Pe urmele dacilor

Drumuri pavate, conducte de apa, ateliere de ceramica, de prelucrare a sticlei sau a fierului, atelier de monetarie, o foarte buna organizare economica si militara, toate aceste lucruri le acceptam ca fiind normale in secolul XXI, ele fiind atribute ale civilizatiilor existente cu cateva secole inaintea noastra. Dar daca v-am spune ca ele existau inca dinaintea erei noastre, si nu oriunde, ci chiar pe teritoriul Romaniei de astazi, si ca cei care populau aceste locuri nu erau altii decat stramosii nostri daci?


Zorii civilizatiei
Departe de a fi considerati niste salbatici, primul secol crestin i-a gasit pe daci intr-un avansat stadiu de civilizatie si progres.
Nu numai trasaturile lingvistice ii separau pe geto-daci de ceilalti traci, ci si o credinta puternica in nemurire. Taramurile bogate in resurse pe care au ales sa isi aseze cetatile le-au oferit dacilor vigoare economica si le-au sustinut puterea militara.
Ceea ce a uimit arheologii si istoricii care au studiat aceste situri este varietatea obiectelor din ceramica sau fier gasite. Exceptand zonele civilizatiilor romane si elene, nicaieri in Europa nu au fost gasite un numar atat de mare de obiecte din fier cu functionalitati diferite.



Arhitectura autohtona a fost imbogatita cu elemente de arhitectura greceasca si romana, adaptate la resursele de materiale locale si la gusturile estetice ale dacilor.
Nu doar elementele de arhitectura si buna organizare militara vin sa sustina ideea ca avem de-a face cu o civilizatie in plin avant, ci si preocuparile pentru medicina, botanica farmaceutica si calculele astronomice folosite in arhitectura.
Complexitatea si marimea constructiilor, elementele si tehnicile de inspiratie elenistica plaseaza civilizatia daca cu mult deasupra populatiilor “barbare” care populau continentul in acea epoca.



Strategia militara in arhitectura
Cetatile create intre secolul I i.Hr. si secolul I d.Hr. aveau scopul de a fi stavila impotriva cuceririi romane. Situatia militara incerta si luptele de cucerire ce se duceau intre neamuri, i-au motivate pe dacii prevazatori sa isi ridice puternice ziduri de aparare, adevarate fortarete, ceea ce l-a facut pe un istoric roman sa scrie despre dacii care isi inconjurau muntele cu ziduri. Asezarea cetatilor in locuri greu accesibile si lucrarile de fortificatie urmareau mentinerea sub control a cailor de acces catre aceste bastioane si ingreunarea planurilor de cucerire ale inamicilor.
Prima capitala a fost stabilita la Costesti Cetatuie si mutata dupa moartea lui Burebista, de catre Deceneu la Sarmisegetuza Regie, construita pe muntele sfant al dacilor, Kogaionon.

Obligat de catre Traian sa demoleze o parte din fortificatii, dupa pierderea razboiului din 101-102, Decebal le-a refacut si le-a intarit din nou in anii 103-104. Urmatorul razboi pierdut de catre daci, in 105-106 a dus la incendierea si demolarea tuturor cetatilor, cu exceptia Sarmisegetuzei. Garnizoana romana lasata aici va reface fortificatiile si le va extinde, ramanand aici de-a lungul domniei lui Traian.
Amenajarile gospodaresti cu ateliere, cuptoarele, conductele de apa din tuburi de lut ars si obiectele casnice din ceramica sau metal sunt deopotriva indicatori ai gradului avansat de civilizatie ai populatiei bastinase.



Sarmisegetuza Regia
Cetatea de la Sarmisegetuza Regia, una dintre cele mai dezvoltate si mai bine aparate constituia un important centru economic, politic si religios, beneficiind de un sistem de aparare unic in arhitectura europeana.
Zidurile erau construite dupa tehnica murus dacicus, o varianta autohtona a zidului elenistic. Cetatea era impartita in doua: zona cu locuinte si zona unde se oficiau ritualurile sacre, incluzand aici si locuintele celor care oficiau serviciul religios. Legatura dintre spiritul razboinic si cel religios era foarte puternica, in zona sacra fiind construite zece sanctuare si un altar de sacrificiu, iar arhitectura predominanta fiind cea militara si cea religioasa. Altarele au fost distruse odata cu caderea cetatii, insa se stie despre ele ca erau acoperite si ca anumite zone erau interzise laicilor. Odata daramate, au fost reciclate, devenind materiale de constructie pentru lucrarile de largire ale cetatii.

Dacii manifestau o preferinta pentru ornamentatia in piatra, faza clasica a civilizatiei dacice fiind marcata de decoratiunile cu motive militare.
Traditia era foarte importanta, insa stramosii nostri nu s-au ferit sa inoveze, construind conducte de lut ars pentru circularea apei si un canal de calcar cu doua ramuri pentru drenarea teraselor.



Sursa: Descopera.ro

TOP 10 cele mai importante animale disparute din Romania

Daca am face un salt in timp pe teritoriul Romanei am fi cu siguranta socati de animalele pe care le-am intalni aici. Nu este vorba de dinozauri, ursi de pestera sau tigri cu colti pumnal. Insa, daca am calatori in timp cu doar doua-trei sute de ani in urma, am vedea cu proprii ochi focile de la Marea Neagra, antilopele din Moldova si Dobrogea, caii si magarii salbatici din Baragan, elani, bourii si zimbri din padurile Ardealului,Valahiei si Moldovei, stolurile de dropii din jurul Bucurestiului, Timisoarei, Calarasului, Constantei si Brailei, zaganii de pe piscurile Carpatilor. Disparitia lor este o pata negra in istoria noastra. Vina o poarta vanatoarea nesabuita si distrugerea habitatelor.





10. Elanul (Alces alces alces)



Ideea ca elanul pe care-l asociem de obicei cu intinderile nesfarsite de padure din Siberia si Alaska, sa fi trait la noi, pare cel putin fantezista. Adevarul este cu totul altul. Elanul este cel mai mare reprezentat al cerbilor. Un mascul adult din subspecia europeana poate atinge o inaltime de 2 metri la umar, precum si o greutate ce depaseste uneori 500 kg. Elanul a fost cunoscut si vanat de stramosii nostri. Romanii il numeau plotun, o denumire ce a disparut o data cu impresionatul erbivor. Dovezile lingvistice, istorice si toponimice despre plotun abunda in folclorul si civilizatia romaneasca. Ajunge sa amintim aici balada “Voda capitan Matei”, din care aflam ca pe vremea lui Matei Basarab se




“Vanau zimbrii ai pletosi,
Cerbii falnici, ramurosi,
Si plotunii lopatosi… “.

Lucrarea Geografia au descrierea universala a Pamantului scrisa intre anii 1593-1594 de Giovanni Antonio Magini, cuprinde o descriere detaliata a tarilor romane, aratand ca Transilvania are codrii mari si paduri nesfarsite, unde traiesc intre alte animale, si elani. Ilustrul domnitor moldav Dimitrie Cantemir face referire in Descriptio Moldaviae la plotunii care apareau iarna pe malurile Nistrului, veniti probabil din Polonia. Dupa anul 1800 nimeni nu mai pomeneste de plotun in fauna tarilor romane, socotindu-l disparut. In secolul XX insa, plotunul reapare sporadic in Romania. Astfel primul plotun resemnalat pe pamant romanesc a fost un mascul fotografiat in anul 1964 pe grindul Letea din Delta Dunarii. Ziarul Scanteia din 14 ianuarie 1970 anunta aparitia unui plotun in padurea Frasinul din judetul Suceava. In ocolul silvic Husi apare un cuplu de elani. In noiembrie 1971, o femela cu puiul sau sunt semnalati in Insula Borcea. Un alt exemplar este impuscat in acelasi an in judetul Neamt. In anul 1977, o pereche este observata si in judetul Botosani. Anul 1978 aduce un caz de braconaj prin care este ucis ultimul plotun din Romania. Crima ecologica s-a savarsit in fondul de vanatoare Galbena, aflat la limita de nord dintre judetele Vrancea si Bacau.



9. Antilopa Saiga (Saiga tatarica tatarica)

Saiga este singura antilopa care a trait pe teritoriu romanesc. Cel ma faimos mamifer descris de Dimitrie Cantemir ca facand inca parte din fauna Moldovei acelor timpuri, mai supravietuieste astazi doar in stepele kalmuce din Rusia, in Kazahstan si Mongolia. Oricat ar fi de greu de crezut, aceasta antilopa cu infatisare ciudata, traia in numar mare nu doar in campiile din Basarabia, Vaslui si Iasi, ci si in Campia Baraganului si stepele dobrogene. Mai multe documente din secolul al XVI-lea atesta ca era vanata si in zona Bucurestiului. Animalul era binecunoscut indeosebi in Modova, unde vanatorii razesi o denumeau neaos, din tata-n fiu drept “oaie salbatica”, cee a ce dovedeste ca erau familiari cu animalul in cauza, inca dinaite ca triburile tataresti, de la care antilopa mosteneste denumirea de Saiga, sa fi invadat tarile romane.




Antilopa saiga atrage atentia datorita ciudatului sau nas lung si coroiat, in forma de trompa. Forma nasului este o adaptare la alergatul in viteza pein aerul inghetat al stepelor pe timp de iarna. Avand cavitate nazala foarte mare, aerul este incalzit natural inainte de a patrunde in plamani. Astfel echipate, antilopele pot alerga in viteza mare o perioada de timp suficient de lunga incat sa scape de haituiala lupilor. Saiga a fost vanata intens in Moldova, astfel incat a disparut definitiv in secolul al XVIII. Specia nu o duce bine nici astazi, disparand recent din majoritarea stepelor rusesti si ucrainene. In prezent, mai supravietuiesc doar 50.000 de exemplare din cele 4-5 milioane cate erau la nivelul anului 1900.



8. Tarpanul sau Calul Salbatic European (Equus ferus ferus)

Stramosul tuturor raselor de cai din Europa a fost, inca din cele mai vechi timpuri, un locuitor al teritoriului unde astazi este Romania. Resturile fosile vorbesc despre vanatoarea cailor salbatici inca din timpul Paleoliticului timpuriu. Surpriza vine din timpul perioadei Neoliticului, cand sunt descoperite dovezi conform carora calul era deja domesticit in zona cuprinsa intre Tisa, Dunare si Marea Neagra. Daco-Getii, deopotriva vanau si onorau caii salbatici, multe fosile ecvine fiind desoperite in mormintele din Candesti, Socodor, Varsand, Barlad, Piatra-Neamt, Zimnicea, Matasaru si multe altele. In timpul Evului Mediu romanesc, ne parvin o serie de dovezi deosebit de interesante. Bunaoara, intre anii 1551-1552, pe domeniile cetatii Fagaras a fost contruit un parc special pentru mentinerea cailor salbatici capturati in imprejurimi. Regele de origine romana al Ungariei, Matei Corvin, aminteste in lucrarea De Rerum Hungaricarum Decadens, scrisa in anul 1495, ca in padurile Transilvaniei alaturi de bouri si zimbri se afla si cai salbatici de padure.




Dupa anul 1700, caii salbatici din Ardeal sunt ucisi pana la ultimul exemplar in vanatorile nobililor maghiari si sasi, dupa cum aminteste textul Nova Dacia, scris in anul 1743 de Francisc Fasching. Totusi, la nivelul anului 1700, in Moldova existau inca herghelii mari de cai salbatici care traiau de alungul malurilor Prutului si Nistrului, dupa cum ne asigura si Dimitrie Cantemir. In secolul al XVII-lea alte documente pomenesc despre ultima herghelie de cai salbatici din Baraganul Ialomitei, pentru ca un secol mai tarziu, tarpanul sa dispara definitiv din Tarile Romane. Povestea trista a cailor salbatici europeni nu se sfarseste aici. In secolul XIX, cazacii, tatarii si taranii rusi urmareau si vanau cu inversunare tarpanii, deoarece proprii cai domestici fugeau si se resalbaticeau alaturi de tarpani. Odata recuperati, aveau deja caracterul salbatic al rudelor lor, find atat de agresivi incat distrugeau atelajele cu lovituri de copita si muscau pe oricine incerca sa-i calareasca. Ultimul tarpan a murit in captivitate in stepele Askania Nova din Ucraina. Era anul 1876. Trist sfarsit pentru un animal magnific care traia in Europa medievala din Spania si Franta pana in centrul Rusiei.



7. Colunul sau Magarul Salbatic Mongol (Equus hemionus hemionus)

Seria surprinzatoare a prezentarii animalelor cunoscute de stramosii nostri continua cu nimeni altul decat magarul salbatic mongol sau colunul, ale carei populatii vestice au trait si pe teritoriile romanesti, dupa cum atesta o serie de dovezi osteologice, botanice, toponimice, istorice si populare. In cimitirul culturii Hamangia de la Cernavoda s-au descoperit resturile a sase coluni. La Techirghiol au fost deshumate 22 de resturi fosile. Zootoponima romaneasca inregistreaza colunul inca din Evul Mediu. La 29 ianuarie 1322 este mentionat satul Colun de langa Sibiu. In Moldova, este fondat pe 27 mai 1443, langa Studinet, satul “Unde a fost Colunu”. Alte sate cu aceeasi denumitre se afla in judetele Vaslui, Bacau, Botosani, Soroca (in Basarabia). In Valahia, magarul salbatic era cunoscut si vanat in judetele de astazi Dambovita, Buzau, Olt si Ilfov.






Disparitia timpurie a magarului salbatic mongol sau a colunului din fauna tarii noastre, se datoreaza perfectionarii armelor, a arbaletei in primul rand, urmata de apartitia pe scara mare a armelor de foc. Nu putem sti cu siguranta cand a disparut colunul de pe teritorile romanesti. Faptul ca Dimitrie Cantemir il cunoaste, dar nu il include printre animalele din Descriptio Moldaviae, este un argument in plus ca aceasta specie de magar salbatic a disparut la sfarsitul secolului al XVII-lea. Traditia populara a depistat in cateva sate teleormanene obiceiul stravechi de a folosi balega de colun in afumari si descantece. Colunul se afla in pericol de extinctie totala in prezent. Hergheliile din rezervatiile Badkis si Barsa Kelmes din Kazahstan au fost decimate de braconieri. La nivelul anului 2008 mai traiau circa 4.500 de coluni in rezervatiile din Mongolia si nordul Chinei.



6. Bobacul sau Marmota de stepa (Marmota bobak)

Marmota de stepa, pe care astazi o intalnim raspandita din Belarus si Ucraina pana in centrul Kazahstanului, a trait in trecutul nu foarte departat si in campiile din Tarile Romane. Paleontologul roman I.Z.Barbu semnalase in anul 1930 resturi fosile de bobac in Botosani si Cluj. Denumirea sa de bobac sau baibac este un imprumut din turco-tatara. Bobacul sau marmota de stepe este ruda apropiata a marmotei alpine, dupa cum dovedeste si observatia milenara a taranului roman, atent cunoscator al fiecarei veituitoare. Toponimia a pastrat la randul sau o serie de dovezi ale prezentei acestui animal in fauna Romaniei, dovezi concretizate prin denumiri de sate precum Tarina Baibacilor, Baibaci, Baibaraci, Bibaraceasca, La Baibaci, Gura Baibaciului etc.




Prezenta bobacului sau a baibacului in diferite zone ale tarii este evidentiata indirect de onomastica si folclor. In Teleorman, Calarasi, Giurgiu, Braila, Ialomita si Ilfov, porecla e baibac era data unui barbat mic de statura, gras si rotofei precum o marmota. Deosebit de pretuite erau blanurile de bobac din care se confectionau in vechime haine pentru femei si copii, denumite baibarace. In Valahia, haina respectiva se numea baibafir, si constituia un cadou pretios intre darurile de nunta ale mireselor de vita boiereasca. Datorita blanii sale foarte pretuite, bobacul dispare din Moldova in preajma anului 1761, in Baragan si Dobrogea supravietuind pana in pragul anului 1800. Ca si alte specii de rozatoare, marmotele de camp sunt susceptibile de transmiterea ciumei bubonice. O populatie de bobaci din Ural este responsabila de raspandirea valului de ciuma care a ravasit Rusia la sfarsitul secolului al XIX-lea.




5. Brebul sau Castorul European (Castor fiber)



Seria surprinzatoare a animalelor care au trait la noi in tara continua cu castorul european sau brebul, cum l-a numit taranul roman dintotdeauna. Acest rozator de talie mare traia de-a lungul tuturor raurilor din Tarile Romane. Avem si in cazul brebului o serie de dovezi cantonate in toponimia si istoria romaneasca. Pe langa mutitudinea de sate cu numele de Brebu, Brebeni, Coada Brebenelului, Brebenei, Brebena, avem si numele unei serii de balti si mlastini cum sunt Balta Brebului sau Brabul din Judetul Dolj. Spre deosebire de castorii din America de Nord care sunt sociali, brebii erau animale solitare, cantonati intotdeuna langa lacuri, balti si cursuri de apa. Singura cauza a disparitiei brebilor a fost vanatoare pentru carne, care era deosebit de apreciata, fiind folosita si la prepararea unor carnati speciali a caror reteta exacta s-a pierdut in negura timpului. Din dintii de breb taranii faceu un talisman pe care-l atarnau la gatul copiilor. Romanii au avut cunostinta din vechime despre obiceiul castorilor de a dobori copaci si a face baraje acvatice, dupa cum o dovedeste si ghicitoarea populara culeasa de un etnolog la finele secolului XIX, cand brebul era deja disparut:

“Pe Valea Nigrasenilor,
Tartorul gherlanilor
Un zavoi intreg doboara
Sa faca zagaz de moara.”






Brebii dispar pe rand in toata Europa. In Anglia, inca din anul 1188, in Scotia in 1520, in Franta 1820, in Elvetia in 1841, Lituania in 1877. In jurul anului 1900, dispar brebii din Muntii Caucaz, Altai si Siberia. Ultimul breb din Tarile Romane a disparut in anul 1823 din zona Moldova-Veche, judetul Caras-Severin. Brebul a fost reintrodus in Romania in anul 1998, ca urmare a unui program demarat de ministrul mediului din acea vreme. Au fost adusi atunci 21 de castori din landul Bavaria, find eliberati in natura in zona confluentei dintre Raul Negru si paraul Estelnic din judetul Brasov. In prezent exista in tara noastra aproximativ 350 de brebi care traiesc de-a lungul cursurilor raurilor Olt, Mures si Ialomita. Din nefericire, povestea de succes a reintroducerii brebului nu a fost reluata si in cazul altor specii disparute.



4. Bourul (Bos primigenius)

Cel mai mare reprezentant al bovidelor salbatice a fost un animal extrem de puternic, impunator si agresiv. Pe baza acestor atribute apreciate in vechime, precum si a intamplarii de la vanatoarea lui Dragos-Voda, bourul a ajuns stema si simbolul peren al Moldovei. Istoria bourului, inseparabila de a zimbrului pana la un punct, a fost studiata cu deosebita competenta de preofesorul Eugen Botezat, inca din anul 1913. Specia sa a aparut undeva la inceputul Pleistocenului undeva in zona Himalayei, definindu-se la final trei rase geografice: bourul asiatic, african si european. Bourul european, cel care a trait si la noi in tara era un animal formidabil, mai mare decat bizonul, zimbrul sau gaurul indian si mai agresiv decat bivolul african. Stramosul direct al tuturor raselor de vite domestice era un colos masiv, masculii de bour depasind frecvent greutatea de o tona. Vizionarea in muzee a unui craniu de bour asezat langa unul de taur este de-a dreptul revelatoare.





Ca infatisare semana cu un taur de corida supradimensionat. Spre deosebire de vitele moderne, taurii de bour erau intoteauna de culoare negra, iar vacile si viteii, erau roscati. De-a lungul spinarii aveau o linie de culoare alba, iar coarnele bourilor aveau o forma usoara de lira. Temperamentul lor era atat de violent, incat in cadrul unor culturi razboinice precum a dacilor, germanilor, celtilor, sarmatilor, uciderea unui taur de bour era considerat testul suprem de barbatie. Vanat abuziv, fara nicio opreliste, bourul a inceput sa se stinga pe neasteptate de-a lungul veacurilor. A disparut prima oara in Transilvania la inceputul secolului al XVI-lea. Au urmat bourii din Moldova, pentru ca la inceputul secolului XVII sa dispara si ultimii bouri din Valahia. Specia a supravietuit cel mai bine in Polonia. Acolo, in codrii Mazurieni mai existau in anul 1601 numai 4 exemplare pentru ca in anul 1627 ultima femela de bour sa fie ucisa intr-o vanatoare a pan-ilor polonezi. Asa s-a sfarsit ultimul bour din lume.



3. Zaganul sau Vulturul Barbos (Gypaetus barbatus)

Probabil cea mai maiestuoasa specie de vultur, zaganul a stapanit timp de mii de ani inaltimile si stancariile Carpatilor, insa in cele din urma rautatea si lacomia oamenilor l-au doborat definitiv. Astazi, silueta sa maiestuoasa nu mai brazdeaza cerul tarii noastre. Zaganii mai traiesc in Muntii Pirinei, Alpi, Caucaz, Pamir, Altai, Insula Creta, Tibet, Himalaya si in cateva locuri din Africa. Este o pasare imensa, ale carei aripi acopera o anvergura de 280 cm, si are greutate cuprinsa intre 5-9 kilograme. Este singura specie de pasare care se hraneste cu oase si maduva, oase carora le da drumul de la inaltime sa se sparga in bucati la contactul dur cu stancile. Romanii l-au cunoscut sub denumirile neaose de zagan, rarau si ceahlau. Conform unor lingvisti de prestigiu, acestea sunt singurele denumiri de pasari ramase nealterate din stravechea limba a dacilor. Muntii Ceahlau si Rarau si-a luat numele de la ceahlaii si raraii inaripati care isi cresteau puii intre stancile lor.





Muntii Carpati reprezentau limita arealului nordic al acestei specii in Europa, acest aspect accentuand oarecum vulnerabilitatea zaganilor, fiind cunoscut ca atunci cand o specie este in regres, populatiile de limita dispar primele. Un alt argument cu privire la disparita lor din muntii nostri este legat de disparitia hoiturilor proaspete cu care se hraneau, precum si campaniile de impuscare si distrugere a zaganilor din anii 1930, respectiv 1934, cand zaganii au fost invinovatiti ca ar duce la disparitia caprelor negre din Carpati. Zaganii cuibareau din Muntii Rodnei pana in Bucegi, Ciucas, Capatanii, Fagaras, Parang si Retezat. Traiau exclusiv in zona stancariilor alpine, necoborand nici iarna sub zona padurilor de conifere. Ultimul zagan a fost impuscat in anul 1938 la Pasul Turnu Rosu, langa versantul de vest al Muntilor Cozia.



2. Dropia (Otis tarda)

Dropia este cu adevarat o pasare de legenda a unor vremuri cand Campia Baraganului, Campia de Vest si stepele dobrogene erau inca insule de pustie salbatica nestricata de mana omului. Dropia este de fapt cea mai mare pasare zburatoare din lume, mai grea chiar decat lebedele si pelicanii. In cazul dropiilor se observa cel mai mare dimorfism sexual din lumea pasarilor. Cu alte cuvinte daca o femela de dropie cantarea intre 3,5-5 kilograme, masculii atingeau in mod obisnuit 8-16 kilograme, existand dovezi ca unii masculi depaseau chiar 18 kilograme. Celebrul vanator si ornitolog roman C. Rosetti Balanescu a inpuscat in Baragan un mascul care cantarea nu mai putin de 22 kilograme. Evident o astfel de pasare nu putea scapa neobservata de saracimea rurala din Romania interbelica. Din nefericire, dropia este o pasare care nu are glanda uropigiana, cu alte cuvinte, nu beneficiaza de glanda secretoare de grasime cu care majoritatea pasarilor isi imbiba penajul pentru a-l face imun la umezeala si ploaie. Pin urmare cel mai periculos dusman al dropiilor este poleiul. Iarna cand ploua si urmeaza inghetul, apa prelinsa pe penajul dropiilor ingheata, iar pasarile nu mai pot zbura. Zeci de mii de dropii au cazut victime intre anii 1920-1950, unor adevarate bande de braconieri care colindau campiile ucigandu-le barbar cu lovituri de bata.



Ultimul nucleu de dropii din Romania, care continea intre 100-150 de exemplare a fost ucis in Teleorman in anul 1981. Satenii localnici le-au manat ca pe gaste pana in satele din zona unde toate au fost ucise cu bolovani, bice si bate. Evident in Republica Socialista Romania de atunci dropiile erau declarate pe hartie monumente ale naturii, uciderea lor find interzisa de lege, lege care nu era luata in serios de nimeni, tinand cont ca insusi Nicolae Ceausescu, intaiul vanator al tari, avea obiceiul sa impuste dropii din elicopter. Pe langa aspectul vanatoarii dezlantuite, trebuie amintit factorul agriculturii agresive practicata in regimul comunist. Agricultura “moderna” unde predomina monoculturile alaturi de ingrasaminte chimice, erbicidele si pesticidele folosite din belsug, nu a facut decat sa distruga sistematic atat conditiile de viata ale dropiei, cat si sa otraveasca la propriu sursele sale de hrana. In atari conditii, nu trebuie sa mire pe nimeni ca din zecile de mii de dropii care populau Baraganul acum 50-70 ani, nu a mai ramas macar o pereche clocitoare la nivelul anilor ’90. In prezent, ultimele observatii de teren care certificau prezenta dropiei in Campia de Vest la nivelul anilor 2005-2007, se refera doar la cateva exemplare izolate apartinand populatiilor de dropii din Ungaria, care traversau granita in cautare de hrana. Din nefericire, nici-o pereche de dropie nu mai cuibareste in Romania. Cea mai mare pasare zburatoare s-a stins.



1. Foca de Marea Neagra sau Foca Calugarita (Monachus monachus albiventer)

Oricat de greu ar parea de crezut, litoralul romanesc a fost pana nu demult loc de popas si crestere a puilor pentru o specie aparte de foca. Foca de Marea Neagra sau Foca Calugarita cum mai era numita datorita coloritului sau inchis pe spate si deschis pe abdomen. Era o specie cunoscuta din cele mai vechi timpuri de cate romani. Inca din Antichitate numarul focilor de la Marea Neagra era destul de mare, odata ce Pliniu cel Batran afirma ca “ In Pontul Euxin nu patrunde niciun animal vatamator pentru pesti in afara de foci si delfini mici”. Moldovenii au cunoscut bine focile, in parte datorita iesirii lor la mare, coroborata cu dezvoltarea navigatiei maritime din timpul lui Stefan cel Mare. Mamiferul acvatic a continuat sa fie destul de raspandit in Marea Neagra, existand in acesta directie o serie de documente care certifica aparitiile sale pe litoralul romanesc. In anul 1877 s-a prins o foca la Sfantul Gheorghe in Delta Dunarii, agatata in carmacele pentru moruni, iar in 1913, s-a prins alta in carmacele dintre Sfantul Gheorghe si Portita Razelmului. Aceeasi soarta trista a avut-o o alta foca prinsa la Gura Zatonului. Cele mai mari lovituri primite de specia focilor, au fost date de pescarii din Capul Caliacra, care le inchideau drumul cu plase si le prindeau cu un lat aruncat de gat. Urmau sa fie ucise cu ciomegele de pescarii superstitiosi si cu un IQ nu foarte ridicat, care credeau ca focile prind toti pestii din mare. Focile au ajuns astfel in pragul disparitiei.




In anul 1937 abia se mai gaseau 3 familii a cate 6-7 exemplare fiecare: una la Stanca, alta la Balcic, si ultima la Capul Caliacra. In total, doar 18-21 foci pentru intreaga Mare Neagra. La data de 10 iulie 1960, s-a prins in mod accidental pe bratul Sfantul Gheorghe al Dunarii, o femele tanara care cantarea 62,5 kg. si avea o lungime corporala de 154 cm., fiind a 9-a foca prinsa in ultimii 60 de ani pe litoralul romanesc. Anul 1972 aduce noi date concretizate in urmele de foca descoperite pe nisipul insulei Sacalin, la extremitatea sudica de la Roh. La data de 26 martie 1983, aproape de orasul Tulcea,in dreptul milei 35, pe mal, a fost gasita o foca moarta. Autoritatile portuare si militia au descoperit o rana adanca intre coastele animalului, probabil rana unui cutit pescaresc. Acesta este ultima relatare despre aparitia unei foci in Romania. De atunci, au disparut toate focile din Marea Neagra. Specia este in pericol de extinctie totala. Ultimele 150 de exemplare mai traiesc pe cateva insule din Grecia si Turcia

Sursa: "Vanatul pe teritoriul Romaniei" - Ion Nania, Ed. Sport-Turism

Victorie! Berea Bio prelungeste viata!

Amatorii de bere au acum un motiv intemeiat sa contrazica orice nutritionist care crede ca bautul berii face mai mult rau decat bine starii de sanatate generala a organismului uman. Acesta deoarece o echipa de cercetatori americani din cadrul Universitatii Rice a reusit in premiera mondiala sa creeze berea Bio, care prelungeste viata si reda sanatatea.

BioBeer, dupa cum a fost botezata de echipa cercetatorilor americani, este un gen de bere revolutionara realizata din boabe de orz si hamei modificate genetic astfel incat sa contina resveratrol, un compus biologic care protejeaza de diabet, cancer si Alzheimer, compus prezent si in viul rosu. Echipa de 8 cercetatori care a realizat BioBeer a castigat pe acesta cale o competitie in domeniul alimentelor si bauturilor ecologice sponsorizata de International Genetically Enginereed Machine (iGEM). In competitia din acest an au participat 85 de echipe din lumea intreaga care si-au dat concursul in cerearea unor alimente si bauturi care sa serveasca prelungirii vietii si mentinerii starii optime de sanatate a organismului uman.

“BioBeer alaturi de alte produse prezente in cadrul competitiei noastre, nu sunt decat varful aisbergului. Tehnologia care a stat in spatele obtinerii berii biologice este de fapt inceputul unei noi ere in tehnologia alimentara. Scopul nostru nu este doar acela de a produce alimente si bauturi cat mai sanatoase, ci de a crea o noua industrie care sa fie capabila sa le produca in masa, astfel incat orice individ sa aiba acces la ele” declara Randy Rettburg, directorul iGEM.

Sursa: Discovery

Singurul porc din Afganistan a intrat in carantina

Temandu-se de o eventuala aparitie a virusului gripei porcine pe taramuri afgane, autoritatile de la Kabul l-au bagat sub un regim de carantina stricta pe Wilbur, singurul porc viu din aceasta tara musulmana

Wilbur a sosit in Afganistan in urma cu 7 ani, avand rolul de cadou trimis Gradinii Zoologice din Kabul din partea Chinei care dorea astfel sa contribuie la repopularea singurului parc zoo din tara ravasita de razboaie. Viata lui Wilbur urma sa se desfasoare in deplina siguranta, deoarece in aceasta tara islamica, consumul sau chiar atingerea unui porc este strict interzisa de toate normele religioase si civile. Totul s-a schimbat in urma cu cateva zile, atunci cand autoritatile de la Kabul au intrat in panica la gandul ca epidemia de gripa porcina ar putea lovi Afganistanul, iar singurul porc din tara ar putea servi drept focar de infectie.

“Porcul era o atractie pentru afgani care nu mai vazusera niciodata in realitate un animal impur dupa perceptele islamice. Insa datorita temerilor legate de raspandirea gripei porcine, am decis sa-l inchidem pe Wilbur intr-o incapere speciala unde nu va mai avea contact cu niciun om. Am trecut la acesta masura datorita presiunii venite din partea opiniei publice care se teme de gripa porcina”, declara Aziz Gul Saqib, directorul parcului zoo din Kabul.

Intre timp, Wilbur asteapta sa treaca epidemia de gripa porcina pentru a se intoarce la prietenii sai patrupezi cu care impartea tarcul, doua capre si cativa cerbi. Afganistanul nu intretine niciun fel de relatii cu Mexicul, tara focar unde a aparut virusul gripei porcine, prin urmare nu exista zboruri directe intre Mexico City si Kabul. Wilbur se poate considera totusi norocos, in Egipt au fost sacrificati toti porcii de teama raspandirii epidemiei.

Sursa : Daily Mail

Alma – o alta specie de oameni?

Acum cateva sute de ani pastorii din Asia Centrala i-au denumit Alma. In dialectele locale termenul se traduce prin “Om salbatic”. Daca s-ar reusi, intr-un final, capturarea unui Alma, oamenii de stiinta s-ar putea confrunta cu nimeni altul decat faimosul Om de Neanderthal. Cazul hominizilor Alma suscita inca interes, rapoartele despre aparitia lor curg, iar an de an expeditiile pornesc in cautarea unei fiinte care ar putea fi celalalt hominid cu care impartim planeta…

Marturiile istorice si rapoartele stiintifice moderne indica Muntii Altai, Muntii Pamir si chiar Caucazul drept locuri unde si-a gasit adapost, departe de ochii omului, un hominid misterios. Cei care l-au vazut sau au intrat in contact cu el sunt absolut siguri de un lucru foarte important: - Oamenii Alma, in ciuda infatisarii lor hirsute, sunt mai asemanatori cu oamenii decat cu vreo maimuta antropoida!

Alma sunt descrisi ca avand capacitatea de a se deplasa si a alerga usor din pozitie bipeda spre deosebire de orice primata. De fapt, multi cercetatori au fost stupefiati de asemanarea intre Alma si reconstituirile recente ale Oamenilor de Neanderthal . Succesiunea continua de evidente istorice sugereaza o ipoteza interesanta – Alma ar putea fi mai mult decat o creatura din mituri! Exista numerosi martori oculari, urme lasate pe sol, nisip si zapada, precum si o serie de traditii orale, deosebit de bogate, ramase in folclorul triburilor nomade, traditii care se intind pe o perioada mai mare de 1 000 de ani…Materialul si istoricul referitor la Alma este de fapt mai credibil si mai voluminous decat cel referitor la alti hominizi in genul Yeti, Yeren, Sasquatch, Bigfoot si Shushunaa.

Traditiile orale insista asupra faptului ca Alma nu poseda vorbirea articulata, dar este considerabil mai inteligent decat orice animal cunoscut si se poate comunica cu ei prin intermediul limbajului semnelor. Antropologul britanic Myra Shackley a descoperit chiar ca primele imagini ale unor Alma sunt reprezentate de desenele din unele tratate vechi de medicina tibetana.

Victime ale Marilor Hani si ale Regimului Comunist

O alta marturie interesanta despre Alma vine din partea pastorilor kirghizi care afirma ca oamenii Alma se folosesc de topoare din piatra pentru a se apara de haitele de lupi, de ursi si de leoparzi. Prima relatare autentica despre Alma vine de la calugarul italian Giovanni da Pin del Carpinni, care in anul 1246 era sol al papei Inocentiu al IV-lea la curtea marelui Batu Han, nepotul lui Ginghis Han. Aflandu-se la Kara Khorum, capitala uriasului imperiu condus de Guyuk Han, del Carpini aude pentru prima data de la calaretii mongoli despre existenta unei fiinte cu aspect intermediar intre om si maimuta. Infiorat, acesta-i scrie papei despre ei, considerandu-i oameni care au fost pedepsiti de Dumnezeu pentru pacatele lor…

Mai apoi, intre anii 1253-1254, calugarul Wilhelm von Ruysbrook descrie in cartea peripetiilor sale, intalnirea cu Alma capturati de mongoli si tinuti prizonieri in custile hanului Mongke din Kara-Khorum. Acolo, von Ruysbrook are ocazia de a vedea o tanara femela de Alma tinuta prizoniera intr-o cusca si expusa in prealabil in centrul orasului. Conform cronicii sale, fiinta avea corpul acoperit cu par de culoare inchisa, pe cap avea plete, dar pielea fetei, pieptului, palmelor, talpilor si abdomenului era nuda. Mongolii o hraneau cu fructe si legume pe care le curata abil de coaja, precum si cu carne cruda pe care ea o sfasia lacoma cu dintii. Soldatii mongoli i-au relatat calugarului ca Alma traiesc in munti, le este frica de caini, evita contactul cu oamenii de care se tem instinctiv si doar rareori coboara din munti ca sa prinda cate o oaie sau capra ratacita de turma.

Undeva la sfarsitul anului 1430, Hans Schidtberger, un nobil bavarez, ajunge ca prizonier de razboi in Mongolia. Schidtberger se intalneste personal cu doi Alma dupa ce un razboinic local i-a oferit acestuia drept schimb pentru sabia sa. Emotionat de starea jalnica a celor doua fiinte, decide sa le hraneasca timp de o saptamana dupa care le elibereaza in munti. Zoologul si exploratorul rus Nikolai Przjhevalski a avut ocazia de a observa o familie de Alma in Mongolia anului 1871, insa inainte de a impusca unul drept dovada, acestia disparusera in fuga intre stanci. In intervalul cuprins intre anii 1890-1928 profesorul mongol Tysben Zhamtaro apuca sa faca o cercetare exhaustiva cu privire la ei, aceasta inainte ca din ordinul lui Stalin, profesorul Zhamtaro sa ajunga in Gulag. Dordji Meiren, asistentul sau, apucase sa colectioneze cateva piei de Alma de la pastori, acestea au fost, insa, confiscate de soldatii sovietici si de atunci nu se mai stie nimic despre ele.

In 1963, medicul pediatru Ivan Ivlov noteaza ca in decursul activitatii sale in Kirghizia, copiii kirghizi interactionau in joaca, de multe ori, cu puii de Alma. Un caz socant vine din anul 1941, cand in timpul confruntarii dintre sovietici si Wermacht, un Alma este capturat de soldatii Armatei Rosii undeva in Muntii Caucaz. Fiinta era acoperita cu par inchis la culoare si era teribil de speriata de oameni. Soarta sa a fost cruda. Soldatii rusi l-au interogat brutal convinsi ca este un spion german deghizat. Exasperati de incapacitatea acestuia de a vorbi, decid sa-l impuste dupa care incearca sa-l dezbrace de costumul de blana. Uluiti, realizeaza ca fiinta nu avea nici un costum…

Concubinajul din Caucaz

O situatie si mai socanta este prezentata de cazul Zanei, femela de Alma care a trait cu un localnic din Abhazia si a caror relatie a fost implinita de aparitia a doi copii…In anul 1850, pastorii abhazi din satul T’khina, situat la 80 km de orasul Suhumi, captureaza vie o femela de Alma. Adusa in sat, acesta este numita Zana si este tinuta prizoniera intr-o magazie. Zana era agresiva la inceput si se temea de oameni. Un satean, pe numele sau Edgi Genaba, incerca sa o domesticeasca.

Zana nu putea vorbi, avea trupul acoperit cu par fin, bineinteles cu exceptia fetei, palmelor, pieptului si abdomenului. Fizic era mai puternica decat orice barbat si accepta sa-l ajute pe Edgi la muncile campului. Cativa ani mai tarziu, acesta ajunge sa traiasca cu ea spre dispretul si indignarea celorlalti sateni care o vedeau in continuare drept un animal salbatic. In ciuda parerii comunitatii, Edgi si Zana ajung sa aiba patru copii impreuna. Denumiti Dzhanda si Kvit, cei doi frati rezultati din ciudata relatie, o mostenesc pe Zana in privinta corpului acoperit cu par si a fortei fizice herculeene. Cei doi vorbesc perfect si prezinta o inteligenta superioara chiar pentru un om modern. De fapt, Dzhanda ajunge sa vorbeasca fluent georgiana, rusa, turca si persana. Inainte de cei doi, Zana avusese alti copii cu Edgi, dar acestia au murit cel mai probabil datorita incompatibilitatii genetice intre un om si posibila femela de Neanderthalian, dupa cum banuiesc cercetatorii. Din fericire s-a pastrat craniul lui Kvit, care a fost studiat de Dr. Grover Krantz la inceputul anilor 1990, fara ca acesta sa gaseasca trasaturi predominant neanderthaliene.

Ce poate fi?

Alma a creat si creeaza multa valva in randul cercetatorilor. Subiectul este interesant iar ipotezele sunt fascinate si valabile deopotriva.

Myra Shackley si Bernard Heuvlemans, doi renumiti criptozoologi, sunt de parere ca Alma sunt o populatie relicta de neanderthalieni. In acelasi timp, Loren Coleman, o alta figura importanta a criptozoologiei, crede ca Alma pot fi supravietuitori din specia lui Homo erectus, primul hominid ce s-a deplasat vertical. Alti cercetatori cred ca Alma sunt rude cu Yeti din Himalaya. Multi localnici, in schimb, nu vad nici o diferenta majora intre Alma si oameni, considerandu-i pe acestia simpli oameni salbatici care nu au avut contact cu civilizatia. Poate ca ei au dreptate…

Misterul se adanceste…In iarna anului 2003, alpinistul rus Serghei Semenov a adescoperit un picior intreg al unui hominid, perfect conservat in gheturile de pe crestele Muntilor Altai, la 3 500 m altitudine. Testele stiintifice cu raze X si Carbon 14 au demonstrat ca ramasita respectiva are o vechime de cateva mii de ani. ADN-ul sau nu semana nici cu cel uman nici cu cel al primatelor…

Palatul imparatului Traian a fost descoperit in Romania

Ruinele vechi de aproximativ 2000 de ani ale unui palat ridicat de legionarii romani pentru imparatul Traian in anul 101 au fost dezgropate in timpul saptamanii trecute in localitatea Zavoi, din judetul Caras-Severin.

Palatul, care se afla pe locul cimitirului din localitate, ar fi fost folosit de imparatul Traian in primul razboi daco-roman, din perioada anilor 101 – 102. Descoperirea arheologica este una dintre cele mai importante din ultimul deceniu.

Evenimentul a adus deja satul Zavoi in atentia istoricilor si a arheologilor din toata lumea, care, pe baza structurilor bine prezervate scoase la lumina, considera ca situl va furniza informatii importante, pana acum necunoscute, despre cultura daco-romana.

Stilul arheologic al constructiei este unic in Romanaia, respectand intocmai traditia romana a structurilor cu turnuri. Cel mai probabil, vestigiile din Zavoi vor fi restaurate, conservate si transformate in obiectiv turistic, ceea ce cu siguranta va mari numarul de vizitatori in zona, de pasionati sau de curiosi.

In viitorul apropiat insa, sapaturile vor deveni sistematice, iar intreaga locatie se va transforma intr-un sit areheologic de munca intensa, conform echipei coordonate de cercetatorul Adrian Ardet de la Muzeul de Etnografie din Caransebes.

Tehnologiile televiziunii

Televizorul, in forma in care il cunoastem astazi, a parcurs o evolutie de peste 120 de ani, devenind, dintr-un obiect magic, unul aproape banal, dar indispensabil.




Primul televizor electromecanic a fost creat in 1884, de catre cercetatorul german Paul Gottlieb Nipkow. Era o masinarie destul de complicata, formata dintr-un disc rotativ perforat (discul Nipkow), cu gauri de acelasi diametru, dispuse in spirala la aceeasi distanta unele de altele, si un senzor din seleniu, care transforma imaginea in impulsuri electrice. Cum anume? Imaginea era proiectata pe discul rotativ, iar un orificiu capta o fasie orizontala din ea. Marele avantaj al tehnologiei lui Nipkow era ca dispozitivele de inregistrare si redare se asemanau. Cel de captare a imaginii era prevazut cu senzorul din seleniu despre care am vorbit, in timp ce, la dispozitivul de redare, locul senzorului era luat de o sursa de lumina cu impulsuri variabile. Singura problema era ca discurile la inregistrare si redare trebuiau sa aiba aceeasi viteza. Alt neajuns consta in faptul ca, din cauza formei rotunde a discului, imaginea nu era dreptunghiulara, ci descria un sector de cerc. In plus, masinaria era incapabila sa infatiseze imagini in miscare.



Motor! Actiune!

Cel care a revolutionat cu adevarat conceptul de televiziune a fost scotianul John Logie Baird, care a afisat pentru prima oara imagini in miscare la Londra , in 1926. Baird a prezentat imaginea unui corp uman – o silueta incetosata, cu rezolutia de 30 de linii, de peste 17 ori mai slaba decat transmisia-standard a televiziunii de azi. Un an mai tarziu, Baird a reusit sa trimita un semnal TV la distanta de 705 km prin linia telefonica dintre Londra si Glasgow. Momentul avea sa marcheze inceputul televiziunii. Evident, i nventatorul si-a dat seama de dezvoltarea viitoare a fenomenului si a infiintat Baird Television Development Company Ltd., care, in 1928, a efectuat prima transmisie televizata transatlantica (Londra-New York) si primul program televizat pentru BBC. Tot Baird, impreuna cu Bernard Natan, un actor de origine franco-romana, a pus bazele companiei Television Baird-Natan si totodata ale televiziunii franceze. Ca fapt divers, Natan a fost una dintre primele vedete ale industriei cinematografice pentru adulti. In 1929, inventatorul american Philo Farnsworth a creat primul sistem de televiziune cu emitator si receptor electronice. Primele televizoare electromecanice disponibile pentru public au fost modelul american Octagon al General Electric si Baird C, doua ciudatenii care afisau imagini pe un ecran cu diametrul de 10 centimetri.



Toata lumea in tub

In timp ce americanii si britanicii puneau bazele televiziunii (1929), un rus pe nume Vladimir Zvorykin inventa primul tub catodic sau kinescopul, cum i-a spus chiar el. CRT-ul (Cathode Ray Tube) este un dispozitiv vidat, bombardat cu electroni de catre un tun aflat pe post de catod. Anodul este ecranul propriu-zis, suprafata lui fiind acoperita cu o substanta fosforescenta, care devine luminoasa atunci cand e asaltata de electroni. Imaginea este produsa prin modularea intensitatii fasciculului de electroni in functie de semnalul video receptionat. Televizorul CRT a devenit disponibil in 1934, odata cu lansarea Modelului FE-III al Telefunken. Era in sfarsit un aparat al carui design se apropia de desenul televizoarelor de care ne amintim din copilarie, ecranul sau avand diagonala de 30 cm. Un televizor costa in acea vreme o caruta de bani si, evident, nu era la indemana oricui.



Televiziunea din Romania

In tara noastra, prima transmisie TV a ajuns pe micile ecrane abia la 31 decembrie 1956. Era un film artistic preluat de pe pelicula. Toate programele – piese de teatru, varietati, spectacole-maraton de Revelion – se difuzau in direct, pentru ca nu existau echipamente de inregistrare si montaj. De pe la inceputul lui 1958, a devenit posibila redarea filmelor de 16 mm, iar de la 1 septembrie acelasi an, s-a trecut la productia proprie de filme. Primul subiect filmat de operatorii studioului Televiziunii Romane a fost festivitatea de deschidere a anului scolar. Abia in 1968 s-a trecut la o grila de programe zilnica, pana atunci emisiile fiind sporadice. Eu am dat ochii cu primul televizor in 1982, pe cand aveam patru ani. In mod ciudat, imi amintesc destul de bine de omuletul lui Gopo, de Mirabela si de Miaunel & Balanel. Din pacate, in „epoca de aur“ nu prea aveai la ce sa te uiti pe ecranul televizorului. Multiubitul conducator si vizitele de lucru acaparau 90% din programul TV si, oricum, receptia era intrerupta destul de des de binecunoscutele pene de curent. Mai era o problema. Televizoarele din acea vreme functionau cu lampi, niste tuburi cu filament, ca niste becuri, care trosneau de mama focului o data la o saptamana. Astfel, celebrul televizor Diamant din livingul familiei avea o mare durere in suflet: lampa PL500, pe care m-am specializat sa o inlocuiesc cu maiestrie, pescuind-o din cutia cu piese de schimb pe care tatal meu o pastra la indemana. Prin 1984, am descoperit cum se prinde emisia televiziunilor din Bulgaria si Rusia. Aveau o grila de programe mult mai bine pusa la punct si mai variata decat a noastra. Bineinteles, a trebuit sa invat bulgara ca sa pricep ce-i spune Don Leoncio Isaurei in telenovela braziliana Sclava Isaura, difuzata mai intai de vecinii nostri de la sud de Dunare.



Lumea in culori

Primul televizor color electronic a fost prezentat de americanii de la RCA in 1940, dar era o constructie complicata, creata din combinarea optica a doua imagini, proiectate apoi pe un ecran. Un an mai tarziu, NBC si CBS au inceput testele pentru emisia color, dar aceasta nu era compatibila cu televizoarele alb-negru din casele oamenilor. Primul televizor color le-a devenit accesibil americanilor din New York in februarie 1954. Costa 1.295 USD – aproximativ 10.000 USD la valoarea de acum a dolarului american. Tehnologia utilizata de noile televizoare color era asa-numita shadow mask. Existau nu unul, ci trei tunuri catodice care bombardau cu electroni ecranul. Tehnologia a fost patentata de cercetatorul german Werner Flechsig in 1938. In Romania, prima transmisie color a Televiziunii Romane dateaza din 23 august 1983. Si cine oare nu isi aminteste de primul televizor color romanesc, botezat Telecolor? Era un aparat de o calitate foarte buna, iar pentru acele timpuri nici designul nu era de ici, de colo. Cu toate acestea, n-am inventat noi apa calda. Minunatul Telecolor era o copie fidela (inclusiv prin piesele componente) a unui model numit Colorett, fabricat in Republica Democrata Germana, si costa aproximativ 6.000 de lei, adica vreo trei salarii bune. Singurul lucru de care imi amintesc ca m-a impresionat la televizorul color a fost acela ca in sfarsit puteam distinge diferenta dintre tricourile fotbalistilor de la doua echipe adverse. Griurile de pe televizorul alb-negru erau cateodata imposibil de diferentiat. Nu pot uita nici Teleenciclopedia, care descria mult mai bine lumea exotica in culori.

Epoca parabolica

Prima emisie prin satelit s-a produs in 1962. Semnalul, provenit din Europa, a fost difuzat in Statele Unite cu ajutorul satelitului Telstar. Sistemul de televiziune prin satelit are trei componente de baza. Prima este antena parabolica de emisie, cu dimensiuni mult mai mari (diametru de 9-12 m) decat cea instalata in balcoanele noastre. De altfel, cu cat este mai mare diametrul ei, cu atat semnalul e mai puternic. Antena este indreptata catre un satelit care interpreteaza semnalul si il retransmite pe o alta frecventa inapoi pe Pamant, unde e captat de antenele parabolice personale. Transmisia se realizeaza prin microunde, iar receptorul antenei, numit Low-Noise Block Downconverter, trebuie sa transforme acest semnal in unde radio. Nu-i de ajuns sa cumperi doar antena, iti trebuie si un receptor care sa converteasca undele radio in semnal video, ca sa-l priceapa televizorul. La noi in tara, antenele de satelit au inceput sa apara timid imediat dupa Revolutia din 1989. Timid pentru ca tehnologia nu are nici macar acum preturi prea accesibile. Numai antena parabolica poate costa in jur de 800 de lei. Ce-i drept, odata ce ai instalat un asemenea sistem acasa, vei putea vedea sute de canale TV din toata lumea. Receptarea semnalului de la satelit este influentata de directionarea antenei. Exista o multime de sateliti TV, dar cu o antena fixa primesti semnal doar de la unul. Pentru a comuta de la un satelit la altul, antena parabolica poate fi montata pe un stand motorizat, care sa-i schimbe pozitia la comanda.

Mi-am tras TV prin cablu

Parabolicele nu au apucat sa cotropeasca Romania, pentru ca, in 1995, a inceput sa se consolideze o noua afacere: televiziunea prin cablu. Companiile furnizoare de servicii CATV (Cable Television) preiau semnalul de la televiziunile autohtone si de pe satelit, iar apoi le ofera utilizatorilor intr-un pachet atragator, cu ajutorul cablurilor coaxiale sau, mai nou, prin fibra optica. In 2007, aproape 79% dintre gospodariile romanesti erau conectate la televiziunea prin cablu. Prin acelasi cablu, aceleasi companii s-au prins ca pot livra foarte convenabil si conexiune la internet & telefon, fapt ce le-a extins si consolidat dominatia. Din pacate, avand in vedere ca monopolul acestei afaceri este detinut de doar doua astfel de companii, calitatea serviciilor a scazut dramatic, iar povestile despre problemele dintre abonati si operatori pot umple ditamai romanul. A aparut insa pe piata o noua oferta: televiziunea digitala prin antena parabolica. Cele trei servicii, Dolce (Romtelecom), DigiTV si Boom, incep treptat sa se impuna mai ales in zonele rurale unde televiziunea prin cablu nu a putut razbate. Singura problema care ar putea aparea ar fi sa nu ai traseu liber intre emitatorul operatorului si antena (de pilda crengile unui copac sau balconul orientat in alta directie decat emitatorul). In cazul televiziunii prin cablu, la orice furtuna, te poti astepta la ruperea vreunui fir, situatie rezolvabila, in conditii ideale, in cateva ore.

Cei mai mari 10 eroi balcanici

Dintr-un melanj de nationalitati, religii, culturi si orgolii care a existat dintotdeauna in Balcani, spatiu unde traiul omului pare a se confunda cu inceputurile timpului si unde istoria a fost, de cele mai multe ori, una cruda, nu putea rezulta decat o combinatie exploziva. Poate de aceea Balcanii, locul de nastere al zeilor olimpieni, al titanilor si eroilor, au fost supranumiti butoiul cu pulbere al Europei. Iar toate evenimentele zguduitoare care au marcat istoria Balcanilor nu puteau fi lipsite de amprenta unor personalitati puternice si personaje prolifice intruchipate, cel mai adesea, in pielea capeteniilor, fie ei la carma unei tari sau in fruntea unei batalii. Iata cativa dintre acesti eroi.



10. Fratii Asan (n. ? – d. 1196/1197)

In anul 1185, in Bizant domnea tanarul imparat Isaac II Anghelos. Dorind sa-si pregateasca cu mare fast nunta cu fiica regelui maghiar Bela II, el impune o noua dare asupra supusilor sai. Darea ii afecteaza in primul rand pe cei ce au turme de oi si vite. Este tocmai cazul valahilor, a caror indeletnicire principala este pastoritul. Aceste dari, impreuna cu felul abuziv in care sunt stranse, produc o mare nemultumire printre valahii care locuiesc in muntele Hemus. Acestia trimit la imparat, care se afla la Kypsella in Tracia, o delegatie condusa de fratii Petru si Ioan Asan, fruntasi ai lor, pentru a prezenta nemultumirile. Cererile lor nu sunt luate in seama, ba, mai mult, Ioan este palmuit de un demnitar bizantin, „pentru neobrazare”. In aceste conditii, ei se intorc la Tarnovo, in biserica Sf. Dumitru unde cheama poporul la o rascoala impotriva bizantinilor. Rascoala porneste in momentul in care normanzii din Sicilia ataca si ocupa orasele Durazzo, Seres, Amphipolis si Salonic. Petru si Ioan se intorc de peste Dunare cu forte militare de la vlahii si cumanii de pe celalalt mal si incep sa prade Tracia. Isaac este detronat de un grup de nobili nemultumiti si este inlocuit de fratele sau, Alexios III Anghelos, care le propune pacea rasculatilor vlahi. Petru si Ioan pun conditii inacceptabile pentru imperiu si, in timp ce Alexios se afla in rasarit pentru a se ocupa de rascoala pornita de un rebel din Cilicia, vlahii risipesc o alta armata bizantina in apropiere de orasul Seres. In 1196, Ioan Asan este asasinat in urma intrigilor bizantinilor, recunoscuti pentru instrumentarea de dezbinari si asasinate. Aceeasi soarta o are si Petru, un an mai tarziu, in 1197. In 1360, armatele otomane incep sa devasteze Valea Marita, pentru ca in 1396 ele sa controleze deja toata regiunea detinuta candva de fratii Asan.



9. Ionita Caloianul (1197 – 1207/1217? – domnie)

Ionita Caloianul, adica “cel Frumos”, a fost cel de-al treilea dintre fratii Asan. El este cel care, dupa decesul lui Petru, a preluat conducerea statului vlaho-bulgar si a desavarsit constructia tratatului dintre cele doua state. Sub conducerea lui Ionita Caloian, Taratul Vlaho-Bulgar si-a extins granitele de la Dunare pana la Marita si de la Marea Neagra pana la Vardar. Ionita dovedeste remarcabile insusiri de militar si om politic. In urma mai multor victorii impotriva bizantinilor, intelegand ca Bizantul nu-l va recunoaste niciodata ca „imparat”, Ionita apeleaza la Papa Inocentiu III, caruia ii cere recunoasterea ca imparat al bulgarilor si vlahilor, precum si titlul de patriarh pentru intai-statatorul bisericii sale. In timpul lui Ionita Caloian, s-a petrecut un eveniment crucial pentru istoria universala: cea de-a patra cruciada, care s-a sfarsit in 1204, prin cucerirea Constantinopolului de catre cruciati. Intre noua structura politica si tratatul vlaho-bulgar a existat o serie de conflicte militare. Beneficiind de concursul cumanilor, vlaho-bulgarii au obtinut victorii importante, intre care cea din 1205 la Adrianopol, unde fost luat prizonier insusi imparatul latin, Balduin. Ionita aspira chiar la cucerirea Constantinopolului, dar planul sau nu a reusit din cauza manevrelor politice ale adversarilor sai. A fost astfel ucis in 1207 sau 1217 de un cuman in timpul asedierii Salonicului. Ionita Caloian ocupa un loc important in panteonul istoriei romanilor, nu numai datorita succeselor sale militare si politice, cat mai ales datorita afirmarii originii romane a poporului roman in corespondenta purtata cu Papa Inocentiu al III-lea pentru recunoasterea sa ca imparat.



8. Milos Obilic (n.? – 28 iunie 1389)

Milos Obilic a fost un cavaler sarb al secolului al XIV-lea, al carui nume este strans legat de legende privind Batalia din Kosovo. Reprezinta o figura importanta a baladelor sarbe si este un personaj cu greutate atat in legende cat si in istorie. Milos Obilic este ridicat la nivelul celor mai nobili eroi nationali medievali din folclorul sarb, si ramane simbolul curajului, al patriotismului si al sacrificiului suprem din dragoste de tara. Este insa greu de facut o diferentiere exacta intre figura mitica a lui Milos Obilic si faptele lui reale, deoarece multe aspecte ale eroului au ramas incerte. Nu se stie cu exactitate nici macar daca “Obilic” reprezinta un nume de familie sau numai un pseudonim, derivat poate de la numele posibilului sau loc natal. Si, pentru adancirea misterului, exista un numar destul de mare de locuri ce poarta denumirea “Obilic” in Muntii Balcani. Referitor la originea lui, exista numeroase dispute intre slavi si balcanici, cu unele proclamari contradictorii propuse de-a lungul secolelor, venite chiar din folclorul national al popoarelor neasociate direct cu mitologia Bataliei din Kosovo. Muntenegrenii au teoria ca Milos Obilic provine din regiunea Zeta, Muntenegreu, bosniecii pretind ca este unul de-al lor si chiar croatii, de obicei aliniati cu mitologia nationala sarba, propun in anumite contexte ca loc de nastere al eroului orasul Zadar de pe coasta Adriaticii.



Cea mai plauzibila teorie, insa, pare cea care asociaza nasterea lui Milos Obilic cu satul Obilic din Toplica, regiune din zona orasului Leskovac, situat in sud-estul Serbiei. In timpul vietii sale, regiunea era un camp de lupta intre Imperiul Otoman, aflat in expansiune, si domeniile inca necucerite ale lorzilor feudali sarbi, in special ale printului Lazar Hrebeljanovic. Milos Obilic a fost un cavaler aflat in serviciul printului Lazar iar cea mai veche relatare despre el este relationata cu Batalia de la Plocnik, la care a participat si a supravietuit unei rani provocata de o sageata. In multe surse este mentionat ca ginere al printului. Milos Obilic a fost membru fondator al Ordinului Dragonului Sfantului Gheorghe. Pe baza datelor istorice ale Imperiului Otoman, se crede ca sultanul Murad I a fost ucis de Milos Obilic care, sub pretextul inchinarii in fata sultanului, l-a asasinat pe acesta, fiind la randul sau executat in chiar zorii zilei urmatoare.



7. Generalul Belizarie (n. 505 – d. 565)

Originea si primii ani de viata ai lui Belizarie raman, chiar si astazi, acoperite de mister. Cel mai probabil, acesta se nastea in anul 505, in orasul Germane, actuala localitate Sapareva Banya din Bulgaria. Numeroase voci au spus ca radacinile sale ar fi fost grecesti sau chiar daco-romane desi, cei mai multi istorici inclina sa creada ca Belizarie a fost de neam tracic. Legendele il pomenesc ca pe un adolescent cu o statura impunatoare, care isi impusese un regim spartan de viata. Inca de la o varsta frageda, Belizarie se inroleaza in armata bizantina, acolo unde, gratie calitatilor sale fizice iesite din comun intra in atentia superiorilor si, ulterior, devine garda de corp a insusi imparatului Justin I. Va exercita aceasta importanta functie pana in anul 527, an in care suveranul se stingea atins de nebunie. Nici urmatorul monarh bizantin nu a trecut cu vederea calitatile tanarului trac, numindu-l la o varsta frageda comandant al expeditiei care trebuia sa respinga atacurile sasanide de la granita cu Persia a imperiului. Era momentul in care pe scena istoriei isi facea intrarea un general demn de compania selecta a marilor lideri militari ai istoriei.



Belizarie isi dovedea geniul militar in numeroase randuri invingand cu pricepere si cruzime armate mult mai numeroase decat cea in fruntea careia se afla. Incepea in acest mod epopeea celui supranumit Tarul Alb dupa forma slava a numelui sau - Belai Tzar. Avansul militar al lui Belizarie a fost atat de sigur si de prolific, incat insusi imparatul incepea sa viseze la mai mult decat sperase vreodata, restaurarea gloriei Romei de odinioara. Cu toate acestea, Belizarie se vede cazut in dizgratia lui Justinian, la urechile caruia ajunsesera vocile din ce in ce mai numeroase care gaseau in generalul bizantin pe adevaratul salvator al imperiului. Lipsit de orice ajutor din partea imparatului, Belizarie este demis in anul 548, doar pentru ca, 11 ani mai tarziu, cand Imperiul se afla in fata unei noi amenintari, invazia trupelor bulgaro-slave in nordul Bizantului, Justinian sa apeleze din nou la loialul sau general trac, cel care, pentru ultima oara, salva Constantinopolul de la dezastru. Trei ani mai tarziu, in 562, Belizarie era trimis in judecata pentru coruptie, toata averea ii era confiscata, iar el era silit sa traiasca asemenea unui cersetor. Desi acuzele s-au dovedit false, reabilitarea sa nu mai avea nicio valoare, iar Belizarie se stingea din viata in anul 565. Doar cateva saptamani mai tarziu, imparatul Justinian il urma in mormant pe cel mai mare general al Bizantului.



6. Mahomed al II-lea Cuceritorul (n. 1432 – d. 1481)

Fiu al sultanului Murad al II-lea al Imperiului Otoman, Mahomed al II-lea a ramas in istorie prin cucerirea in anul 1453 a Constantinopolului, cea mai mare cetate medievala a vremii. Redenumit Istanbul, orasul a ramas in componenta statului turc pana in zilele noastre. Mahomed al II-lea s-a nascut la Adrianopol, iar la varsta de numai 12 ani a urcat pe tron, devenind sultan, desi aceasta prima domnie nu a durat mai mult de doi ani (1444 – 1446). La 19 ani a revenit in pozitia de lider al Imperiului, ramanand sultan pana in anul mortii sale, 1481. Pe plan intern s-a dovedit a fi priceput, administrand foarte bine intinsul stat otoman. S-a remarcat prin actiunile sale militare. Inca din primii ani de domnie, sultanul s-a aratat a fi un bun comandant de osti. La doi ani de la preluarea tronului, la data de 29 mai 1453, a cucerit Constantinopolul, punand capat existentei Imperiului Bizantin. In acest oras si-a instalat capitala, dar trebuie mentionat ca a garantat libertatea de cult crestinilor, iar genovezii si venetienii au beneficiat in continuare de privilegii comerciale.

Dupa cucerirea Constantinopolului, Mahomed al II-lea a actionat pentru ocuparea intregii Peninsule Balcanice. Astfel, din anul 1458 a inceput luptele pentru cucerirea intregului teritoriu grecesc, ocupand Atena. In anul 1470, toata Grecia se afla sub stapanire otomana. Serbia a fost cucerita de Mahomed in anul 1459, Bosnia in anul 1463, iar Albania in 1479. Sultanul a distrus si Imperiul Grec de la Trapezunt, in anul 1461, iar Hanatul Crimeei i-a devenit vasal in 1475. Sultanul a condus armate si pe teritoriul romanesc (in Tara Romaneasca, in anul 1462, cand a dat gres in confruntarea cu Vlad Tepes, si in Moldova, in anul 1476, atunci cand a fost fortat sa paraseasca tara fara sa-l poata inlatura pe Stefan cel Mare de pe tron). Datorita cuceririlor pe care le-a facut, a fost numit si Fatih - Cuceritorul. El este considerat, ca urmare a victoriilor sale si a modului in care a administrat intinsul stat, intemeietorul Imperiului Otoman.


5. Mircea cel Batran (n. 1355 – d.1418)

Mircea cel Batran a fost domnitorul valah care a reusit prima victorie a Tarii Romanesti impotriva Imperiul Otoman, la Rovine, in anul 1395. De altfel, Mircea a fost singurul european, pana la albanezul Skanderbeg, care reusea o asemenea performanta. Voievodul valah a participat activ la cruciadele europene impotriva turcilor si s-a aflat pe campul de lupta in Batalia de la Nicopole, soldata cu infrangerea europenilor. La 23 septembrie 1386, cu 623 ani in urma, Mircea urca pe Tronul Munteniei, devenind unul dintre cei mai straluciti voievozi romani, care va domni 32 de ani si se va dovedi un diplomat iscusit, un bun conducator de osti si un chivernisit gospodar. Politica externa a lui Mircea cel Batran a fost dominata de un fapt capital: primejdia turceasca. Turcii, in plina expansiune cuceritoare, aveau mult mai multe mijloace decat domnul muntean. Dar rezistenta lui indelungata, provocand admiratia adversarilor insisi, a avut un rezultat de cea mai mare insemnatate: a pastrat fiinta statului muntean in timp ce Bulgaria cadea sub loviturile lui Baiazid si era prefacuta in pasalac turcesc. Tara Romaneasca a putut rezista si a asigurat astfel continuitatea vietii sale politice. In afara de luptele sale stralucite, Mircea cel Batran a fost apreciat si prin felul cum a stiut sa gospodareasca tara, sustinand dezvoltarea comertului si viata economica, in general. Mircea cel Batran a ctitorit si o manastire de piatra, la Cozia, acordandu-i bogate danii, ca si manastirii Tismana, precum si multora din celelalte lacasuri sfinte existente in acea vreme. Mircea cel Batran a murit la 31 ianuarie 1418 si a fost ingropat in ctitoria sa de la Cozia, intr-un sarcofag de piatra, cioplit ca in Apus. Chipul marelui voievod se vede si astazi pe peretele manastirilor.



4. Mihai Viteazul (n. 1558 – d. 1601)

S-a nascut in 1558 in localitatea Targul de Floci din sud-estul Romaniei (in actualul judet Ialomita) si a decedat la 9 august 1601 in Campia Turzii, ca urmare a unui complot meschin pus la cale de generalul aristrocrat albanez Gheorghe Basta. Mihai Viteazul a fost ban de Mehedinti, stolnic domnesc si ban al Craiovei, apoi domnitor al Tarii Romanesti si pentru o scurta perioada, in 1600, conducator al tuturor celor trei state care formeaza Romania de astazi: Tara Romaneasca, Transilvania si Moldova. A reusit astfel ceea ce niciun alt domnitor roman nu izbutise pana atunci, unirea celor trei principate romane, devenind in acest fel un simbol al luptei pentru independenta si unitate. I s-a spus Viteazul pentru ca a avut curajul sa infrunte forta uriasa a Imperiului Otoman din acele vremuri, dar si toate celelalte natiuni vremelnic potrivnice din jurul Romaniei: ungurii, polonezii, tatarii si rusii. Acesta a fost Mihai Viteazul, fiul lui Patrascu cel Bun. Principalul merit al lui Mihai este acela de a-i fi unit pentru intaia oara pe toti romanii, ceea ce il face una dintre cele mai importante personalitati istorice ale Romaniei. Inalta fapta i-a coalizat impotriva sa pe toti cei care, constienti de forta reunita a celor trei tari, vedeau acum amenintate planuri vechi de hegemonie politica la Dunare si in Carpati. Alungat in 1600, dar reintors vitejeste un an mai tarziu, Mihai a fost victima unui omor premeditat, in trista dimineata a zilei de 9 august 1601, pe campia Turzii. „Si cazu trupul lui cel frumos ca un copac, pentru ca nu stiuse nici se imprileji sabia lui cea iute in mana lui cea viteaza” – citat din Letopisetul Cantacuzinesc.



3. Skanderbeg Vulturul (n.1403 – d.1468)

Gjergj Kastrioti, cunoscut mai ales sub numele de Skanderbeg, este cea mai proeminenta figura a istoriei Albaniei precum si eroul national al poporului acestei tari. A condus intre 1443 si 1468 lupta impotriva Imperiului Otoman, obtinand victorii la Torvioll (1444), Oranik (1456) si Mokra (1462) si eliberand o mare parte din teritoriul albanez. Gjergj Kastrioti, un barbat din vechea stirpe a macedonenilor, al carui nume intra in eternitate drept Skanderbeg Vulturul, reinvia inca o data spiritul darz al natiilor balcanice. Privita in contextul istoric al mijlocului de veac XV, ascensiunea liderului albanez Skanderbeg ar putea parea una atipica. Imperiul Otoman, aflat aproape de apogeu, ocupase o mare parte a Balcanilor iar caderea Constantinopolului reprezenta doar o problema de timp. Mai mult, intentia sultanilor turci de a cuceri al doilea mare centru al crestinatatii, Roma, nu mai era deloc privita ca una nebuneasca ci ca o realitate cutremuratoare.

Armatele Europei se aratau neputincioase in fata colosului otoman. O dovedise Batalia de la Nicopole din anul 1396. O batalie in care elita cavalerilor unguri, francezi, englezi, scotieni, germani, polonezi, elvetieni, venetieni, genovezi, bulgari sau valahi, dar si cea a teutonilor si a razboinicilor din ordinal Sf. Ioan, se dovedisera incapabile sa opreasca iuresul turcesc. Era momentul in care din muntii Albaniei de azi se ridica un barbat fara de tara care, in fruntea a numai 300 de razboinici, pornea un razboi de proportii epice impotriva celui mai mare imperiu al vremii. Skanderbeg, caci despre el este vorba, avea sa ii infrunte pe turci, de-a lungul a peste doua decenii si jumatate, in peste 25 de batalii, fara a fi invins niciodata si, mai mult, sadea in chiar inima cuceririlor turcesti ideea crearii unui nou stat, Albania.



2. Leonidas, regele Spartei (n. 540 i.Ch.? – d. 480 i.Ch.)

Leonidas (in limba greaca “fiul leului” sau “asemenea leului”), cel de-al 17-lea rege al Spartei din dinastia Agiad, a fost unul dintre cei trei fii ai regelui spartan Anaxandidas II, considerat de mitologia greaca descendent al lui Hercule, gratie fortei si curajului comparabile cu cele ale eroului olimpian. S-a stabilit ca regele Leonidas al Spartei a decedat in Batalia de la Termopilae, in august 480 i.Ch., dar foarte putine se stiu despre nasterea sa ori despre primii ani de viata ai spartanului. Paul Cartledge, profesor de cultura greaca al Universitatii Cambridge, este de parere ca nasterea regelui Leonidas a avut loc in preajma anului 540 i.Ch. Mai mult sau mai putin plauzibil, acest lucru presupune ca Leonidas sa fi avut peste 50 de ani atunci cand s-a angajat, impreuna cu cei 300 de viteji ai sai, intr-una dintre cele mai faimoase batalii ale Antichitatii. Ca urmare a unui strigat de ajutor din partea elenilor pentru apararea Greciei impotriva invaziei persane, in august 480 i.Ch., Leonidas s-a hotarat sa infrunte la Termopilae armata lui Xerxes, unindu-si fortele cu cele a aproximativ 7.000 de greci, impotriva a 80.000 – 290.000 de persani, hotarati sa invadeze teritoriile elene.

Trupele aduse de Leonidas la razboi nu erau alcatuite decat din membrii garzii personale si nu din armata tarii a carei absenta, contrar suspiciunii ce implica ratiuni de constrangere religioasa, s-a datorat exclusiv concentrarii masive in lupta navala a grecilor cu flota persana. In primele zile ale inclestarii eleno-persane, trupele lui Leonidas au omorat 20.000 de persi, suferind pierderi de numai 2.500 de osteni. Chiar si celebra elita de “nemuritori” a lui Xerxes a fost tinuta in loc de bravul rege spartan. Cu toate acestea, din cauza coplesirii numerice dar mai ales a tradarii lui Ephialtes, armata spartanilor ramasi pe campul de lupta a fost distrusa pana la ultimul om de catre persani, dimpreuna cu Leonidas. Desi, practic, victoria avea sa apartina persilor, aceasta nu avea sa fie de lunga durata. Impulsionati de sfarsitul eroic al lui Leonidas si al razboinicilor sai, grecii se vor mobiliza in sudul peninsulei si, in mai putin de un an, aveau sa respinga definitiv armatele lui Xerxes in urma succeselor zdrobitoare de la Salamina si Platea. Victoria grecilor si oprirea expansiunii persane in Europa este privita astazi de catre majoritatea istoricilor drept una dintre cele mai importante victorii obtinute vreodata in istorie, si una care avea sa puna bazele intregii civilizatii occidentale.



1. Alexandru Macedon (n. 20 iulie 356 i.Hr. – d. 10 iunie 323 i.Hr.)

Alexandros III Philippou Makedonon, cunoscut si sub numele Alexandru Macedon sau Alexandru cel Mare, a fost cel mai prolific strateg si conducator militar din istorie. Macedoneanul a creat un imperiu la care toti cuceritorii de mai tarziu au visat, a construit punti intre civilizatii si a marcat irepetabil istoria omenirii, spectaculoasele sale cuceriri facandu-i pe greci stapani ai Orientului Apropiat si a unei importante parti din Asia. La varsta de 33 de ani, anul mortii sale, Alexandru era stapanul celui mai intins imperiu al Antichitatii, contribuind substantial la raspandirea culturii elene in intreaga lume.

Alexandru Macedon s-a nascut in capitala Macedoniei, Pella, ca fiu al lui Filip al II-lea si al unei bacante tebane numita Olimpia, dupa care, pentru a-si construi o ascendenta divina, s-a dat drept urmas al lui Hercule. Dupa moartea tatalui sau din anul 336 i.Hr., la varsta de 20 de ani, Alexandru ajunge pe tron, mostenind stapanirea asupra Traciei, Macedoniei si Greciei. Personalitate complexa, cu o capacitate de actiune exceptionala si o vasta cultura, Alexandru a fost educat de filosoful grec Aristotel, mintea fiindu-i hranita in copilarie cu operele lui Herodot, ale lui Euripide sau Pindar. De la varsta de 16 ani primeste din partea tatalui sau functia de regent, iar la 18 ani, in calitate de comandant al cavaleriei, are o contributie hotaratoare la victoria de la Cheroneea (338 i.H.), care i-a permis lui Filip al II-lea sa ia sub controlul sau intreaga Grecie. Din primii ani de viata i s-a insuflat credinta ca ar fi descendentul indepartat al zeilor Greciei: din Zeus prin tatal sau, din Hercules prin mama sa, Olimpia. El insusi avea convingerea originii si misiunii sale divine, ceea ce i-a oferit energia si forta necesare campaniilor sale. Primii ani ai domniei (336– 334 i.H.) au fost dedicati pacificarii regiunilor din Tracia si Grecia care, la moartea lui Filip al II-lea, au hotarat ca a venit momentul pentru a-si recapata independenta.



Din anul 334 i. Hr., Alexandru declanseaza campania militara impotriva Imperiului Persan. Obiectivele acesteia erau de a elibera cetatile grecesti de pe coasta Asiei Mici de sub stapanirea persana si de a razbuna suferintele grecilor din timpul razboaielor medice. Cucerirea Asiei Mici a fost insotita de eliberarea de sub stapanirea persana a cetatilor grecesti de aici (Milet, Efes, Halicarnas s.a.) in care regimurile politice aristocratice, favorabile supunerii fata de Persia, au fost inlaturate. In Lydia, Alexandru a taiat cu spada celebrul „nod gordian“, alcatuit din fasii de scoarta de copac si care fusese folosit, potrivit traditiei, la jugul carului de razboi al regelui Gordias. Dezlegarea nodului prevestea, conform oracolelor, intrarea Asiei in stapanirea celui ce reusea aceasta fapta. In anul urmator (333 i.H.), Alexandru a trecut la cucerirea regiunilor aflate la sud de Asia Mica, incepand cu Siria. Pana in 332 i.H., cucereste Fenicia si Palestina, indreptandu-se apoi spre Egipt.

Regatul faraonilor intrase sub stapanirea persana inca din anul 525 i.H. iar acum prezenta lui Alexandru era un bun prilej de a se elibera de sub jugul persan, ceea ce a usurat actiunea regelui macedonean. Ajuns la Memfis (stravechea capitala a tarii), se incoroneaza cu dubla coroana a faraonilor egipteni, aduce jertfe zeilor Egiptului apoi, in oaza de la Siwah, preotii il proclama fiu al marelui zeu Amon. In nordul tarii, la varsarea Nilului in Marea Mediterana, in fata insulei Pharos, intemeiaza celebrul oras Alexandria. Dintre cele 34 de orase pe care, potrivit traditiei istorice, le-a intemeiat pe cuprinsul imperiului sau si care-i poarta numele, Alexandria din Egipt a avut cel mai maret destin, devenind nu numai cel mai mare port al Mediteranei de rasarit, dar si cel mai mare centru cultural si stiintific al Antichitatii. Dupa aproape 13 ani de domnie, Alexandru a murit la Babilon, in 323 i.H., cel mai probabil in urma unui acces de malarie.


Acest articol a fost publicat de: descopera.ro

Parcuri Bucurestene

Gradina Cismigiu Bucuresti



Este amplasata pe un teren mastinos cu multe balti, cu izvoare subterane care nu seaca niciodata, a fost creata de arhitectul peisagist Carl F.W.Meyer in anul 1843.
Incepand din anul 1851 se aduc in zona zeci de mii de care de pamant si se realizeaza noi plantatii cu plante aduse de la Viena – platani, frasini pletosi, aluni, peri, meri decorativi, liriodendroni, magnolii. Inaugurarea a avut loc pe 22 martie 1860.
O parte a gradinii Cismigiu a fost cedata pentru deschiderea Bulevardului Regina Elisabeta (1878-1884).Suprafata actuala a Gradinii Cismigiu este de aproximativ 14 ha.



De-a lungul aleilor au fost plantate specii arborescente pentru a apara publicul de caldura verii bucurestene si de praful orasului. Zonele de promenada sunt reprezentate de alei largi, drepte sau sinuoase. Pentru odihna au fost prevazute colturi izolate, linistite, cu banci comode.

Infatisarea actuala a gradinii este datorata arhitectului F.Rebhun, care a amenajat si lacul existent aici, in anul 1910. Pe timpul verii se pot face plimbari cu barca, iar pe timp de iarna lacul se transforma in patinoar.

Unicitatea Gradinii Cismigiu o regasim in conceptia si diversitatea materialului dendrologic , aici gasindu-se unele exemplare declarate “arbori ocrotiti”, printre care: Platanus x acerifolia; Picea excelsa inversa (molid rosu); Torreya nucifera - langa Grota; Torreya californica; Cedrus atlantica (pin rosu japonez).




Parcul Carol I | Parcuri Bucuresti



Proiectat in anul 1900 de catre arhitectul E. Redont, Parcul Carol I a fost inaugurat in anul 1906. Parcul a fost amenajat pe o veche plantatie de vie, fiind considerat la vremea respectiva printre cele mai frumoase parcuri ale orasului.
Parcul se intinde pe cca. 45 ha.Lacul de marime mica este traversat de un pod placat cu dale de marmura.
Borduri de Buxus sempervirens si rabate cu trandafiri incadreaza parterul central al parcului, avand de o parte si de alta alei cu aliniament de tei.
Ritmicitatea si marimea buxusului amplasat de-a lungul aleii centrale ofera parcului o inalta tinuta artistica.





Aleea centrala a parcului Carol I este amenajata in stil geometric, in restul parcului intalnindu-se un traseu cu alei sinuase, vegetatia fiind grupata astfel incat creaza imagini romantice.




Parcul Circul de Stat | Parcuri Bucuresti



Amenajat in anul 1960, pe o suprafata de 26 ha, cu un relief aparte, realizat aproape in intregime artificial, Parcul Circul de Stat Bucuresti, a fost construit cu scopul de a scoate in evidenta cladirea Circului de Stat. Proiectul de amenajare al parcului a fost realizat de arhitectul Valentin Donose.
Peluzele largi createde la cladirea Circului pina la ochiul de apa, nelipsit din cadrul parcurilor bucurestene, coboara in panta lina. Taluzul lacului a suferit in timp modificari esentiale pentru a remedia aspectul de groapa pe care il prezinta lacul. Terasele proiectate in succesiune fac o trecere gradata intre cotele superioare ale terenului si circulatia din jurul lacului.



Pentru a crea un parc aerat, plantatia a fost distribuita liber, nota deosebita facand grupele de coniferi ce pot fi observate din tot parcul.
Sculpturile in arborii uscati realizate cu multa originalitate si imaginatie de artistul plastic C.Teodorescu prezinta un important punct de atractie al parcului.

Parcul Tineretului | Parcuri Bucuresti



Parcul Tineretului, situat la o distanta mica de centrul orasului, in zona denumita “Valea Plangerii”, are o suprafata de peste 80 ha.
Inca din anul 1935 exista o schita schita de sistematizare a acestei zone verzi, dar amenajarea efectiva a parcului a inceput in 1965 si lucrarile au durat pana in 1974.
Diferentele mari de nivel (pana la 16m) au necesitat o modelare a terenului pentru a se putea pune in valoare oglinda lacului.
Arhitectul Valentin Donose, proiectantul parcului a avut in vedere realizarea unei zone vaste de verdeata pentru odihna si recrearea populatiei din ansamblurile de locuinte din partea sudica a orasului.




In cuprinsul parcului a fost amplasata Sala Ioan Kunst Ghermanescu (fosta Sala Polivalenta) destinata unor actiuni culturale si competitiilor sportive.
Parcul dispune de mari suprafete de joaca pentru copii, spatii de odihna si un debarcader.




Parcul Herastrau Bucuresti | Parcuri Bucuresti




Cel mai mare parc al Bucurestiului este Parcul Herastrau, situat in partea de nord a orasului pe o suprafata de cca. 110 ha.
Zona de amplasare a parcului inainte de 1930 reprezenta o zona mlastinoasa. Intre anii 1930-1935 zona este asanata, ocazie cu care s-a pus problema menajarii intregii suprafete ramase libere.
Proiectele pentru acest parc au fost facute de arhitectii Pinard si Rebhun, iar aleile au fost proiectate de arhitectul Octav Dobrescu. Compozitia vegetala deosebita este opera arhitectului Fr. Rebhun
Datorita dimensii apreciabile a parcului acesta a fost divizat in doua zone: una linistita rezervata pentru odihna si cultura ) si o zona destinata odihnei active, sportului si distractiilor (situate dincolo de lac).



In prima zona, cea a parcului Herastrau vechi, se afla doua teatre, doua pavilioane pentru expozitii, biblioteci, umbrar pentru lectura si sah, debarcadere, banci.
Partea destinata sportului si distractiilor a fost proiectata de catre arhitectul Visan si tehn. Mateescu, urmarind obtinerea unei uniuni armonioase intre cadrul natural si partea proiectata, tinandu-se cont si de arhitectura celeilalte zone a parcului. In aceasta zona sunt construite cabane, terenuri sportive, restaurante.