jupiter. Dupa una dintre viziuni, prezicatoarea a anuntat ca viata pe Pamant va avea 9 perioade a cate 800 de ani. Conform acesteia, omenirea tocmai traverseaza ultima perioada. Pe langa asta, ea a mai prevazut ascensiunea Imparatului Constantin si nasterea lui Isus cu 20 de ani inainte, ceea ce i-a indreptatit pe multi sa o considere o precursoare a crestinismului.

I Ching sau “Cartea schimbarilor” era folosita in general pentru previziuni si sfaturi de natura personala. Citirea se facea pe baza unor hexagrame, formate din linii continue sau intrerupte, existand 64 de combinatii posibile. Insa de la un oracol personal, I Ching a devenit in ultimele decade un soi de carte a apocalipsei. Totul a pornit de la controversatul cercetator Terence McCanon, care a realizat o reprezentare grafica matematica a celor 64 de hexagrame care compuneau I Ching, din care a reiesit un soi de harta a timpului. Acesta a recunoscut un tipar in cele 64 hexagrame, pe care le-a transpus intr-un grafic, in care se regaseau date importamte ale istoriei omenirii. Diagrama incepe din anul 1000 i.e.n., momentul crearii cartii I Ching. Printre altele, McCanon a observat ca anul caderii imperiului roman sau cele doua razboaie mondiale sunt marcate grafic cu o linie descendenta, in vreme ce in dreptul datei descoperirii Lumii Noi exista o linie ascendenta. Insa curiozitatea acestui tabel grafic este data de faptul ca se incheie in dreptul datei care ii corespunde calendaristic lui 21 decembrie 2012.

O alta prezicatoare care a trait in Anglia la inceputul anilor 1 500, denumita mama Shipton, despre care se spune ca ar fi fost jumatate umana si jumatate fiinta supranaturala, vine sa sutina prezicerile altor oracole, adaugand chiar unele noi. Aceasta a anticipat corect moartea lui Henric al VIII-lea, domnia reginei Victoria, marea ciuma sau ororile celor doua razboaie mondiale si apocalipsa, cand conform viziunilor acesteia, jumatate din populatia planetei va pieri.

Una dintre cele mai exacte surse privitoare la ipotetica apocalipsa este calendarul mayas, deoarece ofera o data concreta a ceea ce va sa fie sfarsitul lumii: anul, luna si ziua. Este o predictie exacta venita de la o civilizatie care isi lua calendarul in serios, obsedata de tinerea socotelii timpului, intr-atat de exact, incat au putut prezice eclipse in viitorul indepartat. Calendarul este si profetic: 5 martie 1519 este data exacta la care mayasii au prevestit sosirea conquistadorilor condusi de Cortes. In acea zi, istoria consemneaza debarcarea capitanului spaniol pe tarmurile Lumii Noi. In 21 decembrie 2012 calendarul mayas isi incheie un mare ciclu, caruia, cel putin in aparenta, nu-i mai urmeaza nimic.

Astronomii moderni confirma calculele mayasilor. Pamantul se va afla intr-un aliniament exact cu Soarele si cu centrul Caii Lactee, un eveniment galactic care are loc o data la 25 800 ani. Nimeni nu stie exact care vor fi efectele acestui aliniament asupra Pamantului, insa geofizicienii au o teorie care vine in sustinerea prezicerilor mayase: este vorba despre fenomenul inversarii polilor, in cadrul caruia acestia isi inverseaza pozitiile, cauzand catastrofe naturale in lant care vor zgudui lumea intreaga: cutremure, tsunami, incendii care vor avea ca rezultat pagube materiale si pierderi importante de vieti omenesti. Aceasta ar fi totodata si ultima catastrofa pe care omenirea ar trebui sa o infrunte. Albert Einstein este unul dintre primii oameni de stiinta care au sustinut aceasta teorie inca din 1955. Un nou studiu al Universitatii Princeton dezvaluie faptul ca Pamantul nu se confrunta cu aceasta schimbare dramatica pentru prima data. In urma cu 800 de milioane de ani, Polul Nord se afla in mijlocul Pacificului, iar Alaska se afla la ecuator. Miscarea nu s-a petrecut brusc, ci de-a lungul unei lungi perioade de timp.

Dincolo de oracole, calendare si magicieni, stiinta moderna vine cu propria sa previziune asupra datei la care lumea se va sfarsi. Este vorba despre world wide web, care a reusit sa creeze un circuit de comunicare fara precedent in istoria omenirii. Internetul poate fi mai mult decat un simplu punct de referinta al previziunilor apocaliptice. Acesta a devenit chiar mijlocul de transmitere al unui astfel de mesaj, care de aceasta data nu apartine unei vrajitoare care traieste intr-o pestera si nici unei carti chinezesti. Profetii insapimantatoare au inceput sa apara dintr-o directie care nici macar nu este umana, un “oracol” numit “web-bot”. Programul scaneaza world wide web-ul pentru a sorta informatiile legate de viitor, avand ca rezultat o serie de profetii, care sunt in final, la fel de ambigue ca si oracolele lumii antice. Acesta incearca sa citeasca starile inconstiente ale omenirii, scanand masiv limbajul folosit in mii de site-uri web. Procesul implica mai multe programe numite “paienjeni” sau “agenti”, care citesc tot internetul, in cautarea unor anumite cuvinte-cheie. Programul a fost conceput initial pentru realizarea unor previzuni financiare, legate de bursa si de investitii. In 2001, unii programatori au observat ca rezultatele obtinute erau mai mult decat simple informatii financiare. Frazele au inceput sa se lege, sa se combine cu anumite date din calendar, incepand sa primeasca un sens. Specialistii si-au dat seama ca ar putea avea de-a face cu niste predictii legate de evenimente viitoare. Unul dintre evenimentele majore pe care dezlegarea acestor fraze le-a putut prezice sunt chiar atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001.
Daca intr-adevar acest sistem functioneaza, atunci viitorul nu arata prea roz: pe langa calamitati naturale, conflicte armate, apare si data de 2012. Web-Bot prezice ca anumite catastrofe vor lovi Pamantul la acea data, ca urmare a unei alinieri stranii a planetelor.



Lumea dupa 12 decembrie 2012

Sunt voci care sustin ca mayasii nu au mai inregistrat nimic dincolo de aceasta data fatidica, insa exista documente care par sa contrazica acest lucru. Anumite ramasite ale culturii mayase vorbesc si despre alte evenimente care au loc dupa 2012. Multe dintre acestea sunt prezentate sub forma unor date foarte indepartate. Intr-una dintre tablitele inscriptionate de la Palenque, apare o alta data a calendarului, 1.0.0.00.8 5 Lamat 1 Mol, echivalentul datei de 21 octombrie 4772, cu aproape 3 000 de ani in viitor. Regele Pacal din Palenque a prezis ca la aceasta data un important eveniment mayas isi va sarbatori a 88-a aniversare, sugerand astfel ca acesta nu credea ca lumea se va termina in 2012.

In ciuda imensei publicitati si discutiilor care se desfasoara pe seama acestui eveniment ce se apropie, Susan Milbrath, curator la Muzeul de Istorie Naturala din Florida, a declarat in numele comunitatii arheologice ca nu a fost descoperit, pana in prezent, vreun document care sa ateste ca maya credea ca lumea se va sfarsi in 2012, ci doar ca in acel moment se va incheia un mare ciclu calendaristic, care fara indoiala va avea si urmari la nivel planetar, dar nu neaparat apocaliptice. “Pentru vechii maya, data reprezinta o mare sarbatoare de incheiere a unui intreg ciclu”, declara Sandra Noble, director executiv la Foundation for the Advancement of Mesoamerican Studies din Florida. In viziune acesteia, intreaga isterie mediatica declansata in jurul acestui eveniment, nu este decat o ocazie de castig pentru anumite parti. Parerea acestora este sustinuta si de E. Wyllys Andrews, director la Universitatea Tulane:”Va fi un alt ciclu. Stim cu siguranta ca civilizatia maya stia ca mai fusese un astfel de ciclu inainte, ceea ce implica si faptul ca stiau ca va urma un altul.”

Unii oameni de stiinta sunt de acord asupra faptului ca, in ciuda metodelor si mijloacelor stiintifice de care dispunem, nu putem prevedea viitorul intocmai. Pentru acestia, mesajul profetiilor este ca trebuie sa ne pastram o atitudine optimista in ceea ce priveste viitorul. Tot timpul oamenii s-au gandit ca sfarsitul lor este aproape, l-au anticipat si l-au asteptat. Pana in prezent, insa, s-au inselat de fiecare data.



Alte sfarsituri ipotetice

8 septembrie 2040 – Aliniere planetara, despre care se crede ca va avea efecte nefaste asupra Pamantului, provocand, in mod special, cutremure foarte puternice
2076 – sfarsitul calendarului musulman
2240 – sfarsitul calendarului evreiesc

ACEST ARTICOL A FOT PUBILAT DE "DESCOPERA.RO"

Uluitoarele profetii ale inteleptilor triburilor Hopi

In zilele noastre, termenul de act profetic a cazut in desuetudine, dupa ce cohorte intregi de falsi mistici, ghicitori de doua parale si sarlatani de toate rasele si culorile l-au minimalizat si profanat. Cu toate acestea, cativa profeti autentici au functionat de-a lungul istoriei ca niste adevarate relee spre viitor – "relee vii" care, de multe ori, au dezvaluit adevarul despre ce va fi. Printre cei mai respectati prooroci, se numara si batranii samani ai unui trib de amerindieni pierdut prin preerile si deserturile Americii de Nord.




Sfarsitul lumii – Pamantul se va purifica prin foc

Amerindienii nativi din triburile Hopi, care traiesc si in prezent preponderant in zonele aride din sud-vestul Statelor Unite ale Americii, au o indelungata traditie a receptionarii mesajelor cu iz profetic. La fel ca alte popoare stravechi care cred in samanism si comunicarea cu alte lumi, indienii Hopi s-au bazat intotdeauna pe prezicerile si sfaturile inteleptilor tribului, care erau in mod invariabil samani cu capacitati pe care azi le numim paranormale.

Primele marturii despre invataturile si sfaturile despre viitor ale samanilor Hopi au fost culese la inceputul secolului XX de cativa etnologi americani care le-au studiat superficial, iar dupa aceea le-au uitat prin diverse depozite ale institutelor si bibliotecilor americane. Interesul asupra profetiilor Hopi a revenit insa recent, cand tot mai multi cercetatori au observat asemanarea frapanta intre aceste proorociri ale pieilor rosii si o serie de descoperiri stiintifice actuale, alaturi de evenimente politice de anvergura mondiala . Majoritatea prevestirilor se centreaza pe o idee similara cu cea care transpare din Apocalipsa biblica. Mesajul nu este deloc linistitor. Se pare ca actuala civilizatie umana va sfarsi purificata prin foc.

Un dram de adevar exista, totusi, si aici. Incalzirea globala sau un razboi nuclear devastator nu putea fi descris ca atare de samanii al caror vocabular nu cuprindea la aceea vreme termeni precum "poluare", "efect de sera", "globalizare" sau "razboi nuclear". Mai mult ca sigur ca inteleptii tribului, aflati in transa, asociau imaginile vazute cu nimic altceva decat un foc atotputernic, deoarece acesta era singurul termen cunoscut la care puteau face referinta. Exista sute de profetii apocaliptice ale altor traditii si religii care sustin, de asemenea, o alta tema care transpare pregnant din profetiile batranilor Hopi. Aceea de incheiere violenta a unui ciclu existential, urmata de o renastere si repopulare a planetei.

Evenimentele s-ar intampla undeva la putin timp dupa fatidicul an 2000. Oricum, profetiile avertizeaza ca momentul cu pricina va veni pana in anul 2050, perioada in care (conform tuturor analistilor si futurologilor) incalzirea globala, tensiunile intre natiuni, diminuarea resurselor naturale, criza alimentelor si a apei potabile vor ajunge la apogeu, ceea ce va declansa o catastrofa planetara. O simpla parcurgere a acestor profetii este mai mult decat definitorie in privinta exactitatii si verdicitatii mesajelor primite in transa acum peste 150 de ani de catre samanii triburilor Hopi.



De la trenuri si electricitate, la generatia hippy si bomba atomica

Profetie: Pamanturile pieilor rosii vor fi pangarite de cai de fier.
Implinire: Cu siguranta, profetia se refera la primele trenuri care au aparut pe teritoriile amerindiene la sfarsitul secolului XIX.

Profetie: Omul Alb va intinde fire de metal spre ceruri.
Implinire: Acestea sunt primele linii de telegraf aparute tot in secolul XIX, pentru ca mai tarziu in secolul XX, liniile electrice sa confirme din nou aceasta profetie.

Profetie: Numeroase pasari de fier conduse de Omul Alb vor brazda cerurile.
Implinire: Evident, este vorba de avioane si elicoptere

Profetie: Puterea incarligata, puterea Soarelui si puterea rosie vor ameninta insula Broastei testoase.
Implinire: Forma neregula a continentului Nord American, vazuta din spatiu, seamana cumva cu silueta unei broaste testoase. In timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, SUA s-a confruntat cu Germania Nazista, simbolizata de svastika (vazuta de samanii Hopi drept doua bete incarligate) si Imperiul Japonez, simbolizat de soarele rosu (prezent pe steagul nipon). In anii Razboiului Rece, America a rivalizat cu puterea rosie a fostei Uniuni Sovietice.

Profetie: Milioane de bestii asemanatoare unor bizoni cu coarne foarte lungi vor cutreiera pamanturile noastre.
Implinire: Este vorba de milioanele de vaci din rasa texana ale caror coarne sunt disproportionat de mari fata de capetele lor. Aceste vaci traiesc astazi in ferme imense situate in preeriile unde, pe vremuri, hoinareau milioane de bizoni.

Profetie: Pamanturile noastre vor fi strabatute de rauri de piatra.
Implinire: America este brazdata de un paienjenis de mii de sosele asfaltate, care le-au parut indienilor in transa precum niste rauri de piatra.

Profetie: Tineri Albi cu plete lungi ca ale noastre vor fi atrasi de noi si de intelepciunea noastra.
Implinire: Indienii se refera aici la aparitia pe proaspata scena a Americi a generatiei hippy - tineri debusolati, fara un sistem clar de valori, refugiati in muzica, droguri si bautura. Insa, o parte din comunitatile hippy s-au inspirat substantial din cultura si traditiile amerindienilor, adoptand nu doar moda parului lung, ci si unele elemente de vestimentatie.

Profetie: Marile vor fi vopsite in negru, cu multe vietati moarte din cauza negrelii.
Implinire: Samanii Hopi au profetit aici despre dezastrele ecologice in care au fost implicate numeroase petroliere, precum si despre fenomenul mareelor negre urmate de moarea a numeroase vietuitoare marine.

Profetie: Omul Alb va face o ciuperca de cenusa care se va vedea de la mari departari. Pamantul unde a aparut ciuperca va ramane sterp si otravitor pentru multe generatii.
Implinire: Acesta profetie despre bombele atomice socheaza prin precizia si acuratetea detaliilor referitoare la reproducerea fidela a unei explozii atomice precum si la efectele mortale ale iradierii.

Profetie: Adeverirea acestor profetii va fi un semn pentru inteleptii Hopi. Un semn care le va spune sa-si intrerupa lunga tacere si sa raspandeasca restul profetiilor ascunse, pentru ca marea purificare se apropie. Inteleptii nostrii vor face cunoscut mesajul si intelepciunea in intreaga lume, pentru ca oricine sa fie avertizat.
Implinire: Intr-adevar, in urma cu peste 50 de ani, sfatul batranilor intelepti ai triburilor Hopi a hotarat ca o parte din profetii s-au indeplinit. Prin urmare, au iesit in lume pentru a avertiza despre cursul evenimentelor viitoare. Unul dintre ei, venerabilul Thomas Banyaca, a prezentat in premiera profetiile la o televiziune americana si a vorbit despre implinirea lor chiar in prezidiul primei adunari a Natiunilor Unite, in 1945.




Viitorul nu suna tocmai bine

Profetie: Un trib de oameni cu palarii inalte si haine largi, rosii si galbene, vor veni din Est, zburand prin aer. Ei se vor stabili o vreme pe aceste pamanturi dupa care se vor raspandi in lumea cea mare.
Implinire: Este vorba despre sosirea in America a refugiatilor si lamasilor tibetani. Acestia si-au urmat propriile profetii, emise de marele invatat budist Padmasamhava, care specificau ca "atunci cand pasarile de fier vor zbura si caii vor alerga pe roti, poporul tibetan va fi imprastiat in lume precum niste furnici razletite, Dharma va veni in Vest pe taramurile oamenilor cu pielea rosie". In anul 1970, actualul Dalai Lama, insotit de o suita de preoti in haine traditionale de culoare rosie si galbena, au sosit in America pentru a vizita comunitatile Hopi.



Profetie: Omul Alb va fura pietre de pe Luna. Acesta este un semn rau, care avertizeaza ca am intrat in zilele de dinaintea Purificarii.
Implinire: Misiunea NASA Apollo 11 a aselenizat in urma cu 40 de ani, echipajul luand sute de roci drept mostre pentru studiu, care au fost aduse pe Pamant.

Profetie: Omul Alb va construi o casa permanenta in Cer. Acesta este ultimul semn inainte de Purificare.
Implinire: In anii '80 ai secolului trecut, Uniunea Sovietica a construit statia orbitala MIR. Astazi aceasta nu mai exista, dar locul ei a fost luat de moderna Statie Internationala Spatiala.


acest articol a fost publicat de "descpera.ro"

No Comment

Cum se pune un prezervativ

Cecenii, ultimii rebeli

In urma cu nici 20 de ani, nu se cunostea mai nimic despre acest popor. A aparut de niciunde pe ecranele televizoarelor, in cadrul buletinelor de stiri si in editiiile tiparite ale publicatiilor de pretutindeni. Un popor fascinant, dur, mandru si stravechi precum vantul care musca iarna din piscurile Muntelui Darial… Fratii lupilor si vulturilor din Caucaz, cecenii si-au facut din dorinta lor nestavilita de libertate crezul suprem care i-a ajutat intotdeauna sa supravietuiasca!





Istorie multa, violenta pe masura…

In monumentala lucrare “Arhipelagul Gulag”, fostul dizident rus Alexandr Soljenitan (1918-2008) face apologia unuia dintre nenumaratele popoare incluse fortat in Uniunea Sovietica a acelor timpuri, cecenii. Un popor alcatuit din oameni darzi, care au ramas neinfranti de duritatea si asprimea inumana a conditiilor din lagarele din Siberia si Kazahstan. Nimeni si nimic nu i-a putut infrange sau umili vreodata. Conform marturiilor lui Soljenitan, dintre toate natiile tinute in lagar, autoritatile se temeau doar de ceceni. Erau singurii ocoliti chiar de catre neinduratoarele cadre ale KGB-ului, singurii care nu acceptau si dispretuiau fatis ideologia aberanta si valorile gaunoase impuse zilnic in fata oricarui cetatean al URSS-ului de catre demonul rosu al comunismului. Multi erau executati, dar forta lor ca popor dinstinct nu slabea deloc. Cu incapatanare surda, cecenii continuau sa sfideze deschis puterea sovietelor. Ce anume era in fiinta oricarui cecen de il facea atat de dur si neinduplecat in fata imensei masini de exterminare reprezentata cu brio de structurile de control ale puterii Sovietelor? De ce pana si in zilele noastre nu se lasa umiliti si asimilati, in ciuda recentelor conflicte armate devastatoare? De ce in fostul spatiu ex-sovietic exista inca zicala “Un caucazian face cat 10 oameni normali, iar un gruzin sau un cecen fac cat 10 caucazieni”? O scurta dar interesanta incursiune in istoria si cultura acestui popor, ne va oferi unele raspunsuri edificatoare…

Marele caucazolog francez Georges Dumézil (1898-1986) spunea despre ceceni ca, alaturi de georgieni, sunt cei mai vechi locuitori ai Caucazului. Nu fara temei. Pe teritoriul actual al Ceceniei s-au descoperit urme ale unor asezari umane vechi de peste 10.000 de ani. Limba cecena, alaturi de ingusa, este inclusa in grupul Nord-Estic al familiei ligvistice caucaziene, grup care mai cuprinde alte 26 de limbi distincte. Cecena prezinta similitudini cu unele limbi antice, precum limba vorbita in regatul mesopotamian Urartu, etrusca si limba bascilor din Muntii Pirinei. Impreuna cu ingusii, cecenii fac parte din stravechiul grup paleocaucazian Vainakh (Poporul nostru), component la randu-i al ansambului Nakh care, pe langa ceceni, mai cuprinde populatiile Bat si Kist din Georgia, Akkhia din Dagestan si Orskhoi, disparuta ca entitate culturala dupa emigrarea populatiei respective in Turcia. Stramosii cecenilor si ingusilor au fost Gargarii, care au facut parte din puternicul regat caucazian Albania (fara nicio legatura cu albanezii din Balcani). Gargarii s-au facut apoi remarcati in istorie prin luptele cu romanii. Impotriva lor, Pompei a intreprins o campanie militara in Muntii Caucaz soldata cu numeroase esecuri. Prezenta femeilor inarmate in randul gargarilor aduce noi date asupra formei de democratie militara in care traiau stramosii cecenilor de azi. Ingusii, cei mai apropiati etnic de ceceni se autodenumesc si in prezent Galghai, in onoarea stramosilor care au pus pe fuga legiunile romane.

Inca de pe atunci, urmasii razboinicilor gargari au opus o rezistenta muta si darza in fata valurilor de invadatori care s-au revarsat spre tinuturile de la poalele Caucazului de Nord. Au facut fata invaziilor hunilor, avarilor, arabilor, khazarilor, mongolilor, tatarilor, persanilor si turcilor cu aceeasi inversunare tipica popoarelor din Caucaz. Au luptat in trecut si cu vecinii lor, georgienii si cazacii crestini, precum si cu kalmucii budisti. Au strabatut astfel veacurile fara a fi supusi niciodata in adevaratul sens al cuvantului. Aici s-a nascut lupta de gherila. Cecenii atacau si hartuiau armatele celor care le calcau tara, refugiindu-se in muntii lor inaccesibili, atunci cand erau coplesiti de multimea dusmanilor. De multe ori dispareau in stepa, intorcandu-se in satele lor cand primejdia trecuse. Si-au exercitat astfel extraordinara capacitate de rezistenta in special impotriva Imperiilor Otoman si Tarist, dand dovada de dragostea absoluta de libertate, care a ajuns sa reprezinte cea mai importanta trasatura de caracter a acestui popor. Intre ei, cecenii se numesc Nohci; denumirea de “ceceni” le-a fost data de rusi, care s-au inspirat de la satul Cecen-Aul, unde aveau loc intalnirile anuale intre conducatorii tuturor clanurilor.



Musulmani si nu prea…

Cecenii au practicat la inceput o forma de religie naiva bazata pe politeism si samanism caucazian. Paganismul cecen a ramas prezent si astazi in cadrul unei societati traditionale unde islamul, in ciuda imaginii date de stirile de la televizor, nu a reusit sa se impuna total. In prezent, cecenii inca se jura pe Soare, apa, pamant, foc sau diversi arbori, ca o reminiscenta vie a stravechiului paganism caucazian. O alta marturie a acestuia ramane cultul zeitatilor pagane tribale, Dela, Tusholi, Myatzil, Sieli, Yerdy, Gurmet-Tsuu, Erdzeli, Tamyz Yerdy. Apoi, pentru o perioada de cateva secole, s-au considerat crestini, crestinismul ortodox intrand in Cecenia din regatele georgiene. Abundenta de morminte crestine, precum si prezenta numelui de Zhaar (cruce) certifica din plin acest lucru. La mijlocul Evului Mediu, inexplicabil, cecenii au abandonat crestinismul, intorcandu-se la vechile practice pagane si la slavirea stramosilor sau divinitatilor tutelare ale familiei, vetrei, razboiului.

Pe acest fond spiritual, Islamul isi face aparitia tarziu, in pragul anului 1500, facilitat de schimburile economice si comerciale, precum si de legaturile politice cu Imperiul Otoman, Hanatul Crimeei si Persia. Tipul de Islam imbratisat de ceceni a fost Sufismul, cea mai blanda doctrina a Islamului, care propavaduieste cautarea continua a lui Dumenzeu, bunavointa si toleranta fata de alte religii. Vechile moschei de aici au peretii pictati cu imagini de calareti, arme, cai, lupi si pasari. Dupa cum se stie, in Islam este interzisa reprezentarea de fiinte vii. Conform analistilor politici ai situatiei prezente din Cecenia, majoritatea cecenilor au urmarit doar sa lupte pentru libertate si identitate culturala, iar de acest lucru au profitat gruparile islamiste radicale, adepte ale introducerii Wahhabismului, cea mai represiva forma de islam, originara din Arabia Saudita. Acestia au incercat deseori discreditarea Sufismului.

Cecenii traiesc si in zilele noastre impartiti in 131 de clanuri, denumite Teipe. Puterea traditionala era tripartita, fiind impartita in mod egal intre inteleptii clanurilor, sefii de Teipe si liderii religiosi. Dar, la fel ca ingusii, cecenii traiesc intr-o societate foarte egalitarista. Analistii militari au constatat pe acesta cale ca popoarele caucaziene cu sistem social putin ierarhizat au opus cea mai indarjita rezistenta invadatorilor. Legislatia sovietica nu a inlocuit aici niciodata adevaratele legi nescrise ale locurilor, asa zisele Adat. Legile rusilor nu au putut sterge nici traditiile razboinice pe baza carora este cladita acesta societate originala, care imbina rafinamentul cu violenta codificata. Principala virtute cultivata in inimile cecenilor, de cand sunt mici copii, este Yakh. Folclorul cecen a pastrat conceptul de Yakh in baladele, cantecele si legendele sale. “Fie ca nici o mama sa nu aiba un copil fara de Yakh”, clameaza cea mai des uzitata urare cecena. Yakh inglobeaza in sine calitati precum decenta, curaj, modestie si dispret afisat fata de moarte sau pericole.

Viata dura intr-un mediu ostil si saracacios, precum si atacurile neostoite a numeroaselor populatii dusmane, i-au facut pe ceceni sa dezvolte un respect deosebit fata de conceptul de munca grea. Acesta este descris de catre Khianal, idealul de munca obsteasca si intrajutorare a clanurilor de ceceni. Cat de puternic este inca Khianal in inimile asprilor munteni din Darial s-a vazut in timpul alunecarilor de teren din anii 1991-1993 din localitatea Nozhai Yurt. Atunci toti cecenii din intreaga lume si-au donat jumatate din avere conform codului nescris Adat pentru ajutorare celor afectati.



Nokhchallah sau barbatul perfect

Intelepciunea populara din Cecenia afirma ca nu trebuie decat sa te uiti la maniera in care paseste un barbat pentru a-ti da seama de intensitatea spiritului sau masculin. Sensul termenului de Nokhchallah nu se poate traduce complet in nici o alta limba. La o prima interpretare, ar semnifica adevaratul caracter al barbatilor luptatori din Cecenia. Aici sunt incluse o serie de norme comportamentale si calitati masculine fara de care orice barbat in floarea varstei nu se poate numi cu adevarat cecen. Curaj, respect, cavalerism, sfidare a pericolului, loialitate si diplomatie sunt printre principalele calitati ala acestui Cod de Onoare cecen ale carui origini se pierd in negura vremurilor. Mai presus de toate, Nokhchallah este o traditie orala transmisa din tata in fiu. Rusii spun deseori ca este mai usor sa faci un cecen sa incalce perceptele legii musulmane Sharia, decat sa-l obligi sa treaca peste idealul sau de Nokhchallah. Asta au invatat pe pielea lor primii misionari musulmani care au incercat sa-i oblige cu forta pe ceceni sa se islamizeze. Cecenii au adoptat in final tipul de Islam care se potrivea cel mai bine cu riturile lor ancestrale. Limba cecena este singurul limbaj din lume care nu are cuvinte pentru umilinta, nehotarare, cersetorie sau adulatie...

Nokhchallah stipuleaza ca niciun cecen sa nu aiba conflicte cu un nemusulman. Conform acestei reguli, este de preferat sa ramai certat cu un musulman, deoarece la Judecata de Apoi, cand vor fi judecate toate neamurile in functie de religia lor, este mai usor sa te intalnesti cu el in locul de adunare al sufletelor musulmane, decat sa cauti sufletul unui crestin sau budist pentru a-ti cere iertare...
Copiii cecenilor invatau manuirea pumnalului caucazian Kindjal si a sabiei Sashka, inca din momentul in care invatau sa mearga. Respectul fata de batrani si femei este probabil cea mai izbitoare trasatura de caracter a cecenilor. Nokhchallah este prezent si astazi in randul copiilor ceceni. In mica tara din Caucaz, 80 % dintre tinerii ceceni frecventeaza o sala de box, lupte sau arte martiale.




Lupi si oaspeti

Lupul a ramas animalul favorit al oricarui cecen, datorita dorintei nestavilita de libertate a acestui pradator. Intregul etos cecen se bazeaza pe admiratia fata de acest animal. Totem al primelor Teipe, lupul figureaza astazi in imnul si pe steagul cecen. Sa fii oaspete printre ceceni este unul dintre cele mai extraordinare lucruri, cugeta in memoriile sale batranul Tolstoi. Pentru acest popor care in decursul intregii sale existente a stat izolat in fortareata de stanci a muntilor sai, aparitia unui calator venit de departe dadea nastere celor mai intense sentimente de ospitalitate. Traditia Adat spune ca niciun oaspete nu apare intamplator, el fiind trimis de Dumnezeu care vrea astfel sa incerce sufletul si darnicia cecenilor. Din respect fata de oaspeti, acestora nu li se adreseaza nici o intrebare personala in perioada primelor trei zile de popas in casa unui cecen.



O intamplare din Caucaz

In timpul primului razboi cecen, un reporter francez era detasat in Cecenia pentru a transmite stiri despre evolutia conflictului. La un moment dat, traversa cu masina un drum laturalnic intre doua sate. Brusc, in fata sa apare silueta unei batrane pe care din nefericire nu o poate evita. Socat, coboara si urca in masina trupul inert al batranei, dupa care demareaza in forta spre primul spital. Dupa cativa kilometri, ramane in pana de benzina, in dreptul unui sat cecen. Coboara si merge in prima casa unde cere putina benzina si explica situatie. Cecenul, un barbat masiv il ajuta si impreuna merg spre spital. Ajunsi acolo, o coboara pe batrana lovita care cu toate eforturile medicilor nu mai poate fi salvata. Ancheta ulterioara a stabilit clar ca accidentul se petrecuse doar din vina batranei femei. La sfarsitul anchetei, reporterul francez este interpelat de cecenul caruia-i ceruse ajutorul pentru salvarea batranei: “Francezule, ai mare noroc...femeia pe care ai ucis-o cu masina era mama mea. Fusese in acea seara la niste rude. Acesta a fost soarta ei... Dar pentru ca ai oprit masina si ai facut totul pentru a o salva, te iert... In plus, ai intrat in casa mea, cerandu-mi ajutorul, iar la noi oaspetii sunt trimisi de Allah... Dar daca nu ai fi oprit masina sa o ajuti... Ei bine, francezule, atunci mi-as fi petrecut restul vietii cautandu-te sa te omor”, i-a raspuns cecenul pe un ton calm, fara ca nici un muschi sa-i fi tresarit pe fata...

Siminică, maşinăria de zâmbete unsă cu lacrimi

Cel mai celebru comic al circului românesc e astăzi un clovn bătrân într-o lume prea grăbiă, dezamăgit de dispariţia romantismului, înlocuit de acrobaţiile emigrate din gimnastică.

Viaţa lui Siminică începe cu o notă de fantastic: s-a născut într-o cuşcă a leilor
transformată în vagon de circ, într-o familie legată de instituţia aceasta fascinantă. Bunicul era instrumentist în Orchestra Circului “Bercuini”, tatăl lui Simion cânta la trombon, iar mama făcea pe “amazoana” în spectacole şi, în timpul liber, vindea bilete la spectacole. Siminică a fost antrenat pentru marea arenă a circului de la naştere.

La şapte ani era gata. Debuta într-un show în care oscila între acrobaţie şi giumbuşlucuri. Alături de sora sa, Elena, a executat fenomenale numere de dublu trapez. Copilul acrobat a sfârşit în trupul unui clovn matur, iar clovnul matur e astăzi un pensionar de 72 de ani, revoltat şi dezamăgit de căderea în derizoriu a circului adevărat. Sora lui a murit când încă nu împlinise douăzeci de ani. S-a întâmplat la Râmnicu-Vâlcea, trapezul s-a rupt. A căzut de la 15 metri în faţa a 3.000 de spectatori. Era însărcinată în trei luni. La trei zile după, Siminică era înapoi în arenă. Plângea şi lumea râdea.

Odată ca niciodată…

Acum nouă ani, şi inima
lui Siminică a fost gata să cedeze. Poate prea obosită după decenii în care a bătut la intensitate maximă în corpul unui bărbat pentru care emoţia a fost, laolaltă, meserie şi chin. Simion Avram şi-a construit toată faima în faţa publicului. Iar publicul l-a transformat în Siminică, cel mai celebru comic al circului românesc.




Afişele de altadată vorbesc şi astăzi despre omul care bucura deopotrivă copii şi adulţi, spectatori veniţi sub cupola magică a cortului de circ doar pentru a se lăsa vrăjiţi de clovnul Siminică. A fost odată ca niciodată, s-ar zice simplu şi naiv, ca despre toate poveştile cu eroi pierduţi în amintiri. La distanţa anilor, totul pare un vis de demult ce strânge laolaltă paradoxurile unei profesii ce-şi devorează în cele din urmă idolii. Fracturi, zâmbete şi ropote de aplauze se derulează în alb-negru pe retina celor care nu vor încă să uite. Atenţie, motor!

Un clovn a iubit o statuie

“Ce frumos era! Artiştii de circ dăruiau o poveste spectatorilor. Sunt extraordinar de mulţumit sufleteşte că am putut să-i fac pe toţi cei de lângă mine să râdă”, îşi aminteşte maestrul Siminică. Iar memoriile revin una dupa alta, într-o cascadă ce curge volburos. “În 1984 am jucat rolul principal în «Popeye Marinarul». Eu îmi făceam apariţia din vârful cupolei, dar ca să fac asta trebuia să merg pe deasupra. Era însă iarnă şi fiind zăpadă pe cupolă mi-am pierdut papucii. Pentru că se făcuse timpul, s-a dat drumul la spectacol. Toată lumea se întreba însă «unde e Popeye?».

Am reuşit să aterizez şi eu momente mai târziu, spre deliciul spectatorilor. «A întârziat tramvaiul, ce să-i faci pe zăpezile astea», le-am spus”. Amintirile au câteodată şi iz internaţional, semn că artistul de circ e o figură ce adună în consens bucuriile şi tristeţile de peste tot: „Am făcut o comedie, «Statuia», mai sentimentală. Eram la ruşi, ţin minte. Într-un parc, eu, clovn, mă îndrăgosteam de o statuie. Râdea lumea tot timpul pe parcursul programului, iar la sfârşit plângea. Rolul artistului de circ e să aducă emoţie privitorului, nu doar să-i provoace râs“.

ÎN CULISE

Pumnii dinaintea zâmbetelor

Spectacolul de circ este crud cu eroii săi. Iar publicul, mereu egoist, aşteaptă zâmbete, nepăsându-i dacă ele sunt false sau nu. Siminică a învăţat lecţia asta pe propria piele: “Eram în Bulgaria, în 1956, şi făceam un număr de scândură cu Sandi Bernea. El se îndrăgostise de soră-mea, până la urmă a şi luat-o de nevastă. La momentul respectiv însă, maică-mea nu prea era de acord cu relaţia lor şi mi-a transmis să am grijă. Înainte de spectacol, am început o bătaie cu el într-un vagon, minute în şir. Până am fost anunţaţi că trebuie să intrăm în scenă. Să ne vezi cum ne pupam în manej, cât de zâmbitori eram. Mai făceam şi salturi destul de periculoase, el trebuia să mă prindă. Putea foarte bine să mă lase să cad în cap. Asta e viaţa artistului de circ – nu-ţi aduci niciodată problemele în faţa publicului”.

VEDETĂ

Favoruri de la ruşi, şampanie de la polonezi

“Erau mulţi invidioşi pe mine. Ţin minte că ruşii, care apreciază enorm comicii, mi-au oferit un apartament de trei camere la hotel, când am fost în turneu. Şi stăteam singur! Toţi au sărit, dar ruşii n-au cedat. Eu am vrut să refuz, dar nici n-au vrut să discute. Sau în Polonia, la mijlocul anilor ‘80, primeam o sticlă de şampanie pe spectacol. Ţineam navetele de băutură în vagon, sub pat, fiindcă eu nu beau”, rememorează Siminică aprecierea de care se bucura în vârful carierei.



În ţările lagărului socialist i se scanda numele. Chiar şi în Occident ţinea capul de afiş, stârnind admiraţia publicului. Secretul? Har, muncă şi exemplul maeştrilor: “Eu singur îmi scriam scenariile, îmi alegeam melodiile de fundal. Dar sursa mea de inspiraţie a fost şcoala rusă. Erau cei mai mari în epoca. Popov, Karandash – cei mai buni. Ultimul chiar îmi spunea «copilul meu» şi mă ruga să rămân în Rusia cu el. Am fost bun prieten şi cu Enghibarov, un mare clovn”.

DRAGOSTEA LA CIRC

Familiile de sub cupolă

“Dragostea pentru public este cea care-ţi dă idei. Vezi că spectatorul tău vrea tot timpul ceva nou, vine la circ ca să vadă mereu altceva şi să primească de fiecare dată
emoţie. Trebuie să-i provoci în permanenţă imaginaţia. Eu am muncit foarte mult pentru asta”. Ochii îi sclipesc, iar mâinile execută gesturi largi. Siminică pare şi astăzi să performeze, din fotoliul unui apartament bucureştean, în faţa unui public imaginar. Nu ştii cât cabotinism şi cât adevăr se află în cuvintele şi mimica acestui om pentru care circul a fost mai mult decât un mod de viaţă. Şi nici nu contează.




Spectacolul prezenţei sale e încă viu la atâţia ani depărtare de ultima reverenţă făcută în manej, sub privirile calde ale unei săli pline. “Am fost născut în circ, crescut în circ. De fapt, lucrând aici e imposibil să eviţi «lanţul» ăsta: oamenii circului îşi construiesc familii în «interiorul» şapitoului”. Îi adună la un loc modul ăsta de viaţă, turneele lungi, accidentările, orele nesfârşite de repetiţii, aplauzele şi chiar lacrimile nevăzute, mereu lăsate în spatele cortinei. Doina, soţia lui Siminică, vine, firesc, tot din lumea circului. El a mai fost căsătorit, tot cu o artistă de circ, din Cehoslovacia, au şi o fată împreună, şi ea tot acrobată… Povestea merge mai departe.


DEZNĂDEJDEA

“Îmi vine să plâng”

De şase ani, Siminică n-a mai călcat sub cupola circului. Ceea ce odată a fost o artă, consideră maestrul, astăzi a ajuns într-o stare vecină cu deplorabilul: “Dacă vreau să văd gimnastică mă uit la televizor. Nu mai găsesc la circ poveştile care făceau odinioară deliciul publicului. Fiecare număr avea un scenariu, se lucra cu orchestra, iar libertatea artistului de circ era mult mai mare. Astăzi eu nu mai găsesc emoţia şi spectacolul de atunci. Şi-mi vine să plâng”.

Numerele personale care valorificau capacitatea artistului de a-şi gestiona singur propria apariţie rămân pentru Siminică imaginea autentică a circului adevărat. “Sandi Bernea avea un număr de basculă în doi. Făcea acrobatică, asta era esenţa, dar «îmbrăca» totul într-un scenariu. Avea un pom şi o bancă. Începea o muzică lirică, cu păsărele, iar Sandi intra în scenă cu iubita, plimbându-se prin parc. La un moment dat începea o vijelie care-i ridica pălăria în pom. El sărea pe basculă ca să ia pălăria, ea făcea diverse salturi. Aşa cum este acum la circ, nu mai vezi astfel de scenarii. Acrobaţii intră, îşi execută numărul şi gata”, încheie amar maestrul Siminică. Circul şi-a pierdut din romantism, şi lumea e prea grăbită să mai ia aminte la lacrimile unui clovn bătrân.

CUM E ACUM

Noul val vine din gimnastică

Artiştii acrobaţi de astăzi sunt diferiţi de oamenii din amintirile lui Siminică. Îi unesc, fără să ştie, pasiunea şi frica nespusă, tremurul stăpânit al trupului dinaintea unui salt în gol. Bogdan Boldojar are 28 de ani. De nouă ani e în lumea circului. Venit din gimnastica blamată de Siminică. Nu i-a placut ideea de circ. Iniţial, a fost destul de reticent, venea doar seara la repetiţii. Recunoaşte că e periculos ceea ce face, dar “există un mare secret: să-ţi fie frică! Se spune că circul îţi învinge frica, însa ea există şi te opreşte să-ţi depăşeşti limitele. Frica îţi spune până unde poţi să mergi”.



Circul nu este pentru el doar un simplu job, e o stare de spirit dictată de pasiune. Bogdan a fost norocos – doar un accident, în Spania, când a căzut de la şase metri şi şi-a rupt ligamentele. Spune, mândru: “Noi facem circ adevărat, nu politicienii!”. Admite totuşi că, din păcate, lumea nu vede circul ca pe o forma de artă, deşi artiştii români de circ sunt laureaţi internaţional respectaţi pretutindeni. De asemenea, o şcoală adevărată de circ autohtonă nu există, acrobaţii ajung aici mai ales din gimnastică, prin preselecţii. “Circul e ca un drog, când intri în scenă problemele personale nu mai contează. Ceea ce te motivează constant sunt aprecierile spectatorilor, iar acestea stimulează şi concurenţă între acrobaţi”.

George Dumitru (35 de ani) e artist acrobat din 1993. Înainte de circ a făcut sărituri în apă. “Dacă nu execuţi săriturile bine, o să ajungi la circ”, îl ameninţa profesorul de gimnastică. A fost mai mult o profeţie. “Ce-i frumos pentru public este dificil pentru noi”, sintetizează el. A performat peste tot – Germania, Olanda, Elveţia, Anglia, Israel, Ungaria. “Lumea circului vorbeşte un amalgam de limbi”. Cu accidentarile nu a avut probleme, doar două luxaţii de-a lungul anilor. Încheie trist: “Publicul e bun, ne apreciază, însa nu pare să recepteze circul ca pe o artă. Şi asta pentru că: 1. nu aduce flori artistului; 2. nu aplaudă la final minute în şir, ca la teatru”. Bogdan şi George, angajaţi la“Globus”, sunt reprezentativi pentru “noul val” din circul românesc, înclinat să-şi trăiască viaţa nouă prin acrobaţiile artiştilor-gimnaşti, nu prin mimică şi scenariu, lumea frumoasă şi pierdută a lui Siminică.

acest articol a fost publicat de evz.ro

Enigmele deja vu sau amintirile despre viitor

Peste 70 % din populatia Terrei sustine ca a experimentat, macar odata, un straniu sentiment de familiaritate fata de lucruri care, in mod normal, ar fi trebuit sa fie total necunoscute. O vizita in premiera la un magazin in care totul pare deja cunoscut, o discutie ce lasa impresia ca a mai avut loc, desi ea nu s-a mai intamplat niciodata, sau chipul familiar al unei persoane care, in realitate, este vazut pentru prima oara, sunt doar cateva dintre simptomele neexplicate, insa considerate normale, ale senzatiei de deja vu.

Peste 70 % din populatia Terrei sustine ca a experimentat, macar odata, un straniu sentiment de familiaritate fata de lucruri care, in mod normal, ar fi trebuit sa fie total necunoscute. O vizita in premiera la un magazin in care totul pare deja cunoscut, o discutie ce lasa impresia ca a mai avut loc, desi ea nu s-a mai intamplat niciodata, sau chipul familiar al unei persoane care, in realitate, este vazut pentru prima oara, sunt doar cateva dintre simptomele neexplicate, insa considerate normale, ale senzatiei de deja vu.

Unele persoane ajung pana in punctul in care pot da detalii amanuntite despre locuri pe care le vad pentru prima oara ca si cum, intr-o experienta sau existenta anterioara, ar fi trait exact aceleasi senzatii, iar sentimentul de deja vu poate fi atat de intens incat apare tendinta de a fi asociat cu aspecte mistice ale vietii. Este deja celebru cazul lui Carl Gustav Jung, ilustrul psiholog elvetian si fondator al psihologiei analitice, cel care a descris un puternic sentiment de deja vu in momentul in care s-a aflat in fata unui tablou ce ilustra un medic. Senzatia de familiaritate a psihologului fata de pantofii si hainele personajului din tablou l-a determinat intr-un final pe acesta sa concluzioneze: persoana pictata era el insusi in timpul unei vieti anteriorare, explicatie cel putin ciudata, tinand cont ca este vorba de unul dintre cei mai mari oameni de stiinta ai secolului XX.

Ce este senzatia de deja vu?

Desi in prezent exista peste 40 de teorii care incearca sa explice bizarele feste ale mintii umane, oamenii de stiinta sunt inca rezervati asupra acestui delicat subiect. Primul care a analizat senzatiile de deja vu si cel care, de altfel, a impamantenit acest termen, a fost medicul francez Emil Boirac. In volumul sau intitulat "L'Avenir des Sciences Psychiques", volum ce a fost publicat in anul 1876, omul de stiinta francez definea trei tipuri de deja vu: deja vecu – deja trait, deja senti – deja simtit si deja visite – deja vizitat. Ulterior, derivat din primele trei tipuri, a fost definit si sentimentul de deja entendu – deja auzit, precum si antonimul jamais vu – nemaivazut, senzatie opusa celei de deja vu, in care o persoana revenita intr-un loc familiar, spre exemplu, realizeaza ca nu mai recunoaste nimic.



Desi senzatiile de deja vu apar pe toata durata vietii, medicii au reusit sa identifice intervalele de varsta in care ele apar cel mai des, asta si ca o explicatie e existentei lor. Varstele critice sunt cele cuprinse in intervalul 15 – 19 ani si 35 – 40 de ani. Daca in cazul adolescentilor o posibila explicatie a aparitiei senzatiei de deja vu este data de reactia creierului in fata unor experiente noi si intense pe care subiectul nu le-a mai trait, in cazul persoanelor de varsta medie, vinovata de senzatiile misterioase ar fi criza varstei mijlocii, cea care incepe sa le joace feste subiectilor, dandu-le acestora false senzatii despre experiente care nu au avut loc.





Posibile explicatii ale sentimentului de deja vu

Dat fiind faptul ca senzatiile de deja vu nu sunt anuntate de simptome si nu dureaza mai mult de 30 de secunde, fenomenul in sine este unul extrem de dificil de studiat. Unul dintre primii oameni de stiinta care a incercat o aprofundare a misteriosului sentiment a fost Sigmund Freud. Acesta a vazut in falsele amintiri un rezultat al reprimarii inconstiente a memoriei de catre creierul uman in fata unor experiente traumatizante traite la o varsta frageda. De altfel, fenomenul descris de Freud, numit paramnezie, a fost general acceptat pentru o mare perioada din secolul XX, pana in momentul in care deja vu-ul a reintrat in atentia oamenilor de stiinta.

Ignorate o buna perioada de timp in mediile academice, datorita tot mai desei lor asocieri cu fenomene care ies din sfera stiintei (reincarnarile, fenomenele OZN sau parapsihologia), senzatiile de deja vu au reintrat de curand in atentia cercetatorilot dupa ce acestia au reusit sa aprofundeze studiul creierului uman.

Una dintre cele mai cunoscute teorii acceptate de catre cercetatori este cea a psihiatrului Alan Brown de la Universitatea Duke din Statele Unite ale Americii si a colegei sale, Dr. Elizabeth Marsh, teorie cunoscuta sub numele de atentie distributiva sau teoria mesajelor subliminale. Intr-unul dintre testele efectuate de cei doi oameni de stiinta, acestia au prezentat unui grup de studenti o serie de fotografii ale unor locatii pe care nici unul dintre subiecti nu le mai vazuse vreodata. Cu putin timp inainte de inceperea testelor, cercetatorii au bombardat practic cu mesaje subliminale – imagini care nu durau mai mult de 10-20 de milisecunde (suficient de mult pentru ca in creierul unei persoane sa poate fi inregistrata imaginea, dar nu suficient de mult pentru ca aceasta sa fie constienta), o parte din studentii participanti la experiment. Rezultatul a fost ca persoanele supuse mesajelor subliminale au declarat ca au un straniu sentiment de familiaritate fata de imaginile din fotografii, desi acest lucru ar fi fost, in mod normal, imposibil.

O alta teorie acceptata de catre oamenii de stiinta este cea a medicului olandez, Hermon Sno. Acesta sustine ca memoria se comporta asemenea unei holograme, creierul fiind capabil sa creeze imagini tridimensionale ale unor fragmente minuscule de amintiri sau senzatii. Conform cercetatorului olandez, senzatia de deja vu nu ar fi altceva decat reminiscente ale unor asemenea imagini holografice create de creierul nostru, imagini care, din stare latenta, revin la suprafata in momentul in care gasesc un corespondent in lumea reala.

Nu putea lipsi din aceasta lista psihiatrul american Robert Efron, cel care a dat nastere teoriei care ii poarta numele si care mai este cunoscuta si ca teoria procesarii duale. In urma studiilor efectuate pe pacientii din Spitalul de Veterani din Boston, Efron a concluzionat ca senzatia de deja vu isi are explicatia in procesele neurologice. Astfel, creierul care este asaltat zilnic de milioane de informatii poate sa nu se sincronizeze perfect atunci cand este vorba de asimilarea acestora. Medicul american a observat ca emisfera stanga a creierului este responsabila de sortarea si asimilarea informatiilor primite. De asemenea, omul de stiinta a sesizat faptul ca senzatiile pot fi percepute cu o anumita intarziere, fapt ce duce la inregistrarea acestora ca experiente trecute, in realitate ele nefiind mai vechi de cateva secunde.

Senzatia de deja vu si visele premonitorii

Una dintre cele mai aprigi dispute ale oamenilor de stiinta este cea legata de asocierea senzatiei de deja vu cu visele premonitorii. Omul de stiinta elvetian Arthur Funkhouser sustine ca visele pot fi cauza misterioaselor amintiri despre viitor. Desi nu exista o explicatie general acceptata a aparitiei unor asemenea vise, testele efectuate de savantul elvetian pe studentii de la Universitatea Oxford arata ca un procent de aproape 13 % dintre persoane au intr-adevar vise premonitorii. Un studiu realizat in 1988 de un psihiatru american, Dr. Nancy Sodow, confirma teoria lui Arthur Funkhouser, desi procentul indicat de aceasta din urma nu este mai mare de 10%.

Si totusi, in ciuda celor peste 100 de ani de studii ai fenomenului deja vu, oamenii de stiinta recunosc faptul ca teoriile emise in ultimul secol nu sunt suficiente pentru a explica misterioasle senzatii. Probabil ca tehnologia viitorului sau intelegerea extrem de complicatului creier uman poate duce la clarificarea totala a acestor fenomene. Pana atunci, lupta dintre stiinta si pseudostiinta poate lasa loc interpretarilor de orice fel.



* Desi nu este considerat drept un sentiment de deja vu, senzatia pe care au pilotii in timpul zborurilor cu avioane supersonice este similara cu cea pe care copiii o au in visele lor. Visele in care este retraita senzatia de zbor apar numai in timpul copilariei si dispar odata cu varsta adolescentei. Cu toate acestea, exista un procent, desi extrem de mic, al persoanelor care au declarat ca viseaza ca zboara chiar si la maturitate.
* Multi dintre cei care au experimentat senzatia de deja vu, sustin ca aceasta apare in urma rapirilor extraterestre si ca urmare a reprimarii memoriei de catre potentialele fiinte din spatiul extraterestru. Sedintele de hipnoza nu au adus nici un rezultat plauzibil, atata vreme cat unele concluzii par sa sustina asemenea declaratii hazardate.
* Desi o senzatie de deja vu nu dureaza mai mult de 30 de secunde, exista persoane pentru care un astfel de sentiment dureaza mult mai mult, fara a fi asociat cu vreo boala psihica. Este celebru cazul unui inginer britanic pensionat care s-a plans in repetate randuri familiei de prezenta unor indelungate senzatii de deja vu. Sfatuit de membrii familiei sa viziteze o clinica de psihologie, acesta a raspuns resemnat: „Nu are nici un rost. Stiu deja cum va fi”. Cazul a fost studiat de Dr. Chris Moulin, pisholog in cadrul Universitatii din Leeds. Cercetatorul a declarat ca a fost socat in momentul in care, intalnindu-l pe britanicul in cauza, acesta i-a descris in detaliu parintii pe care nu exista nicio posibilitate sa ii fi intalnit vreodata.