Uimitoarele profetii ale lui Mitar Tarabic

Cei pasionati de profetii ar trebui sa-l lase din brate pe ultra-mega-faimosul si paracelebrul Nostradamus ale carui “profetii” mai mult incurca si provoaca confuzie decat explica si lumineaza. Ii invitam pe toti amatorii fenomenului (si nu numai) sa-si indrepte atentia asupra prezicerilor incredibil de exacte si detaliate facute de doi tarani sarbi, uitati de vremuri si de istorie undeva intr-un ungher umbros al Balcanilor. Cu siguranta nu veti regreta… Cu atat mai mult cu cat si cei mai sceptici vor cadea serios pe ganduri!


Profetii despre prezent de la fratii sarbi

Balcanii, din nou aceiasi Balcani greu incercati de istorie, ne surprind de aceasta data prin profetii si profetiile care s-au revelat in aceste locuri. Nu trebuie decat sa ne reamintim de misticul croat Rudjer Boscovic, sau de Vanga Dimitrovna – sybilla oarba din Bulgaria, pentru a realiza dimensiunea si incarcatura spirituala a acestor pamanturi. Insa, cele mai fascinante si interesante dezvaluiri despre viitor le-au facut doi frati sarbi, Milos si Mitar Tarabic, care au trait in secolul XIX. Prorocirile lor sunt incredibil de exacte si usor de inteles pentru oricine.

Cel care a dat lumii cele mai exacte prevestiri legate de viitorul apropiat al omenirii si de schimbarea cursului istoriei a fost Mitar Tarabic, care a trait in Serbia de astazi intre 1829-1899. De retinut ca ambii frati s-au nascut saraci si au ramas analfabeti pe intreaga durata a vietii lor. Mitar s-a nascut si a trait toata viata in satul Kremna, loc unde a avut toate viziunile sale pofetice. A fost un om extrem de religios si devotat credintei ortodoxe, avandu-l ca nas si duhovnic pe preotul Zaharja Zaharic (1836-1918). Preotul Zaharic a fost cel caruia Mitar i s-a destainuit cu privire la viziunile care-i tulburau linistea si existenta sa simpla, de taran. Tot preotul Zaharic a fost cel care a notat marturisirile profetice pe un caiet care a fost partial distrus in urma unui incendiu provocat in anul 1943 de armata bulgara invadatoare.

Singura fotografie cunoscuta a lui Mitar Tarabic (impreuna cu preotul Zaharic, dreapta)


Astazi, textul original se afla la Belgrad, in posesia lui Dejan Makencovic, stranepotului preotului Zaharic. Cele mai cunoscute profetii ale lui Tarabic pe plan local, vizeaza o serie de evenimente politice care au zguduit Serbia secolului XIX. Fara a intra prea mult in detalii, Trabic a prezis asasinarea familiei regale sarbe Obrenovic, drama care s-a intamplat in realitate in anul 1903, cand regele Alexandar Obrenovic si regina Draga au fost ucisi de catre propriile garzi.

Viziunile taranului sarb nu s-au limitat la viitorul Serbiei, ci au vizat multe evenimente internationale precum ambele razboaie mondiale, viitorul omenirii dupa razboaie, aparitia televizorului si a calculatorului, decaderea spirituala din zilele noastre, poluarea, calatoriile in spatiu si pe Luna, dependenta oamenilor de computere, telefoane mobile si masini, distrugerea Naturii, Noua Ordine Mondiala si multe altele. Retineti, Mitar Tarabic a decedat in anul 1899! Dar prezicerile sale sunt mai mult decat revelatoare…



Profetii cu privire la primul Razboi Mondial

“Dupa uciderea miseleasca a regelui si reginei din casa Obrenovic, va veni la putere printul Karageorgevic. Va starni pentru inceput razboi cu turcul. Patru tari crestine vor ataca Turcia, granita noastra (a Serbiei), va fi la raul Lim. Atunci vom incepe recucerirea dragului nostru Kosovo.”



FAPTE ISTORICE:
In 1903, Alexandar (foto sus) si Draga Obrenovic, sunt asasinati de garzile regale, iar printul Petar Karageorgievic devine noul rege al sarbilor.
*

In 1912, izbucneste razboiul dintre Serbia ajutata de Bulgaria, Grecia si Muntenegru (cele trei state crestine) si Turcia…

“Imediat dupa razboiul nostru impotriva paganilor, o alte grozavie se va starni. Va izbucni un Mare Razboi in care un rau de sange se va varsa. O mare armata va trece un rau si va ataca Serbia de trei ori; dusmanii vor distruge totul in calea lor. Vor intra adanc in tara noastra, timpuri grele vor veni peste sarbi. Armata noastra va fi aproape pierduta, cand deodata un mare razboinic sarb va veni calare pe un cal negru si va lua comanda strigand:
- Spre victorie vitejii mei, Inainte frati sarbi!
Armata sarba se va trezi la viata si va goni uriasa armata dusmana dincolo de raul dupa care a venit. Apoi o armie si mai mare va veni din nord si va stapani asupra noastra. Tara ne va fi pustiita, vor muri multi oameni de foamete si molime. Timp de 3 ani, Serbia va trai in intuneric. Tot acest timp, armata noastra va sta intr-un loc inconjurat de mare. Cand ranile li se vor vindeca, vor veni in corabii sa elibereze Serbia si toate tinuturile unde traiesc fratii nostri.”

FAPTE ISTORICE:

In 1914, Imperiul Austro-Ungar va ataca Serbia dupa ce nationalistul sarb Gavrilo Princip il va ucide la Sarajevo pe mostenitorul tronului austro-ungar (foto de arhiva, jos). Conflictul regional va duce la declansarea primului Razboi Mondial. La inceput, Austria va cuceri usor nordul si centrul Serbiei. Comanda fortelor sarbe va fi luata insa de generalul Alexandar Mishic, care va veni la cartierul general din Belgrad calare pe un armasar negru.
*

Sub comanda sa, fortele sarbe alunga armata austriaca dincolo de raul Drina. Imediat armatele germane ataca in forta si ocupa Serbia timp de trei ani, perioada in care multi sarbi mor de boli si foamente. Fortele sarbe sunt nevoite sa se retraga prin Albania spre insula greceasca Kerkira. Acolo se regrupeaza si navigheaza spre Salonic unde formeza un nou front alaturi de armatele aliate. Dupa lupte grele, Serbia este din nou libera.

“Iti voi mai spune ceva, Parinte, armata invadatoare va ocupa satul nostru Kremna chiar in ziua aniversara a botezului tau. Nemtii vor sta trei ani si vor pleca exact in ziua in care au venit, de ziua Sfantului Luca. Dar tu nu vei mai trai sa prinzi sfarsitul razboiului, Parinte. Cele doua razboaie iti vor rapi doi copii, unul inainte de moartea ta, iar celalalt dupa ce vei pleca…”

FAPTE ISTORICE:

* Armata germana a intrat in Kremna in ziua Sfantului Luca, satul fiind eliberat de sarbi peste trei ani, tot de ziua Sfantului Luca. Preotul Zaharija Zaharic a decedat in anul 1918, unul dintre fii sai murind inaintea sa, iar celalat dupa, exact cum profetise Tarabic.



Profetii despre cel de-al doilea Razboi Mondial

“Asculta-ma bine, nasul meu bun. Dupa primul mare razboi, Austria va disparea, iar Serbia va fi mare cat un regat din vechime. Vom trai alaturi de fratii nostri din nord. Pentru cativa ani, vom trai in pace, dragoste si belsug. Dar nu va dura mult, o ura veninoasa va izbucni intre popoarele noastre. Sangele va fi varsat, va fi groaznic. Nu stiu de ce sau cum, dar cred ca din cauza acestei uri.”

FAPTE ISTORICE:

*

1918, imperiul Austro-Ungar se dizolva, iar regatul Iugoslaviei apare pe scena istoriei. Noul stat este zguduit constant de probleme economice, sociale si politice, cauzate de conflictele dintre numeroasele partide politice nationaliste.
*

1928, in timpul unor dezbateri politice incinse, un parlamentar, membru al Partidului Radical Sarb, scoate un pistol si ucide 3 deputati croati, ranind alti 3. Imediat dupa incident, este stabilita o dictatura militara.


“Apoi, cel care sta pe tronul tarii noastre va fi ucis lasand in urma o vaduva si orfani. O ruda a sa va urca pe tron si va incerca sa conduca cu dreptate avand in grija copiii regelui ucis. Dar oamenii nu-l vor iubi si-l vor acuza de multe nedreptati. Va sfarsi detronat si inchis de propria armata. Viata sa va fi salvata de regii Angliei. Pe tronul nostru va domni pentru cateva zile fiul celui detronat. Va fi dus de soldatii sai peste mari deoarece regatul nostru va fi invadat de o forta a raului, o armata straina care va cuceri toata Europa si o va obliga sa se inchine crucii lor incarligate anti-crestina.”



FAPTE ISTORICE:

*

1934, in timpul unei vizite la Marseilles, Regele Alexandar Karageorgievic este ucis de un nationalist croat. Varul sau, Printul Pavle Karageorgievic, va deveni rege provizoriu deoarece fiul regelui ucis, Petar, era inca un copil. Datorita nepopularitatii sale, Pavle este arestat de propria armata si exilat fortat in Anglia. Tanarul print Petar, devine rege, dar la scurt timp pleaca din tara, Serbia fiind invadata de armatele lui Hitler.
*

1941, Iugoslavia este ocupata total de armatele naziste. Semnul omniprezent al zvasticii lui Hitler troneaza aproape peste tot in Europa.


“La inceput Rusia nu va voi razboi, dar cand va fi atacata de fortele raului, va raspunde feroce. Pe tronul Rusiei este un tar rosu. Vor aparea oameni cu stele in crestet, care vor conduce Uzice si regiunea noastra pentru fix 73 de zile. Cand vor veni dusmanii lor, vor fugi peste raul Drina. Vor fi vremuri de foamete, cand Raul va domni. Sarbii se vor lupta intre ei, macelarindu-se. Dusmanul invadator se va uita la ura dintre sarbi si va rade de noi. Apoi, printre ai nostri va apare un om cu ochi albastri calare pe un cal alb. O stea rosie straluceste asupra crestetului sau. Dusmanii cei rai il vor vana prin toata tara, prin rauri si paduri, peste mare, dar fara sa-l prinda. Omul cu ochi albastri va strange o armata mare si va elibera Belgradul intrand calare pe calul alb. El va izgoni dusmanii din tara, iar Iugoslavia va fi ca niciodata de mare. Rusia va face o alianta cu celalat mare regat de peste ocean, si impreuna vor arde crucea incarligata, eliberand popoarele Europei.”

FAPTE ISTORICE:

*

1941, dupa ce a fost atacata de armatele naziste, Uniunea Sovietica intra in razboi. Rusii sunt condusi de “tarul rosu ”, Iosif Visarionovici Stalin (foto, sus). In Iugoslavia, partidul comunist condus de Josip Broz Tito, incepe lupta de rezistenta impotriva Germaniei si Italiei, precum si impotriva nationalistilor sarbi si croati care se macelareau unii pe altii. Simbolul partizanilor lui Tito era o stea rosie pe care o purtau mandri in dreptul inimii. Tito avea ochi albastri si, in momentul eliberarii Belgradului, a intrat in capitala sarbilor calare pe un cal alb. Primul teritoriu eliberat de partizanii lui Tito este orasul Uzice, dupa o lupta de 73 zile. Razboiul de gherile intre parizanii sarbi si soldatii Reich-ului a durat 4 ani de zile, timp in care Tito (foto, jos) a fost vanat prin paduri, rauri si pe mare.
*

1945, Iugoslavia este complet eliberata, iar Tito intra in Belgrad calare pe un armasar alb. El se instaleaza in Palatul Regal Sarb. Germania nazista este zdrobita.


“Omul cu ochi albastri si cu stea rosie deasupra capului, va rupe lunga relatie de dragoste intre noi si fratii nostri ortodocsi, rusii. El nu le va fi recunoscator faptului ca ei l-au ajutat sa stea pe tronul nostru. O dusmanie mare va izbucni intre noi si rusi. Vor fi ceva varsari de sange la noi in tara. Dar ranile se vor vindeca repede si noi vom fi din nou frati cu rusii, dar nu vom mai fi frati sinceri, ci doar de forma. Pretinzand binele celuilalt, nu vom intelege de ce ne-am inselat si mintit reciproc.“

FAPTE ISTORICE:

*

1948, Tito nu vrea ca Iugoslavia sa devina unul dintre statele marioneta ale Uniunii Sovietice. El rupe brusc legaturile politice cu Stalin, omul care l-a format politic in anii 1920 si l-a trimis inapoi in Iugoslavia sa organizeze un partid comunist. Tito isi epureza violent partidul de membrii care se opuneau deciziei sale, multi fiind executati in cadrul acestui proces politic.
*

1954, in anul imediat urmator mortii lui Stalin, relatiile politice si economice dintre Iugoslavia si U.R.S.S. sunt restabilite, fara sa mai fie “sincere ca odinioara”.



Profetii cu privire la perioada de dupa cel de-al doilea Razboi Mondial

“Dupa Marele Razboi, pacea va domni in lume. Multe tari noi vor aparea, cu oameni negri, albi, rosii si galbeni. Va fi formata o curte internationala care nu le va permite tarilor sa se lupte intre ele. Acesta curte va fi deasupra tuturor regilor. Cand se va starni un razboi, curtea va judeca, incercand sa transforme ura si macelarirea in dragoste si pace. Norocosii care vor trai sa vada acele timpuri vor fi fericiti. Vor exista cateva razboaie in jurul regatului lui Israel, dar mai devreme sau mai tarziu, va fi pace si acolo. In aceste razboaie, fratii se vor lupta intre ei, vor face pace, dar se vor uri pe ascuns. Toate razboaiele mici vor fi starnite de imparatiile mari, din ura si rautate...

Regatul sarb va fi puternic, iubit si respectat de toti. Sarbii vor munci in toata Europa, iar lumea va fi multumita de ei. Oamenii vor manca paine alba, facuta din faina alba si bogata. Toata lumea va calari carute de fier, fara boi sau cai. Oamenii vor calatori in ceruri. In Uzice vor fi multe fabrici, iar sarbii vor lasa munca campului pentru a veni sa lucreze in aceste fabrici. La incepul le va placea mult, dar isi vor aduce aminte de pamanturile lor si se vor intoarce acolo.

Serbia o va duce cel mai bine, atata timp cat va fi la putere omul cu ochi albastri calare pe cal alb, cel care va aduce in Serbia, un fel de noua religie. El va urca pe tronul nostru si va trai o viata lunga pana aproape de 100 ani. Lui ii va placea mult vanatoarea si, intr-o zi, va cadea jos de pe cal si isi va pierde un picior. De la acea rana va muri, nu de batranete.”

Tito in timpul unei vanatori



FAPTE ISTORICE:

* In mod simplu, dar deosebit de precis, viziunile lui Tarabic descriu viata din Iugoslavia de dupa 1945. Tito a venit in Serbia din Croatia, impreuna cu o noua religie – comunismul. Tito a suferit de diabet, iar in timpul unei vanatori a cazut de pe cal, s-a accidentat grav, iar medicii au fost nevoiti sa-i amputeze piciorul. Din acel moment, sarbii nu au contenit sa afirme ingrijorati ca “Iugoslavia este cu un picior in groapa.” Tito a murit la 87 de ani.

"Parintele meu drag, cand dupa cel de-al doilea Mare Razboi, lumea va incepe sa traiasca in pace si belsug, dar toate acestea vor fi doar o mare si amara amagire, pentru ca multi il vor uita pe Dumnezeu si vor preamari doar omeneasca lor desteptaciune desarta… Si stii bine, parinte, ce este desteptaciunea omeneasca fata de Dumenzeu? Nici macar o singura picatura in ocean…

Oamenii vor plasmui o cutie, un fel de masinarie cu imagini miscatoare, insa ei nu vor fi in stare sa vorbeasca cu mine care voi fi mort pe atunci, chiar daca aceste masinarie cu poze va fi mai aproape de cealalta lume. Cu asa masinarie, omul va putea sa vada tot ce se intampla oriunde in lume.

Oamenii vor gauri pamantul in adancuri ca sa scoata aur negru, care le va da lumina, iuteala si putere, iar pamantul va plange ca a fost secatuit. Cu toate acestea adevarata putere se va afla pretutindeni in jurul oamenilor. « Vino sa ma iei! Nu vezi ca ma aflu aici in jurul tau?» va striga puterea, dar oamenii nu o vor auzi. Numai dupa multe veri, oamenii isi vor aminti de marea putere, si atunci isi vor da seama ce prosti au fost sa sape mine in pamant. Acesta putere se afla si inlauntrul oamenilor, dar va trece multa vreme pana cand ei o vor descoperi si o vor folosi."

FAPTE ISTORICE:

* Tarabic profeteste Planul Marshall, materialismul si ateismul secolului XX, aparitia televizorului si a calculatorului, criza petrolului si ecosolutiile de energie alternativa - turbinele eoliene si panourile solare.



Profetii uluitoare despre viitorul omenirii

"Atunci oamenii vor fi in stare se traiasca mult fara sa se cunoasca pre sine. Vor fi multi oameni invatati care vor crede ca toate cartile lor le vor da voie sa stie si sa faca totul. Astia va fi un mare obstacol pentru adevarata cunoastere. Cand oamenii vor ajunge la adevarata cunoastere, isi vor da seama in ce minciuna i-au dus asa-zisii lor invatati, iar cand se va intampla asta, oamenii vor fi tristi ca nu si-au dat seama mai devreme, deoarece cunoasterea este atat de simpla…

Sufletele oamenilor nu vor fi posedate de Satana, ci de ceva mult mai rau. Ei vor crede ca vedeniile si minciunile lor sunt adevarul adevarat. In capetele lor nu va mai fi loc pentru adevar. Oamenii vor incepe sa urasca aerul curat si frumusetea Dumnezeiasca a naturii si se vor ascunde in orase urate cu aer otravitor. Nimeni nu-i va forta sa aleaga asta, ci o vor face din proprie vointa.

Va fi imposibil sa-i deosebesti pe barbati de femei. Toti se vor imbraca la fel, femeile vor avea pantaloni preecum barbatii. Acesta nenorocire va veni din alte tari si va sta mult la noi. Un mire isi va lua mireasa fara sa fie sigur ca e femeie din nastere. Se vor naste din ce in ce mai multi copii care nu vor sti cine le sunt tatii.

Intreaga lume va fi potopita de o boala nemaivazuta si nimeni nu va fi instare sa-i gaseasca leacul. Toti doctorii vor striga ca ei stiu, ca sunt destepti si invatati, dar nu vor fi in stare de nimic. Adevaratul leac il vor gasi cu ajutorul lui Dumnezeu, inlauntrul lor si peste tot in jurul lor…

Oamenii vor calatori in alte lumi, dar vor gasi acolo doar deserturi fara de viata, si vor gandi in trufia lor ca ei cunosc mai multe decat Domnul insusi. Oamenii vor calatori in jurul stelelor si Lunii, dar nu vor gasi viata la fel de frumoasa ca cea de aici. Vor gasi alte feluri de viata, dar ei nu vor fi in stare se le inteleaga.

Cu cat oamenii vor cunoaste mai multe, cu atat va fi mai putina dragoste intre ei. Ura dintre ei va fi atat de mare incat le va pasa mai mult de micile lor masinarii, decat de rudele si prietenii lor iubiti. Omenilor vor avea mai multa incredere in micile lor masinarii care le vor fura libertatea, decat in fratii si vecinii cu care se inconjoara.

Cei care vor citi si invata carti cu numere, se vor crede mai invatati si mai intelepti decat restul oamenilor. Acesti asa-zisi oameni intelepti isi vor lasa vietile conduse de calcule si socoteli, si vor trai doar dupa cum le spun numerele. Printre invatatii acestia vor fi deopotriva oameni buni si oameni rai. Acesti invatati rai vor face lucruri rele si groaznice, vor otravi aerul si apa si vor imprastia mizerii peste mari, rauri si pamanturi, iar multi oameni nevinovati vor muri de felurite boli necunoscute. Oamenii buni si intelepti vor vedea ca munca si eforturile lor nu valoreaza un singur ban si vor privi neputinciosi la distrugerea lumii. In loc sa caute intelepciunea in masini, numere si socoteli, oamenii buni se vor indrepta spre rugaciune si meditatie.

Cand cei multi se vor apuca sa mediteze, vor fi mai aproape de intelepciunea lui Dumnezeu, dar va fi prea tarziu, pentru ca cei rai vor otravi lumea, iar oamenii vor pieri pe capete. Atunci, oamenii vor fugi cu miile din orase inapoi la tara. Vor cauta muntii cu trei cruci, si acolo inlauntrul lor, vor putea, in sfarsit, sa bea apa si sa respire aer curat. Cei care se vor salva pe ei si pe familiile lor, vor avea de suferit, deoarece o mare foamete va apare. Va fi mancare si bautura cu nemiluita in orase, dar va fi toata otravita. Multi o vor manca, fiindca foamea le va lua mintile, dar vor muri pe loc.

Cei care vor posti pana la sfarsit vor scapa cu viata, deoarece Domnul se va uita dupa ei si ei vor fi aproape de Domnul. (Posibil ca muntii cu trei cruci sa fie in egala masura adaposturi antiatomice, pe usa adaposturilor de acest fel este zugravit un semn asemanator a trei cruci, la fel de bine pot fi niste munti deasupra carora va apare semnul celor trei cruci). Numai o singura tara, aflata la capatul Pamantului si inconjurata de mare si la fel de intinsa ca Europa, va trai in pace si fara de necazuri. Cei care vor fugi si se vor ascunde in muntii cu trei cruci, se vor afla la adapost si vor scapa cu viata, care mai apoi, va fi plina de fericire, bunastare si dragoste, pentru ca nu vor mai fi nicicand razboaie."

Grigori Rasputin

Grigori Efimovici Rasputin (în limba rusă Григо́рий Ефи́мович Распу́тин) (10 ianuarie 1869 – 16 decembrie (stil vechi)/29 decembrie (stil nou) 1916) a fost un mistic rus care a avut o mare influenţă asupra familiei ultimului ţar al dinastiei Romanov. Rasputin a jucat un rol foarte important în viaţa ţarului Nicolae al II-lea, a ţarinei Alexandra şi a unicului lor fiu, ţareviciul Alexei, care era suferind de hemofilie.

Rasputin a fost denumit şi Călugărul nebun, în ciuda faptului că el nu a fost niciodată călugărit şi nu a ţinut niciodată secret faptul că era căsătorit. Este posibil să fi fost stareţ al congregaţiei religioase nerecunoscute oficial a hlîstilor şi despre el se credea că este vindecător care folosea puterea credinţei. El este unul dintre cele mai controversarte personalităţi ale secolului al XX-lea, deşi, în zilele noastre, Rasputin este văzut de cei mai mulţi istorici ca un ţap ispăşitor. El a jucat un rol minor, dar spectaculos, în prăbuşirea dinastiei Romanov.



Data de naştere a lui Rasputin nu este cunoscută cu certitudine, cea mai des amintită fiind cea de 10 ianuarie 1869. Datele avansate de mulţi cercetători şi de numeroşii lui biografi sunt cuprinse între anii 1863 şi 1873.

Primii ani de viaţă

Grigori Efimovici Rasputin s-a născut în familia unor ţărani într-un sătuc siberian de pe râul Tura, Pokrovskoie, în gubernia Tobolsk (în zilele noastre regiunea Tiumen). Pe la 18 ani, a petrecut trei luni într-o mânăstire. Aici a intrat în secta desprinsă din Biserica Ortodoxă Rusă a hlîstilor. La scurtă vreme după ce a părăsit mânăstirea, a vizitat un om venerat ca sfânt, care avea o colibă în zonă, Macarie. Macarie a avut o influenţă uriaşa asupra tânărului. Rasputin s-a căsătorit în 1889 cu Parascovia Fiodorovna, având împreună trei copii. În 1901 a părăsit satul natal şi a plecat în pelerinaj. În timpul călătoriei sale, a vizitat Grecia şi Ierusalimul. În 1903, Rasputin a ajuns la Petrograd, unde s-a proclamat stareţ posesor al unor puteri tămăduitoare egale cu ale profeţilor.

Vindecătorul ţareviciului

Ţareviciul Alexei suferea de hemofilie, boală pe care o moştenise de la străbunica sa pe linie maternă, regina Victoria. Rasputin a fost considerat de către ţar şi ţarină ultima speranţă pentru vindecarea copilului lor. Cei doi părinţi au căutat neîncetat un tratament pentru însănătoşirea fiului lor şi, în 1905, au apelat la carismaticul ţăran să-l vindece pe bolnav. Se spunea că Rasputin avea puterea de a vindeca prin puterea rugăciunilor şi se pare că, într-adevăr, starea ţareviciul s-a îmbunătăţit într-o oarecare măsură. Scepticii au pretins că el ar fi obţinut ceva rezultate prin intermediul hipnozei. Se povesteşte că în timpul unei crize grave a ţareviciului, Rasputin, aflat în acel moment în casa sa din Siberia, ar fi reuşit să-i uşureze suferinţa copilului aflat în Petrograd prin intermediul rugăciunilor.

Ţarul îl numea pe Rasputin prietenul nostru, probabil un semn al încrederii de care se bucura acesta în ochii membrilor familiei imperiale. Rasputin a avut asupra ţarinei Alexandra o influenţă personală şi politică considerabilă, în mod special după ce Alexei a fost atacat de o albină în vara anului 1905. După cum se povesteşte, Rasputin ar fi alergat în ajutorul băiatului şi ar fi strigat "Ужальте его и вы умретe!" ("Înţeapă-l şi vei muri!”). Albina a zburat din preajma bolnavului şi asta a fost interpretată ca o manifestare a puterilor sfinte ale lui Rasputin.

Poziţia lui Raputin în biserică i-au permis să-şi crească influenţa asupra lui Alexei. Este verificat că mai înainte de a-l cunoaşte pe Rasputin, ţarina se plângea că fiul ei l-a întristat pe Isus cu purtările lui hulitoare. După întâlnirea cu Rasputin, ţarina declara fericită că ţareviciul a recunoscut injusteţea drumului pe care se angajase. Ţarul şi ţarina îl considerau pe Rasputin un om al lui Dumnezeu şi un profet, iar ţarina credea sincer că Dumnezeu vorbeşte prin gura lui Rasputin. Această relaţie poate fi apreciată şi în contextul relaţiei tradiţionale, vechi şi foarte puternice între Biserica ortodoxă rusă şi pătura conducătoare a imperiului. Un alt factor important era probabil originea germană protestantă a ţarinei: ea era foarte fascinată de noua sa religie ortodoxă, dar se pare că îi lipsea discernământul asupra unora dintre practicile religiei ruşilor.

Controversele

În acest timp, Rasputin a devenit un personaj extrem de controversat, ducând o viaţă scandaloasă alături de femeile-discipol din înalta societate petersburgheză. Mai mult, a fost văzut de multe ori apelând la serviciile prostituatelor, sau bând până la pierderea cunoştinţei, sau participând la chefuri de zile şi nopţi neîntrerupte. Era un tip libidinos, bădăran, murdar, de multe ori purtându-se în mod scandalos în public.

Deşi fascina pe multe dintre femeile de condiţie bună din Sankt Peterburg, el nu era acceptat de societatea aristocratică din capitala imperiului, care considera că pur şi simplu nu se potriveşte cu rangul familiei imperiale.

Trebuie spus însă că între Rasputin şi biserica ortodoxă rusă au existat relaţii tensionate. Sfântul Sinod l-a atacat frecvent pe Rasputin şi, datorită acestui fapt, au fost lansate o mulţime de zvonuri neadevărate despre viaţa sa. De aceea, o mulţime de poveşti despre isprăvile lui trebuie privite cu o doză de scepticism. Datorită faptului ca Rasputin era un oficial al curţii imperiale, apartamentele sale erau supravegheate neîncetat, aşa că există şi dovezi credibile despre modul său de viaţă.

În conformitate cu afirmaţiile fiicei lui Rasputin, Maria, acesta a "cercetat" secta hlîstilor, dar nu a devenit un membru al ei, mai mult chiar, a respins-o. În vreme ce lumea occidentală era interesată mai degrabă de practicile sexuale ale sectanţilor, (legată se pare de credinţa că smerenia poate fi atinsă numai prin autopervertire), Rasputin era înfricoşat de credinţa conform căreia iertarea divină poate fi obţinută prin autoflagelare, (o altă practică a sectanţilor).

Precum cei mai mulţi creştini-ortodocşi, Rasputin credea cu tărie că trupul lumesc este un dar sacru oferit de Dumnezeu. Dobândirea harului divin prin afundarea în păcat pare să fi fost una dintre învăţăturile secrete pe care le-a predicat şi practicat Rasputin în cercul aristocratelor. Ideea că dobândirea harului divin se poate face prin îndreptarea păcatelor nu era una nouă. Se înţelegea că păcatul este o parte de neseparat a condiţiei umane, responsabilitatea credincioşilor fiind aceea de a fi conştienţi de păcatele lor şi de a fi dispuşi să le mărturisească, prin aceasta ajungând la smerenia creştină.

În timpul primului război mondial, Rasputin a devenit ţinta acuzaţiilor de influenţă nepatriotică la curte. Nepopulara ţarină era descendentă a unor principi germani, iar "prietenul" ei, Rasputin, era era acuzat că ar fi spion german.

Când Rasputin s-a arătat interesat să meargă pe front ca să binecuvânteze trupele la începutul războiului, Comandantul Suprem, Marele Duce Nicolae, i-a promis că-l va spânzura, dacă se arată în zonă. Rasputin a pretins mai apoi că a avut o revelaţie cum că armatele ruseşti nu vor obţine succese până când ţarul în persoană nu va prelua comanda operaţiunilor militare. Ţarul Nicolae al II-lea, căruia îi lipsea o pregătire militară adecvată, şi-a asumat o responsabilitate uriaşă, care a avut consecinţe tragice pentru el, familia lui şi pentru toată Rusia.

Cât timp ţarul era departe pe front, influenţa lui Rasputin asupra ţarinei a crescut considerabil. În scurtă vreme a devenit confidentul şi sfătuitorul Alexandrei. A convins-o pe împărăteasă să numească în posturi importante din guvern persoane din cercul lui de discipoli. Urcând pe scara puterii, Rasputin a ajuns să se culce cu femei din înalta societate în schimbul favorurilor politice. Datorită în mare măsură ravagiilor făcute de lupte şi într-o mai mică măsură datorită acţiunilor anarhice ale lui Rasputin, economia imperiului se deteriora într-un ritm rapid. În multe cazuri, ţarina şi sfătuitorul său erau blamaţi pentru toate relele care se petreceau în acele vremuri. De exemplu:

Vladimir Purişkevici era un membru marcant al Dumei. Pe 19 noiembrie 1916, Purişkevici a ţinut un discurs fulminat în Dumă în care a afirmat: 'Miniştrii ţarului au fost transformaţi în marionete, marionete ale căror sfori au fost luate cu fermitate în mâini de Rasputin şi Împărăteasa Alexandra Fiodorovna – geniul răului din Rusia şi ţarina... care rămas o nemţoaică pe tronul rusesc, înstrăinată de ţară şi poporul său.'

Felix Iusupov a aprobat discursul, iar după aceea l-a contactat pe Purişkevici, care a fost de acord să participe la o tentativă de asasinare a lui Rasputin.

Influenţa lui Rasputin asupra familiei Romanov a fost folosită de politicienii şi ziariştii care voiau aducă un la adresa cinstei dinastiei, să-l facă pe ţar să renunţe la puterea absolută şi să separe biserica de stat. Rasputin a contribuit fără să vrea la propagandă, intrând în dispute publice cu clericii, pe tema influenţei pe care o avea la curte şi a modului desfrânat de viaţa. Nobili din poziţii importante pe lângă ţar şi unele partide politice din Dumă au cerut în mod răspicat îndepărtarea lui Rasputin de la curte. În mod necugetat, Rasputin a făcut să scadă respectul pentru ţar în rândul supuşilor săi.

Asasinarea şi legendele care o înconjoară

Legendele cu privire la asasinarea lui Rasputin sunt poate mai bizare decât cele despre viaţa sa neobişnuită. Odată ce au decis că influenţa lui Rasputin asupra ţarinei îl făca prea primejdios pentru Imperiu, un grup de nobili l-au momit pe acesta în palatul conducătorului complotiştilor, Prinţul Felix Iusupov. Aici, Rasputin a fost ospătat cu prăjituri şi cu vin în care fusese pusă o anumită cantitate de cianură. Conform poveştilor spuse după moartea sa, Raputin nu a fost afectat de otravă, (cantitatea de cianură folosită fiind suficientă pentru uciderea a şase persoane). Hotărât să-şi ducă la îndeplinire planul, Iusupov s-a dus după un revolver, cu care l-a împuşcat pe Rasputin în piept, acesta din urmă căzând la pământ. După o jumătate de oră, când Iusupov a revenit să verifice cadavrul, (sau după alte versiuni, când a venit să-şi ia haina din cameră), Rasputin a sărit în picioare şi l-a atacat pe prinţ, care a fugit să-şi anunţe prietenii despre incident.

Rasputin s-a repezit împleticit către poarta palatului, amenintând că-i va denunţa ţarinei pe toţi conspiratorii. Un alt glonţ l-a nimerit pe fugar, care s-a prăbuşit în zăpadă. Conspiratorii l-au lovit cu bâtele, după care l-au aruncat în râul Neva, uitându-se la el cum se scufunda, satisfăcuţi că, până la urma, "Inamicul Statului" era mort.

După trei zile, trupul lui Rasputin – otrăvit, împuşcat de două ori şi bătut – a fost pescuit din râu şi autopsiat. Cauza morţii a fost stabilită că a fost înecul. Braţele lui au fost găsite în poziţie verticală, ca şi cum ar fi încercat să se elibereze de legăturile cu care fusese imobilizat.

Dovezi recente

Detaliile despre asasinat date de Felix Iusupov nu rezistă la o examinare mai atentă. Declaraţia dată la poliţie pe 16 decembrie, mărturisirea făcută câtă vreme a fost în exil în Crimeea în 1917, cartea pe care a scris-o în 1927 şi depoziţiiile făcută sub jurământ în 1934 şi 1965 au fost toate diferite între ele. Până de curând, lipsa dovezilor a făcut imposibilă emiterea unor ipoteze credibile.

În conformitate cu raportul de autopsie nepublicat al profesorului Kossorotov şi a reviziilor de mai târziu ale doctorului Vladimir Jarov din 1993 şi a Derrick Pounder din 2004/5, nu a fost găsită otravă activă în stomacul lui Rasputin. Nici concluziile despre faptul că s-a înecat nu mai par sigure la o a doua cercetare. Cert este Rasputin a fost bătut în mod sistematic şi înjunghiat cu o armă cu lamă, dar au existat diferenţe în ceea ce priveşte numărul şi calibrele revolverelor folosite.

Toate aceste descoperiri au făcut să se schimbe în mod semnificativ raportul cu privire la moartea lui Rasputin. Rapoarte ale serviciilor britanice de informaţii din 1916 arată că britanicii erau profund preocupaţi de înlocuirea de către Rasputin a miniştrilor filoenglezi din guvernul Rusiei, dar mai mult decât atât, de insistenţele lui de retragere a trupelor ruseşti din război. Această retragere ar fi permis Germaniei să-şi mute trupele de pe frontul de răsărit pe cel de vest, astfel depăşind numeric armatele aliaţilor, ceea ce ar fi dus la o victorie aproape sigură a Puterilor Centrale. Indiferent dacă Rasputin pleda doar pentru cauza încetării războiului sau chiar ar fi putut să o determine, este clar că britanicii erau profund îngrijoraţi de o asemenea activitate defetistă.

Conform afirmaţiilor profesorului Pounder, dintre cele trei gloanţe de pistol, cel de-al treilea, care i-a străpuns fruntea, a avut un efect fatal instantaneu. Acest al treilea foc de armă aduce şi anumite dovezi neaşteptate. În viziunea lui Pounder, sprijinită de raportul departamentului de arme de foc al Muzeului Imperial al Războiului, al treilea glonţ diferă de celelalte două care i-au provocat răni în piept. "Calibrul şi proeminenţa marginilor lustruite" sugerează existenţa unui glonţ necămăşuit din plumb. La acea dată, majoritatea armelor foloseau gloanţe cămăşuite cu metal dur, doar britanicii folosind pentru revolverele ofiţereşti Webley cartuşe cu gloanţe necămăşuite. Pounder a ajuns la concluzia că glonţul care a provocat rana fatală a fost un glonţ rotund necămăşuit Webley 0,455 inch.

Chiar martorii la asasinat au mărturisit că singurul om care a avut asupra sa un revolver Webley a fost locotenentul Richard Dewdney, un ofiţer britanic ataşat staţiei SIS din Petrograd. Această afirmaţie a fost mai apoi sprijinită în timpul unei audienţe a ambasadorului britanic Sir George Buchanan la ţar, când Nicolae al II-lea a afirmat că suspectează pe un ofiţer englez tânăr, fost coleg de şcoală cu Iusupov. Într-adevăr, Dewdney îl cunoscuse pe Iusopov la Universitatea Oxford. Un alt ofiţer englez, căpitanul Chappers, se născuse chiar în palatul Iusupov în 1876, între cele două familii existând legături extrem de strânse.

Confirmarea faptului că Dewdney, împreună cu un alt ofiţer, căpitanul David Sharp, s-a întâlnit cu Iusupov în săptăminile premergătoare asasinatului, pot fi găsită în jurnalul şoferului englezilor, Kyle Mason. Ultima însemnare a fost făcută exact în noaptea de dinainte de crimă. Mason a afirmat că "este un fapt puţin cunoscut că Rasputin nu a fost împuşcat de un rus, ci de un englez". El a indicat că cel vinovat a fost un avocat din aceiaşi parte a ţarii ca Mason însuşi. Dewdney era născut la cam zece mile de locul de naştere al şoferului, toată viaţa descriindu-se ca "avocat pledant", în ciuda faptului că nu a practicat niciodată această meserie.

Dovezi că asasinatul nu a decurs conform planului pot fi găsite scriosarea trimisă de Chappers lui Scale, opt zile mai târziu: "Deşi chestiunile nu au decurs în totalitate conform planului, obiectivul nostru a fost atins în mod clar ... câteva întrebări stânjenitoare au fost deja puse despre o implicare mai largă. Dewdney încearcă să scape şi nu vă va face probleme".

La reîntoarcerea în Anglia, Richard Dewdney a arătat întregii familii un cartuş pe care a pretins că l-a avut de la scena crimei.

Nimic dintre toate acestea nu este o dovadă hotărâtoare pentru a afla adevărul despre ce s-a întâmplat în noaptea de 16/17 decembrie, dar prezintă dovezi mai logice legate de faptul care s-a întâmplat. Dewdney şi-a ars toate însemnările înainte de moartea sa din 1961, iar fiul lui a murit şi el patru ani mai târziu, fără să clarifice în vreun fel problema morţii lui Rasputin.

"Duhul lui Grigori Efimovici Rasputin"

După moartea lui Rasputin, secretarul lui, Simonovici, şi-a dat seama că au fost transferate mari sume de bani în contul fiicei răposatului, Maria, şi că, în general, toate afacerile acestuia erau lăsate în ordine

Cu mai multe săptămâni înainte de a fi asasinat, Rasputin a scris următoarele:

"Scriu şi las în urma mea această scrisoare la Sankt Peterburg. Simt că voi părăsi această viaţă înainte de 1 ianuarie. Vreau să fac cunoscut poporului rus, Papei, Rusiei Mamei şi copiilor mei, pământului rusesc, ce trebuie să înţeleagă. Dacă voi fi ucis de asasini de rând, şi în mod special de fraţii mei ţaranii ruşi, tu, ţarul Rusiei, nu trebuie să te temi de nimic pentru copii tăi, ei vor domni sute de ani în Rusia. Dar dacă voi fi omorât de boieri, nobili şi dacă ei îmi vor vărsa sângele, mâinile lor vor rămâne mânjite cu sângele meu, pentru 25 de ani şi ei nu-şi vor spăla mâinile de sângele meu. Ei vor părăsi Rusia. Fraţii îşi vor ucide fraţii, şi se vor ucide şi se vor uri şi pentru 25 de ani nu vor fi nobili în ţară. Ţar al pământului Rusiei, dacă vei auzi sunetul clopotului care îţi va spune că Grigori a fost ucis, trebuie să ştii asta: dacă rudele tale mi-au provocat moartea, atunci nimeni din familia ta, adică nici unul dintre copii tăi sau dintre rudele tale nu vor mai rămâne în viaţa pentru mai mult de doi ani. Vor fi ucişi de poporul rus. Eu mă duc şi simt nevoia să spun ţarului Rusiei cum trebuie să trăiască dacă eu am dispărut. Trebuie să gândeşti şi să acţionezi cu prudenţă. Gândeşte-te la siguranţa ta şi spune rudelor tale că am plătit pentru ele cu sângele meu. Voi fi ucis. Nu mai sunt printre cei vii. Roagă-te, roaga-te, fii puternic, gândeşte-te la familia ta binecuvântată. -Grigori"

De ce a scris această scrisoare profetică, (dacă nu cumva a fost un fals fabricat de Simonovici), este un mister. S-a speculat că Rasputin a avut o viziune spirituală a evenimentului care avea să vină. Se crede şi că Rasputin ştia că era ponegrit de ruşi şi că cineva dorea să-l omoare în momentul în care a scris scrisoarea.

Reputaţia lui Rasputin

Presa contemporană, ca şi articolele şi cărţile dornice de senzaţional publicate în deceniul al treilea şi al patrulea, (una dintre ele avându-l ca autor chiar pe Iusupov), l-au transformat pe carismaticul ţaran într-un erou popular al secolului al XX-lea. Pentru occidentali, Rasputin a devenit întruparea înapoierii presupuse a ruşilor, a superstiţiilor, a iraţionalului şi imoralităţii, un subiect al interesului pentru senzaţional. Pentru comuniştii ruşi, el a reprezentat tot ce era mai rău în regimul pe care-l doborâseră prin revoluţie. Pentru unii ruşi a rămas însă vocea ţăranimii, unii dintre aceştia îi resping credinţa dar îl onorează pe omul Rasputin. Patriarhia Moscovei a condamnat mişcarea pentru canonizarea lui Rasputin. Referindu-se la promiscuitatea lui Rasputin, Patriarhul Moscovei Alexei al II-lea a declarat în 2003: "Acest nebun! Ce dreptcredincios va dori să stea într-o Biserică care cinsteşte în mod egal pe ucigaşi şi pe mucenici, pe desfrânaţi şi pe sfinţi?".

De la căderea comunismului în Rusia la sfârşitul secolului trecut, anumiţi naţionalişti ruşi au încercat să cureţe reputaţia lui Rasputin şi să se folosească de puternica lui personalitate în folosul lor. Au apărut noi dovezi de la prăbuşirea Uniunea Sovietică, care par cu toate să respingă pretenţiile de sfinţenie pentru Rasputin.

Aceste documente sunt în principal notele scrise de indivizii plătiţi să supravegheze apartamentele lui Rasputin, evidenţele a plecărilor şi sosirilor ţaranului-profet ca şi a persoanelor care îl vizitau. Supravegherea continuă a lui Rasputin nu era un secret în vremea vieţii sale, el exprimându-şi în mai multe rânduri iritarea. Încă din 1919 s-a remarcat că aceste dovezi sunt foarte controversate, fiind posibil sa se fi plătit pentru a se dovedi ceea ce doreau cei dădeau banii.

Părul virginelor

Rasputin avea reputaţia că păstrează cutii cu părul virginelor cu care a a avut relaţii intime. Când casa în care a locuit a fost dărâmată în 1977, autorităţile au dezgropat câteva cutii cu păr îngropate în grădină.

1 Iunie, Ziua Copilului

Din istoricul momentelor mai importante ale miscarii de promovare a drepturilor copilului:

1924 - Adoptarea de catre Liga Natiunilor Unite a Declaratiei Drepturilor Copilului;

1925 - Conferinta mondiala pentru protejarea si bunastarea copiilor, organizata la Geneva;

1989 - Adunarea Generala a Natiunilor Unite adopta la 20 noiembrie Conventia privind Drepturile Copilului;

1990 - Parlamentul Romaniei ratifica si el Conventia Natiunilor Unite (in luna septembrie);

Ziua Copilului este sarbatorita in lume la date diferite, in functie de istoria nationala a fiecarei tari. Astfel:

In 25 de tari, in majoritate foste sau actual comuniste la 1 Iunie;

Vesticii au date separate acordand in general, mai putina atentie acestei sarbatori:

Germania, partea de est, la 1 Iunie;

Germania, partea vestica, la 20 Septembrie;

Polonia , Cehia, Romania etc, la 1 Iunie;

India, la 14 Noiembrie;

Japonia, Coreea de Sud, la 5 Mai;



Ce ar trebui sa fie 1 Iunie, Ziua Internationala a Copilului la noi, in Romania? Multe bucurii pentru copii, baloane colorate, jucarii, dulciuri, hainute noi, jocuri si distractii in parcuri, prietenii noi, generozitate, dragoste, inocenta, puritate, duiosie, pictura, dansuri, plimbari, desene pe asfalt, filme, urari, felicitari.

Ne vedem nevoiti, insa, in aceasta perioada sa privim cu realism situatia grea a copiilor din tara noastra, cauzata in principal de saracia extrema a populatiei:

- Hrana saraca in calorii;
- Stare de sanatate precara;
- Proasta ingrijire in spitale;
- Mortalitate infantila crescuta;
- Alocatiile, singura sursa stabila de venituri in unele familii;
- Abandon scolar din motive financiare;
- Zeci de mii de copii lucrand la negru;
- Legislatie in domeniu nesatisfacatoare;
- Delincventa juvenila: copii exploatati, pusi sa fure, sa cerseasca si chiar sa se prostitueze;
- Copii neprotejati, maltratati;
- Copii abandonati imediat dupa nastere;
- Copii abandonati de parintii nevoiti sa plece la lucru in strainatate;


Si toate acestea in ciuda faptului ca Romania, asa cum spuneam, a ratificat Conventia Natiunilor Unite, care este o lege internationala, ce stabileste drepturile civile, politice, economice, culturale si sociale pentru copii.

Sarbatorirea cu fast a zilei de 1 Iunie, Ziua Copilului, eventual de ochii Uniunii Europene, nu rezolva aceste probleme. Guvernantii, conducatorii tarii trebuie sa demonstreze ca sunt interesati cu adevarat in rezolvarea acestei situatii grele a majoritatii copiilor din Romania, prin luarea de masuri eficiente, care sa duca la eliminarea rapida a saraciei.

Conventia Natiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, ratificata de Parlamentul Romaniei, devine, conform Constitutiei, parte integrata a dreptului intern. Prezentam cateva selectii din aceasta Conventie:

1. Copilul are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept cuprinde libertatea de a cauta, de a primi si de a difuza informatii si idei de orice natura, indiferent de frontiere, sub forma orala, scrisa, tiparita sau artistica ori prin orice alte mijloace, la alegerea copilului. (ART.13)

2. Statele parti vor respecta dreptul copilului la libertatea de gandire, de constiinta si religie. (Art.14)

3. ...ambii parinti au responsabilitati comune pentru cresterea si dezvoltarea copilului. Parintii sau, dupa caz, reprezentantii sai legali sunt principalii responsabili de cresterea si dezvoltarea copilului. Acestia trebuie sa actioneze, in primul rand, in interesul suprem al copilului. (ART.18)

4. ...protejarea copilului impotriva oricaror forme de violenta, vatamare sau abuz, fizic sau mental, de abandon sau neglijenta, de rele tratamente sau de exploatare, inclusiv abuz sexual.(ART. 19)

5. ...pentru copiii handicapati fizic si mental trebuie sa se asigure o viata implinita si decenta, in conditii care sa le garanteze demnitatea, sa le favorizeze autonomia si sa le faciliteze participarea activa la viata comunitatii.(ART.23)

6. ...dreptul oricarui copil de a beneficia de un nivel de trai care sa permita dezvoltarea sa fizica, mentala, spirituala, morala si sociala. (ART.27)

7. ...dreptul copilului la Educatie... (ART.28)

8. ...dreptul la odihna si la vacanta, dreptul de a practica activitati recreative proprii varstei sale, de a participa liber la viata culturala si artistica. (ART.31)

9. ...dreptul copilului de a fi protejat impotriva exploatarii economice si de a nu fi constrans la vreo munca ce comporta vreun risc potential sau care este susceptibila sa ii compromita educatia ori sa ii dauneze sanatatii sau dezvoltarii sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale. (ART.32)

10. ...sa protejeze copilul contra oricarei forme de exploatare sexuala si de violenta sexuala.(ART.34)

11. Statul va lua toate masurile necesare� pentru a preveni rapirea, vanzarea si traficul de copii in orice scop si sub orice forma. (ART.35)

12. Nici un copil sa nu fie supus la tortura, la pedepse sau la tratamente crude, inumane sau degradante.(ART.37.lit.a)

13. Statul va lua toate masurile corespunzatoare pentru a facilita recuperarea fizica si psihologica si reintegrarea sociala a copiilor, victime ale unei forme de neglijenta, exploatare sau abuz, de tortura sau pedeapsa ori tratamente crude, inumane sau degradante�(ART.39)

Cele mai fascinante castele ale lumii

Arhitectura moderna, sticla, materiale de constructie performante, cladiri geometrice si tehnologizate… rasar in in fiecare zi in drumul nostru si ni se pare oarecum normal ca ele sa se afle acolo. Rolul lor este de a ne aminti zilnic in ce secol ne aflam, insa prea putine reprezinta un motiv de inspiratie pentru noi. Poate ca lucrurile vor sta diferit pentru generatiile urmatoare, asa cum si noi oftam in secret cateodata dupa grandioasele constructii stravechi care reflecta atat de bine cultura si cutumele epocilor in care au fost ridicate. Ne place sa le vedem, sa le admiram, sa le fotografiem, dar mai ales sa ne aflam in interiorul lor, intr-un exercitiu de imaginatie menit sa ne poarte catre dimensiuni pierdute ale timpului. Dincolo de frumusetea de netagaduit a unor castele autohtone des vizitate, precum Bran sau Peles, va propunem o lista cu doar cateva dintre cele mai spectaculoase castele ale lumii.



Palatul Potala, Tibet

Ridicat pe dealul Marpo Ri, la 130 de metri deasupra vaii Lhasa, Palatul Potala are o inaltime proprie de 170 de metri, devenind astfel cea mai spectaculoasa cladire a Tibetului. In 637, Imparatul Songtsen Gampo a decis construirea palatului pe acest deal, iar structura a ramas neschimbata pana in secolul XVII, cand a fost incorporata in fundatia grandioasei constructii pe care o admiram in prezent.



Ridicarea actualului palat a inceput in 1645, in timpul domniei celui de-al cincelea Dalai Lama. Trei ani mai tarziu, Castelul Alb sau Potrang Karpo era deja finalizat. Intre 1690 si 1694 a fost adaugat si Castelul Rosu sau Potrang Marpo. Pentru a fi dus la bun sfarsit, acest proiect ambitios a necesitat munca a peste 7.000 de muncitori si a 1.500 de artisti si mesteri. Palatul Potala a fost usor afectat in timpul rezistentei tibetanilor impotriva ofensivei chinezesti din anul 1959. Spre deosebire de alte structuri religioase tibetane, palatul a scapat printr-o minune de politica distructiva a armatei chinezesti. Datorita acestei omisiuni sau indulgente, una dintre cele mai grandioase constructii ale omenirii troneaza inca de la inaltimea dealului Marpo Ri.



Muntele Saint-Michel, Franta

Mont Saint-Michel este, in fapt, un castel medieval construit pe o insula mica de pe coasta normanda, in apropierea Marii Britanii. Doar un dig ingust, ridicat in 1880, mai asigura legatura cu coasta. Turistii care vor sa ajunga pe insula trebuie sa se grabeasca sa traverseze drumul de legatura, intrucat nu putine au fost situatiile cand vizitatorii au fost maturati la propriu de valuri.



Spre deosebire de alte castele din Franta care au debutat in “cariera” jucand rolul unei structuri defensive sau de locatii inchinate artei, Mont St. Michel a fost construit pentru a servi in scopuri religioase, mai exact drept manastire. In prezent, castelul atrage patru milioane de vizitatori pe an, cu mult mai mult decat majoritatea castelelor Frantei.



Castelul Predjamski, Slovenia

Desi fiecare castel din lume este unic in felul si nici unul nu seamana cu celalat, pe unele dintre ele, ursitoarele (a se citi constructorii) le-au harazit la “nastere” un destin cu totul special. Acesta este si cazul castelului Predjamski din Slovenia, care si-a castigat faima datorita faptului ca este integrat intr-o pestera, mai exact, in al doilea sistem de pesteri ca marime din Slovenia. Traducerea numelui sau este mai mult decat elocventa: Castelul din fata pesterii.




A fost nevoie de aportul mai multor mesteri, muncitori si ingineri pentru ca elaborarea formei pe care castelul o are in prezent sa fie definitivata. Primele mentiuni cu privire la constructie dateaza din secolul XIII, desi se crede ca aripa stanga a fost construita candva in prima jumatate a secolului XII. Partea din mijloc a fost adaugata in perioada Renasterii, iar aripa dreapta a fost terminata in jurul anului 1570. Unele dependinte au fost adaugate ulterior sau schimbate mai tarziu, insa din 1990 a inceput un program intens de renovare care urmareste sa redea castelului imaginea pe care o avea in secolul XVI.



Castelul Neuschwanstein, Germania

Cel mai cunoscut dintre cele trei castele construite in cinstea lui Ludovic al II-lea de Bavaria, Neuschwanstein a fost ridicat in mijlocul Alpilor bavarezi de pe actualul teritoriu al Germaniei. Constructia a fost demarata in 1869, insa abandonata dupa moartea regelui din 1886. Intr-o imitatie fantastica a unui castel medieval, Neuschwanstein este mai degraba o intruchipare a romantismului de secol XIX.





In acea epoca, orice constructie grandioasa presupunea o munca colosala, prin urmare nimic nu putea fi lasat la voia intamplarii. Castelul a fost ridicat pe baza unui plan elaborat, care includea si echiparea cu diverse utlitati revolutionare pentru acele timpuri: toalete dotate cu un sistem automat de tragere al apei pentru fiecare etaj sau un sistem de incalzire cu aer cald in toata cladirea. O asemenea arhitectura deosebita nu avea cum sa nu atraga atentia generatiilor urmatoare de artisti: castelul Frumoasei din Padurea Adormita din Disneyland-ul american este inspirat chiar de Neuschwanstein.



Castelul Matsumoto, Japonia

Cunoscut pe plan local si sub denumirea de Matsumotojo, constructia care reflecta atat de bine cultura locala, este in acelasi timp si unul dintre cele mai frumoase castele ale Japoniei. Matsumotojo ilustreaza cu succes ceea ce se numeste hirajiro, o constructie ridicata pe o campie, in loc de deal sau munte.





Castelul si doua turnuri au fost ridicate intre 1592 si 1614, beneficiind de un sistem complex de aparare, mai ales ca vremurile pasnice erau inca departe in acea perioada. In 1635, cand amenintarea militara nu mai exista, a mai fost adaugat un al treilea turn, mai mic, utilizat in scopuri astronomice pentru observatiile lunare. Castelul si-a pastrat interioarele din lemn si lucrarile exterioare din piatra in forma lor originala din secolul XVI. In prezent, acesta face parte din patrimoniul tarii, fiind inclus pe lista Comorilor Nationale ale Japoniei.



Castelul Huniazilor, Romania

Prima atestare a castelului dateaza din anul 1443 si apare intr-un document semnat chiar de Iancu de Hunedoara, care a fost pastrat pana in prezent. Primul mostenitor al castelului, Iancu de Hunedoara, incepe in jurul anului 1440 lucrarile de modernizare si de extindere ale fortaretei, daruindu-i pentru prima data infatisarea unui impresionante locuinte medievale. De-a lungul istoriei sale, castelul avea sa aiba mai multi proprietari, dintre care unii au incercat sa-si puna amprenta personala asupra stilului. Castelul si-a pastrat intotdeauna numele primilor proprietari, ramanand cunoscut peste veacuri drept castelul Huniazilor sau al Corvinestilor.





Forma actuala a fost dobandita in timp, majoritatea proprietarilor intervenind, intr-un fel sau altul, asupra planului. Constructia a fost facuta in etape, fiecare dintre ele surprinzand stilurile arhitecturale ale perioadei respective. Elementele rafinate de arhitectura civila sunt foarte bine reprezentate in palatul propriu-zis, unde se remarca Sala Cavalerilor, care servea drept sala de mese in ocaziile festive sau Sala Dietei, locul in care se desfasurau festivitatile. In ceea ce priveste stilul, se resimt atat influentele de origine germanica, franceza, cat si cele de origine militara, cele mai reprezentative fiind galeria si turnul Nje Boisia ("nu te teme"), denumire cu tenta parodica impusa oarecum de mercenarii care pazeau castelul.

Castelul trece si printr-o a doua faza de constructie, care inceteaza o data cu moartea lui Iancu de Hunedoara. In perioada urmatoare nu aveau sa se mai opereze modificari semnificative, pana la principele Gabriel Bethlen, care incepe o noua serie de schimbari impuse de ratiuni militare si civile.

In aceasta perioada se adauga constructiei initiale un alt corp, denumit Palatul mare dinspre oras, format din doua niveluri. Arhitectura gotica din piatra este inlaturata din Sala Dietei, care a suferit in aceasta perioada o transformare radicala. Principele Gabriel Bethlen indeparteaza, in mare parte, elementele de arhitectura gotica, inlocuindu-le cu cele ale arhitecturii frantuzesti, aflata la mare cautare in acea perioada.
Din pure ratiuni militare, sunt construite acum inca doua anexe. Turnul alb indeplinea rolul de gardian al castelului, dar era in acelasi timp si un punct strategic de aparare. Terasa de artilerie era folosita pentru armele grele de foc. In secolul XIX, castelul trece printr-o a treia perioada de transformari, in principal, lucrari de restaurare si de imbunatatire.



Castelul Malbork, Polonia

Castelul Malbork a fost construit in Prusia de catre Ordinul Teutonilor. Numele initial dat de Ordin a fost Marienburg, mai exact, Castelul Mariei. Orasul care s-a dezvoltat in jurul constructiei a primit aceeasi denumire, insa din anul 1945, revenind in posesia Poloniei, a primit denumirea de Malbork.




Castelul este un exemplu clasic al unei fortarete medievale, fiind in acelasi timp cel mai mare castel gotic din caramida din lume. In anul 1997 a fost adaugat pe lista Patrimoniului mondial UNESCO.



Palacio da Pena, Portugalia

Una dintre cele mai vechi constructii inspirate de romantismul european, Palatul National Pena a fost ridicat pe varful unui deal aflat in apropierea orasului Sintra. In zilele senine poate fi vazut chiar si din Lisabona. Construit in secolul XV pentru a indeplini rolul unei resedinte, castelul a fost reconstruit mai tarziu si donat bisericii pentru a servi drept manastire.



Un cutremur puternic l-a devastat aproape total in 1755. Palatul avea sa isi redobandeasca grandoarea abia in 1838, dupa ce a intrat in posesia printului Fernando, sub a carui protectie au fost demarate lucrarile de renovare. Arhitectura este o imbinare ecletica intre un stil original si altele adiacente, cu influente ale romatismului, ale stilului bavarez, plus o gradina englezeasca.



Castelul Lowenburg, Germania

In apropierea orasului Kassel se inalta semet unul dintre cele mai frumoase castele cu aspect medieval. Cu toate acestea, Lowenburg sau Castelul Leului a fost construit din ordinul lui Landgrave Wilhelm IX (1743-1821), un soi de Walt Disney al epocii lui, care a intentionat ca noua constructie sa arate inca de la inceput ca o ruina romantica.



Pentru a reusi sa imprime praful timpului pe o constructie inca inexistenta, constructorul a trebuit sa faca un drum pana in Anglia pentru a studia ruinele englezesti in stil romantic si pentru a stabili un model al viitorei gradini. In prezent, "ruinele" castelului Lowenburg sunt privite ca una dintre primele constructii semnificative in stilul neo-Gothic din Germania.



Castelul Praga, Cehia

Unul dintre cele mai mari castele din lume ( are 570 de metri lungime si 130 de metri latime), si, conform Cartii Recordurilor, cel mai mare castel dintre cele vechi care au mai ramas in picioare, Castelul Praga adaposteste intre zidurile sale o istorie lunga de multe veacuri. Bijuteriile coroanei cehe sunt depozitate chiar in aceasta locatie si tot aici s-au tinut majoritatea ceremoniilor oficiale din istoria locului. De la imparatii romani, la regii cehi, toti au ales aceasta locatie grandioasa pentru desfasurarea evenimentelor majore.




Povestea castelului, desigur nu in forma sa actuala, a debutat undeva in secolul IX, in jurul anului 870. De-a lungul existentei sale, numerosii proprietari, dar si vremurile cu modele lor, si-au pus amprenta asupra “chipului” constructiei. Tocmao aceasta existenta indelungata a facut posibila intalnirea intr-un singur loc a mai multor stiluri arhitecturale. Mai exact, toate stilurile care au fost la moda in arhitectura in ultimul mileniu.

Castelul Praga nu reprezinta un complex in sine, ci include catedrala St. Vitus, Biserica Sf. Gheorghe, o manastire si alte cateva palate mai mici, gradini si turnuri de paza. Majoritatea castelelor din zona sunt deschise vizitelor turistice, iar multe dintre ele s-au transformat in muzee, gazduind periodic expozitii unice.

Sursa: Oddee

Pe urmele dacilor

Drumuri pavate, conducte de apa, ateliere de ceramica, de prelucrare a sticlei sau a fierului, atelier de monetarie, o foarte buna organizare economica si militara, toate aceste lucruri le acceptam ca fiind normale in secolul XXI, ele fiind atribute ale civilizatiilor existente cu cateva secole inaintea noastra. Dar daca v-am spune ca ele existau inca dinaintea erei noastre, si nu oriunde, ci chiar pe teritoriul Romaniei de astazi, si ca cei care populau aceste locuri nu erau altii decat stramosii nostri daci?


Zorii civilizatiei
Departe de a fi considerati niste salbatici, primul secol crestin i-a gasit pe daci intr-un avansat stadiu de civilizatie si progres.
Nu numai trasaturile lingvistice ii separau pe geto-daci de ceilalti traci, ci si o credinta puternica in nemurire. Taramurile bogate in resurse pe care au ales sa isi aseze cetatile le-au oferit dacilor vigoare economica si le-au sustinut puterea militara.
Ceea ce a uimit arheologii si istoricii care au studiat aceste situri este varietatea obiectelor din ceramica sau fier gasite. Exceptand zonele civilizatiilor romane si elene, nicaieri in Europa nu au fost gasite un numar atat de mare de obiecte din fier cu functionalitati diferite.



Arhitectura autohtona a fost imbogatita cu elemente de arhitectura greceasca si romana, adaptate la resursele de materiale locale si la gusturile estetice ale dacilor.
Nu doar elementele de arhitectura si buna organizare militara vin sa sustina ideea ca avem de-a face cu o civilizatie in plin avant, ci si preocuparile pentru medicina, botanica farmaceutica si calculele astronomice folosite in arhitectura.
Complexitatea si marimea constructiilor, elementele si tehnicile de inspiratie elenistica plaseaza civilizatia daca cu mult deasupra populatiilor “barbare” care populau continentul in acea epoca.



Strategia militara in arhitectura
Cetatile create intre secolul I i.Hr. si secolul I d.Hr. aveau scopul de a fi stavila impotriva cuceririi romane. Situatia militara incerta si luptele de cucerire ce se duceau intre neamuri, i-au motivate pe dacii prevazatori sa isi ridice puternice ziduri de aparare, adevarate fortarete, ceea ce l-a facut pe un istoric roman sa scrie despre dacii care isi inconjurau muntele cu ziduri. Asezarea cetatilor in locuri greu accesibile si lucrarile de fortificatie urmareau mentinerea sub control a cailor de acces catre aceste bastioane si ingreunarea planurilor de cucerire ale inamicilor.
Prima capitala a fost stabilita la Costesti Cetatuie si mutata dupa moartea lui Burebista, de catre Deceneu la Sarmisegetuza Regie, construita pe muntele sfant al dacilor, Kogaionon.

Obligat de catre Traian sa demoleze o parte din fortificatii, dupa pierderea razboiului din 101-102, Decebal le-a refacut si le-a intarit din nou in anii 103-104. Urmatorul razboi pierdut de catre daci, in 105-106 a dus la incendierea si demolarea tuturor cetatilor, cu exceptia Sarmisegetuzei. Garnizoana romana lasata aici va reface fortificatiile si le va extinde, ramanand aici de-a lungul domniei lui Traian.
Amenajarile gospodaresti cu ateliere, cuptoarele, conductele de apa din tuburi de lut ars si obiectele casnice din ceramica sau metal sunt deopotriva indicatori ai gradului avansat de civilizatie ai populatiei bastinase.



Sarmisegetuza Regia
Cetatea de la Sarmisegetuza Regia, una dintre cele mai dezvoltate si mai bine aparate constituia un important centru economic, politic si religios, beneficiind de un sistem de aparare unic in arhitectura europeana.
Zidurile erau construite dupa tehnica murus dacicus, o varianta autohtona a zidului elenistic. Cetatea era impartita in doua: zona cu locuinte si zona unde se oficiau ritualurile sacre, incluzand aici si locuintele celor care oficiau serviciul religios. Legatura dintre spiritul razboinic si cel religios era foarte puternica, in zona sacra fiind construite zece sanctuare si un altar de sacrificiu, iar arhitectura predominanta fiind cea militara si cea religioasa. Altarele au fost distruse odata cu caderea cetatii, insa se stie despre ele ca erau acoperite si ca anumite zone erau interzise laicilor. Odata daramate, au fost reciclate, devenind materiale de constructie pentru lucrarile de largire ale cetatii.

Dacii manifestau o preferinta pentru ornamentatia in piatra, faza clasica a civilizatiei dacice fiind marcata de decoratiunile cu motive militare.
Traditia era foarte importanta, insa stramosii nostri nu s-au ferit sa inoveze, construind conducte de lut ars pentru circularea apei si un canal de calcar cu doua ramuri pentru drenarea teraselor.



Sursa: Descopera.ro

Alma – o alta specie de oameni?

Acum cateva sute de ani pastorii din Asia Centrala i-au denumit Alma. In dialectele locale termenul se traduce prin “Om salbatic”. Daca s-ar reusi, intr-un final, capturarea unui Alma, oamenii de stiinta s-ar putea confrunta cu nimeni altul decat faimosul Om de Neanderthal. Cazul hominizilor Alma suscita inca interes, rapoartele despre aparitia lor curg, iar an de an expeditiile pornesc in cautarea unei fiinte care ar putea fi celalalt hominid cu care impartim planeta…

Marturiile istorice si rapoartele stiintifice moderne indica Muntii Altai, Muntii Pamir si chiar Caucazul drept locuri unde si-a gasit adapost, departe de ochii omului, un hominid misterios. Cei care l-au vazut sau au intrat in contact cu el sunt absolut siguri de un lucru foarte important: - Oamenii Alma, in ciuda infatisarii lor hirsute, sunt mai asemanatori cu oamenii decat cu vreo maimuta antropoida!

Alma sunt descrisi ca avand capacitatea de a se deplasa si a alerga usor din pozitie bipeda spre deosebire de orice primata. De fapt, multi cercetatori au fost stupefiati de asemanarea intre Alma si reconstituirile recente ale Oamenilor de Neanderthal . Succesiunea continua de evidente istorice sugereaza o ipoteza interesanta – Alma ar putea fi mai mult decat o creatura din mituri! Exista numerosi martori oculari, urme lasate pe sol, nisip si zapada, precum si o serie de traditii orale, deosebit de bogate, ramase in folclorul triburilor nomade, traditii care se intind pe o perioada mai mare de 1 000 de ani…Materialul si istoricul referitor la Alma este de fapt mai credibil si mai voluminous decat cel referitor la alti hominizi in genul Yeti, Yeren, Sasquatch, Bigfoot si Shushunaa.

Traditiile orale insista asupra faptului ca Alma nu poseda vorbirea articulata, dar este considerabil mai inteligent decat orice animal cunoscut si se poate comunica cu ei prin intermediul limbajului semnelor. Antropologul britanic Myra Shackley a descoperit chiar ca primele imagini ale unor Alma sunt reprezentate de desenele din unele tratate vechi de medicina tibetana.

Victime ale Marilor Hani si ale Regimului Comunist

O alta marturie interesanta despre Alma vine din partea pastorilor kirghizi care afirma ca oamenii Alma se folosesc de topoare din piatra pentru a se apara de haitele de lupi, de ursi si de leoparzi. Prima relatare autentica despre Alma vine de la calugarul italian Giovanni da Pin del Carpinni, care in anul 1246 era sol al papei Inocentiu al IV-lea la curtea marelui Batu Han, nepotul lui Ginghis Han. Aflandu-se la Kara Khorum, capitala uriasului imperiu condus de Guyuk Han, del Carpini aude pentru prima data de la calaretii mongoli despre existenta unei fiinte cu aspect intermediar intre om si maimuta. Infiorat, acesta-i scrie papei despre ei, considerandu-i oameni care au fost pedepsiti de Dumnezeu pentru pacatele lor…

Mai apoi, intre anii 1253-1254, calugarul Wilhelm von Ruysbrook descrie in cartea peripetiilor sale, intalnirea cu Alma capturati de mongoli si tinuti prizonieri in custile hanului Mongke din Kara-Khorum. Acolo, von Ruysbrook are ocazia de a vedea o tanara femela de Alma tinuta prizoniera intr-o cusca si expusa in prealabil in centrul orasului. Conform cronicii sale, fiinta avea corpul acoperit cu par de culoare inchisa, pe cap avea plete, dar pielea fetei, pieptului, palmelor, talpilor si abdomenului era nuda. Mongolii o hraneau cu fructe si legume pe care le curata abil de coaja, precum si cu carne cruda pe care ea o sfasia lacoma cu dintii. Soldatii mongoli i-au relatat calugarului ca Alma traiesc in munti, le este frica de caini, evita contactul cu oamenii de care se tem instinctiv si doar rareori coboara din munti ca sa prinda cate o oaie sau capra ratacita de turma.

Undeva la sfarsitul anului 1430, Hans Schidtberger, un nobil bavarez, ajunge ca prizonier de razboi in Mongolia. Schidtberger se intalneste personal cu doi Alma dupa ce un razboinic local i-a oferit acestuia drept schimb pentru sabia sa. Emotionat de starea jalnica a celor doua fiinte, decide sa le hraneasca timp de o saptamana dupa care le elibereaza in munti. Zoologul si exploratorul rus Nikolai Przjhevalski a avut ocazia de a observa o familie de Alma in Mongolia anului 1871, insa inainte de a impusca unul drept dovada, acestia disparusera in fuga intre stanci. In intervalul cuprins intre anii 1890-1928 profesorul mongol Tysben Zhamtaro apuca sa faca o cercetare exhaustiva cu privire la ei, aceasta inainte ca din ordinul lui Stalin, profesorul Zhamtaro sa ajunga in Gulag. Dordji Meiren, asistentul sau, apucase sa colectioneze cateva piei de Alma de la pastori, acestea au fost, insa, confiscate de soldatii sovietici si de atunci nu se mai stie nimic despre ele.

In 1963, medicul pediatru Ivan Ivlov noteaza ca in decursul activitatii sale in Kirghizia, copiii kirghizi interactionau in joaca, de multe ori, cu puii de Alma. Un caz socant vine din anul 1941, cand in timpul confruntarii dintre sovietici si Wermacht, un Alma este capturat de soldatii Armatei Rosii undeva in Muntii Caucaz. Fiinta era acoperita cu par inchis la culoare si era teribil de speriata de oameni. Soarta sa a fost cruda. Soldatii rusi l-au interogat brutal convinsi ca este un spion german deghizat. Exasperati de incapacitatea acestuia de a vorbi, decid sa-l impuste dupa care incearca sa-l dezbrace de costumul de blana. Uluiti, realizeaza ca fiinta nu avea nici un costum…

Concubinajul din Caucaz

O situatie si mai socanta este prezentata de cazul Zanei, femela de Alma care a trait cu un localnic din Abhazia si a caror relatie a fost implinita de aparitia a doi copii…In anul 1850, pastorii abhazi din satul T’khina, situat la 80 km de orasul Suhumi, captureaza vie o femela de Alma. Adusa in sat, acesta este numita Zana si este tinuta prizoniera intr-o magazie. Zana era agresiva la inceput si se temea de oameni. Un satean, pe numele sau Edgi Genaba, incerca sa o domesticeasca.

Zana nu putea vorbi, avea trupul acoperit cu par fin, bineinteles cu exceptia fetei, palmelor, pieptului si abdomenului. Fizic era mai puternica decat orice barbat si accepta sa-l ajute pe Edgi la muncile campului. Cativa ani mai tarziu, acesta ajunge sa traiasca cu ea spre dispretul si indignarea celorlalti sateni care o vedeau in continuare drept un animal salbatic. In ciuda parerii comunitatii, Edgi si Zana ajung sa aiba patru copii impreuna. Denumiti Dzhanda si Kvit, cei doi frati rezultati din ciudata relatie, o mostenesc pe Zana in privinta corpului acoperit cu par si a fortei fizice herculeene. Cei doi vorbesc perfect si prezinta o inteligenta superioara chiar pentru un om modern. De fapt, Dzhanda ajunge sa vorbeasca fluent georgiana, rusa, turca si persana. Inainte de cei doi, Zana avusese alti copii cu Edgi, dar acestia au murit cel mai probabil datorita incompatibilitatii genetice intre un om si posibila femela de Neanderthalian, dupa cum banuiesc cercetatorii. Din fericire s-a pastrat craniul lui Kvit, care a fost studiat de Dr. Grover Krantz la inceputul anilor 1990, fara ca acesta sa gaseasca trasaturi predominant neanderthaliene.

Ce poate fi?

Alma a creat si creeaza multa valva in randul cercetatorilor. Subiectul este interesant iar ipotezele sunt fascinate si valabile deopotriva.

Myra Shackley si Bernard Heuvlemans, doi renumiti criptozoologi, sunt de parere ca Alma sunt o populatie relicta de neanderthalieni. In acelasi timp, Loren Coleman, o alta figura importanta a criptozoologiei, crede ca Alma pot fi supravietuitori din specia lui Homo erectus, primul hominid ce s-a deplasat vertical. Alti cercetatori cred ca Alma sunt rude cu Yeti din Himalaya. Multi localnici, in schimb, nu vad nici o diferenta majora intre Alma si oameni, considerandu-i pe acestia simpli oameni salbatici care nu au avut contact cu civilizatia. Poate ca ei au dreptate…

Misterul se adanceste…In iarna anului 2003, alpinistul rus Serghei Semenov a adescoperit un picior intreg al unui hominid, perfect conservat in gheturile de pe crestele Muntilor Altai, la 3 500 m altitudine. Testele stiintifice cu raze X si Carbon 14 au demonstrat ca ramasita respectiva are o vechime de cateva mii de ani. ADN-ul sau nu semana nici cu cel uman nici cu cel al primatelor…

Palatul imparatului Traian a fost descoperit in Romania

Ruinele vechi de aproximativ 2000 de ani ale unui palat ridicat de legionarii romani pentru imparatul Traian in anul 101 au fost dezgropate in timpul saptamanii trecute in localitatea Zavoi, din judetul Caras-Severin.

Palatul, care se afla pe locul cimitirului din localitate, ar fi fost folosit de imparatul Traian in primul razboi daco-roman, din perioada anilor 101 – 102. Descoperirea arheologica este una dintre cele mai importante din ultimul deceniu.

Evenimentul a adus deja satul Zavoi in atentia istoricilor si a arheologilor din toata lumea, care, pe baza structurilor bine prezervate scoase la lumina, considera ca situl va furniza informatii importante, pana acum necunoscute, despre cultura daco-romana.

Stilul arheologic al constructiei este unic in Romanaia, respectand intocmai traditia romana a structurilor cu turnuri. Cel mai probabil, vestigiile din Zavoi vor fi restaurate, conservate si transformate in obiectiv turistic, ceea ce cu siguranta va mari numarul de vizitatori in zona, de pasionati sau de curiosi.

In viitorul apropiat insa, sapaturile vor deveni sistematice, iar intreaga locatie se va transforma intr-un sit areheologic de munca intensa, conform echipei coordonate de cercetatorul Adrian Ardet de la Muzeul de Etnografie din Caransebes.

Tehnologiile televiziunii

Televizorul, in forma in care il cunoastem astazi, a parcurs o evolutie de peste 120 de ani, devenind, dintr-un obiect magic, unul aproape banal, dar indispensabil.




Primul televizor electromecanic a fost creat in 1884, de catre cercetatorul german Paul Gottlieb Nipkow. Era o masinarie destul de complicata, formata dintr-un disc rotativ perforat (discul Nipkow), cu gauri de acelasi diametru, dispuse in spirala la aceeasi distanta unele de altele, si un senzor din seleniu, care transforma imaginea in impulsuri electrice. Cum anume? Imaginea era proiectata pe discul rotativ, iar un orificiu capta o fasie orizontala din ea. Marele avantaj al tehnologiei lui Nipkow era ca dispozitivele de inregistrare si redare se asemanau. Cel de captare a imaginii era prevazut cu senzorul din seleniu despre care am vorbit, in timp ce, la dispozitivul de redare, locul senzorului era luat de o sursa de lumina cu impulsuri variabile. Singura problema era ca discurile la inregistrare si redare trebuiau sa aiba aceeasi viteza. Alt neajuns consta in faptul ca, din cauza formei rotunde a discului, imaginea nu era dreptunghiulara, ci descria un sector de cerc. In plus, masinaria era incapabila sa infatiseze imagini in miscare.



Motor! Actiune!

Cel care a revolutionat cu adevarat conceptul de televiziune a fost scotianul John Logie Baird, care a afisat pentru prima oara imagini in miscare la Londra , in 1926. Baird a prezentat imaginea unui corp uman – o silueta incetosata, cu rezolutia de 30 de linii, de peste 17 ori mai slaba decat transmisia-standard a televiziunii de azi. Un an mai tarziu, Baird a reusit sa trimita un semnal TV la distanta de 705 km prin linia telefonica dintre Londra si Glasgow. Momentul avea sa marcheze inceputul televiziunii. Evident, i nventatorul si-a dat seama de dezvoltarea viitoare a fenomenului si a infiintat Baird Television Development Company Ltd., care, in 1928, a efectuat prima transmisie televizata transatlantica (Londra-New York) si primul program televizat pentru BBC. Tot Baird, impreuna cu Bernard Natan, un actor de origine franco-romana, a pus bazele companiei Television Baird-Natan si totodata ale televiziunii franceze. Ca fapt divers, Natan a fost una dintre primele vedete ale industriei cinematografice pentru adulti. In 1929, inventatorul american Philo Farnsworth a creat primul sistem de televiziune cu emitator si receptor electronice. Primele televizoare electromecanice disponibile pentru public au fost modelul american Octagon al General Electric si Baird C, doua ciudatenii care afisau imagini pe un ecran cu diametrul de 10 centimetri.



Toata lumea in tub

In timp ce americanii si britanicii puneau bazele televiziunii (1929), un rus pe nume Vladimir Zvorykin inventa primul tub catodic sau kinescopul, cum i-a spus chiar el. CRT-ul (Cathode Ray Tube) este un dispozitiv vidat, bombardat cu electroni de catre un tun aflat pe post de catod. Anodul este ecranul propriu-zis, suprafata lui fiind acoperita cu o substanta fosforescenta, care devine luminoasa atunci cand e asaltata de electroni. Imaginea este produsa prin modularea intensitatii fasciculului de electroni in functie de semnalul video receptionat. Televizorul CRT a devenit disponibil in 1934, odata cu lansarea Modelului FE-III al Telefunken. Era in sfarsit un aparat al carui design se apropia de desenul televizoarelor de care ne amintim din copilarie, ecranul sau avand diagonala de 30 cm. Un televizor costa in acea vreme o caruta de bani si, evident, nu era la indemana oricui.



Televiziunea din Romania

In tara noastra, prima transmisie TV a ajuns pe micile ecrane abia la 31 decembrie 1956. Era un film artistic preluat de pe pelicula. Toate programele – piese de teatru, varietati, spectacole-maraton de Revelion – se difuzau in direct, pentru ca nu existau echipamente de inregistrare si montaj. De pe la inceputul lui 1958, a devenit posibila redarea filmelor de 16 mm, iar de la 1 septembrie acelasi an, s-a trecut la productia proprie de filme. Primul subiect filmat de operatorii studioului Televiziunii Romane a fost festivitatea de deschidere a anului scolar. Abia in 1968 s-a trecut la o grila de programe zilnica, pana atunci emisiile fiind sporadice. Eu am dat ochii cu primul televizor in 1982, pe cand aveam patru ani. In mod ciudat, imi amintesc destul de bine de omuletul lui Gopo, de Mirabela si de Miaunel & Balanel. Din pacate, in „epoca de aur“ nu prea aveai la ce sa te uiti pe ecranul televizorului. Multiubitul conducator si vizitele de lucru acaparau 90% din programul TV si, oricum, receptia era intrerupta destul de des de binecunoscutele pene de curent. Mai era o problema. Televizoarele din acea vreme functionau cu lampi, niste tuburi cu filament, ca niste becuri, care trosneau de mama focului o data la o saptamana. Astfel, celebrul televizor Diamant din livingul familiei avea o mare durere in suflet: lampa PL500, pe care m-am specializat sa o inlocuiesc cu maiestrie, pescuind-o din cutia cu piese de schimb pe care tatal meu o pastra la indemana. Prin 1984, am descoperit cum se prinde emisia televiziunilor din Bulgaria si Rusia. Aveau o grila de programe mult mai bine pusa la punct si mai variata decat a noastra. Bineinteles, a trebuit sa invat bulgara ca sa pricep ce-i spune Don Leoncio Isaurei in telenovela braziliana Sclava Isaura, difuzata mai intai de vecinii nostri de la sud de Dunare.



Lumea in culori

Primul televizor color electronic a fost prezentat de americanii de la RCA in 1940, dar era o constructie complicata, creata din combinarea optica a doua imagini, proiectate apoi pe un ecran. Un an mai tarziu, NBC si CBS au inceput testele pentru emisia color, dar aceasta nu era compatibila cu televizoarele alb-negru din casele oamenilor. Primul televizor color le-a devenit accesibil americanilor din New York in februarie 1954. Costa 1.295 USD – aproximativ 10.000 USD la valoarea de acum a dolarului american. Tehnologia utilizata de noile televizoare color era asa-numita shadow mask. Existau nu unul, ci trei tunuri catodice care bombardau cu electroni ecranul. Tehnologia a fost patentata de cercetatorul german Werner Flechsig in 1938. In Romania, prima transmisie color a Televiziunii Romane dateaza din 23 august 1983. Si cine oare nu isi aminteste de primul televizor color romanesc, botezat Telecolor? Era un aparat de o calitate foarte buna, iar pentru acele timpuri nici designul nu era de ici, de colo. Cu toate acestea, n-am inventat noi apa calda. Minunatul Telecolor era o copie fidela (inclusiv prin piesele componente) a unui model numit Colorett, fabricat in Republica Democrata Germana, si costa aproximativ 6.000 de lei, adica vreo trei salarii bune. Singurul lucru de care imi amintesc ca m-a impresionat la televizorul color a fost acela ca in sfarsit puteam distinge diferenta dintre tricourile fotbalistilor de la doua echipe adverse. Griurile de pe televizorul alb-negru erau cateodata imposibil de diferentiat. Nu pot uita nici Teleenciclopedia, care descria mult mai bine lumea exotica in culori.

Epoca parabolica

Prima emisie prin satelit s-a produs in 1962. Semnalul, provenit din Europa, a fost difuzat in Statele Unite cu ajutorul satelitului Telstar. Sistemul de televiziune prin satelit are trei componente de baza. Prima este antena parabolica de emisie, cu dimensiuni mult mai mari (diametru de 9-12 m) decat cea instalata in balcoanele noastre. De altfel, cu cat este mai mare diametrul ei, cu atat semnalul e mai puternic. Antena este indreptata catre un satelit care interpreteaza semnalul si il retransmite pe o alta frecventa inapoi pe Pamant, unde e captat de antenele parabolice personale. Transmisia se realizeaza prin microunde, iar receptorul antenei, numit Low-Noise Block Downconverter, trebuie sa transforme acest semnal in unde radio. Nu-i de ajuns sa cumperi doar antena, iti trebuie si un receptor care sa converteasca undele radio in semnal video, ca sa-l priceapa televizorul. La noi in tara, antenele de satelit au inceput sa apara timid imediat dupa Revolutia din 1989. Timid pentru ca tehnologia nu are nici macar acum preturi prea accesibile. Numai antena parabolica poate costa in jur de 800 de lei. Ce-i drept, odata ce ai instalat un asemenea sistem acasa, vei putea vedea sute de canale TV din toata lumea. Receptarea semnalului de la satelit este influentata de directionarea antenei. Exista o multime de sateliti TV, dar cu o antena fixa primesti semnal doar de la unul. Pentru a comuta de la un satelit la altul, antena parabolica poate fi montata pe un stand motorizat, care sa-i schimbe pozitia la comanda.

Mi-am tras TV prin cablu

Parabolicele nu au apucat sa cotropeasca Romania, pentru ca, in 1995, a inceput sa se consolideze o noua afacere: televiziunea prin cablu. Companiile furnizoare de servicii CATV (Cable Television) preiau semnalul de la televiziunile autohtone si de pe satelit, iar apoi le ofera utilizatorilor intr-un pachet atragator, cu ajutorul cablurilor coaxiale sau, mai nou, prin fibra optica. In 2007, aproape 79% dintre gospodariile romanesti erau conectate la televiziunea prin cablu. Prin acelasi cablu, aceleasi companii s-au prins ca pot livra foarte convenabil si conexiune la internet & telefon, fapt ce le-a extins si consolidat dominatia. Din pacate, avand in vedere ca monopolul acestei afaceri este detinut de doar doua astfel de companii, calitatea serviciilor a scazut dramatic, iar povestile despre problemele dintre abonati si operatori pot umple ditamai romanul. A aparut insa pe piata o noua oferta: televiziunea digitala prin antena parabolica. Cele trei servicii, Dolce (Romtelecom), DigiTV si Boom, incep treptat sa se impuna mai ales in zonele rurale unde televiziunea prin cablu nu a putut razbate. Singura problema care ar putea aparea ar fi sa nu ai traseu liber intre emitatorul operatorului si antena (de pilda crengile unui copac sau balconul orientat in alta directie decat emitatorul). In cazul televiziunii prin cablu, la orice furtuna, te poti astepta la ruperea vreunui fir, situatie rezolvabila, in conditii ideale, in cateva ore.

Cei mai mari 10 eroi balcanici

Dintr-un melanj de nationalitati, religii, culturi si orgolii care a existat dintotdeauna in Balcani, spatiu unde traiul omului pare a se confunda cu inceputurile timpului si unde istoria a fost, de cele mai multe ori, una cruda, nu putea rezulta decat o combinatie exploziva. Poate de aceea Balcanii, locul de nastere al zeilor olimpieni, al titanilor si eroilor, au fost supranumiti butoiul cu pulbere al Europei. Iar toate evenimentele zguduitoare care au marcat istoria Balcanilor nu puteau fi lipsite de amprenta unor personalitati puternice si personaje prolifice intruchipate, cel mai adesea, in pielea capeteniilor, fie ei la carma unei tari sau in fruntea unei batalii. Iata cativa dintre acesti eroi.



10. Fratii Asan (n. ? – d. 1196/1197)

In anul 1185, in Bizant domnea tanarul imparat Isaac II Anghelos. Dorind sa-si pregateasca cu mare fast nunta cu fiica regelui maghiar Bela II, el impune o noua dare asupra supusilor sai. Darea ii afecteaza in primul rand pe cei ce au turme de oi si vite. Este tocmai cazul valahilor, a caror indeletnicire principala este pastoritul. Aceste dari, impreuna cu felul abuziv in care sunt stranse, produc o mare nemultumire printre valahii care locuiesc in muntele Hemus. Acestia trimit la imparat, care se afla la Kypsella in Tracia, o delegatie condusa de fratii Petru si Ioan Asan, fruntasi ai lor, pentru a prezenta nemultumirile. Cererile lor nu sunt luate in seama, ba, mai mult, Ioan este palmuit de un demnitar bizantin, „pentru neobrazare”. In aceste conditii, ei se intorc la Tarnovo, in biserica Sf. Dumitru unde cheama poporul la o rascoala impotriva bizantinilor. Rascoala porneste in momentul in care normanzii din Sicilia ataca si ocupa orasele Durazzo, Seres, Amphipolis si Salonic. Petru si Ioan se intorc de peste Dunare cu forte militare de la vlahii si cumanii de pe celalalt mal si incep sa prade Tracia. Isaac este detronat de un grup de nobili nemultumiti si este inlocuit de fratele sau, Alexios III Anghelos, care le propune pacea rasculatilor vlahi. Petru si Ioan pun conditii inacceptabile pentru imperiu si, in timp ce Alexios se afla in rasarit pentru a se ocupa de rascoala pornita de un rebel din Cilicia, vlahii risipesc o alta armata bizantina in apropiere de orasul Seres. In 1196, Ioan Asan este asasinat in urma intrigilor bizantinilor, recunoscuti pentru instrumentarea de dezbinari si asasinate. Aceeasi soarta o are si Petru, un an mai tarziu, in 1197. In 1360, armatele otomane incep sa devasteze Valea Marita, pentru ca in 1396 ele sa controleze deja toata regiunea detinuta candva de fratii Asan.



9. Ionita Caloianul (1197 – 1207/1217? – domnie)

Ionita Caloianul, adica “cel Frumos”, a fost cel de-al treilea dintre fratii Asan. El este cel care, dupa decesul lui Petru, a preluat conducerea statului vlaho-bulgar si a desavarsit constructia tratatului dintre cele doua state. Sub conducerea lui Ionita Caloian, Taratul Vlaho-Bulgar si-a extins granitele de la Dunare pana la Marita si de la Marea Neagra pana la Vardar. Ionita dovedeste remarcabile insusiri de militar si om politic. In urma mai multor victorii impotriva bizantinilor, intelegand ca Bizantul nu-l va recunoaste niciodata ca „imparat”, Ionita apeleaza la Papa Inocentiu III, caruia ii cere recunoasterea ca imparat al bulgarilor si vlahilor, precum si titlul de patriarh pentru intai-statatorul bisericii sale. In timpul lui Ionita Caloian, s-a petrecut un eveniment crucial pentru istoria universala: cea de-a patra cruciada, care s-a sfarsit in 1204, prin cucerirea Constantinopolului de catre cruciati. Intre noua structura politica si tratatul vlaho-bulgar a existat o serie de conflicte militare. Beneficiind de concursul cumanilor, vlaho-bulgarii au obtinut victorii importante, intre care cea din 1205 la Adrianopol, unde fost luat prizonier insusi imparatul latin, Balduin. Ionita aspira chiar la cucerirea Constantinopolului, dar planul sau nu a reusit din cauza manevrelor politice ale adversarilor sai. A fost astfel ucis in 1207 sau 1217 de un cuman in timpul asedierii Salonicului. Ionita Caloian ocupa un loc important in panteonul istoriei romanilor, nu numai datorita succeselor sale militare si politice, cat mai ales datorita afirmarii originii romane a poporului roman in corespondenta purtata cu Papa Inocentiu al III-lea pentru recunoasterea sa ca imparat.



8. Milos Obilic (n.? – 28 iunie 1389)

Milos Obilic a fost un cavaler sarb al secolului al XIV-lea, al carui nume este strans legat de legende privind Batalia din Kosovo. Reprezinta o figura importanta a baladelor sarbe si este un personaj cu greutate atat in legende cat si in istorie. Milos Obilic este ridicat la nivelul celor mai nobili eroi nationali medievali din folclorul sarb, si ramane simbolul curajului, al patriotismului si al sacrificiului suprem din dragoste de tara. Este insa greu de facut o diferentiere exacta intre figura mitica a lui Milos Obilic si faptele lui reale, deoarece multe aspecte ale eroului au ramas incerte. Nu se stie cu exactitate nici macar daca “Obilic” reprezinta un nume de familie sau numai un pseudonim, derivat poate de la numele posibilului sau loc natal. Si, pentru adancirea misterului, exista un numar destul de mare de locuri ce poarta denumirea “Obilic” in Muntii Balcani. Referitor la originea lui, exista numeroase dispute intre slavi si balcanici, cu unele proclamari contradictorii propuse de-a lungul secolelor, venite chiar din folclorul national al popoarelor neasociate direct cu mitologia Bataliei din Kosovo. Muntenegrenii au teoria ca Milos Obilic provine din regiunea Zeta, Muntenegreu, bosniecii pretind ca este unul de-al lor si chiar croatii, de obicei aliniati cu mitologia nationala sarba, propun in anumite contexte ca loc de nastere al eroului orasul Zadar de pe coasta Adriaticii.



Cea mai plauzibila teorie, insa, pare cea care asociaza nasterea lui Milos Obilic cu satul Obilic din Toplica, regiune din zona orasului Leskovac, situat in sud-estul Serbiei. In timpul vietii sale, regiunea era un camp de lupta intre Imperiul Otoman, aflat in expansiune, si domeniile inca necucerite ale lorzilor feudali sarbi, in special ale printului Lazar Hrebeljanovic. Milos Obilic a fost un cavaler aflat in serviciul printului Lazar iar cea mai veche relatare despre el este relationata cu Batalia de la Plocnik, la care a participat si a supravietuit unei rani provocata de o sageata. In multe surse este mentionat ca ginere al printului. Milos Obilic a fost membru fondator al Ordinului Dragonului Sfantului Gheorghe. Pe baza datelor istorice ale Imperiului Otoman, se crede ca sultanul Murad I a fost ucis de Milos Obilic care, sub pretextul inchinarii in fata sultanului, l-a asasinat pe acesta, fiind la randul sau executat in chiar zorii zilei urmatoare.



7. Generalul Belizarie (n. 505 – d. 565)

Originea si primii ani de viata ai lui Belizarie raman, chiar si astazi, acoperite de mister. Cel mai probabil, acesta se nastea in anul 505, in orasul Germane, actuala localitate Sapareva Banya din Bulgaria. Numeroase voci au spus ca radacinile sale ar fi fost grecesti sau chiar daco-romane desi, cei mai multi istorici inclina sa creada ca Belizarie a fost de neam tracic. Legendele il pomenesc ca pe un adolescent cu o statura impunatoare, care isi impusese un regim spartan de viata. Inca de la o varsta frageda, Belizarie se inroleaza in armata bizantina, acolo unde, gratie calitatilor sale fizice iesite din comun intra in atentia superiorilor si, ulterior, devine garda de corp a insusi imparatului Justin I. Va exercita aceasta importanta functie pana in anul 527, an in care suveranul se stingea atins de nebunie. Nici urmatorul monarh bizantin nu a trecut cu vederea calitatile tanarului trac, numindu-l la o varsta frageda comandant al expeditiei care trebuia sa respinga atacurile sasanide de la granita cu Persia a imperiului. Era momentul in care pe scena istoriei isi facea intrarea un general demn de compania selecta a marilor lideri militari ai istoriei.



Belizarie isi dovedea geniul militar in numeroase randuri invingand cu pricepere si cruzime armate mult mai numeroase decat cea in fruntea careia se afla. Incepea in acest mod epopeea celui supranumit Tarul Alb dupa forma slava a numelui sau - Belai Tzar. Avansul militar al lui Belizarie a fost atat de sigur si de prolific, incat insusi imparatul incepea sa viseze la mai mult decat sperase vreodata, restaurarea gloriei Romei de odinioara. Cu toate acestea, Belizarie se vede cazut in dizgratia lui Justinian, la urechile caruia ajunsesera vocile din ce in ce mai numeroase care gaseau in generalul bizantin pe adevaratul salvator al imperiului. Lipsit de orice ajutor din partea imparatului, Belizarie este demis in anul 548, doar pentru ca, 11 ani mai tarziu, cand Imperiul se afla in fata unei noi amenintari, invazia trupelor bulgaro-slave in nordul Bizantului, Justinian sa apeleze din nou la loialul sau general trac, cel care, pentru ultima oara, salva Constantinopolul de la dezastru. Trei ani mai tarziu, in 562, Belizarie era trimis in judecata pentru coruptie, toata averea ii era confiscata, iar el era silit sa traiasca asemenea unui cersetor. Desi acuzele s-au dovedit false, reabilitarea sa nu mai avea nicio valoare, iar Belizarie se stingea din viata in anul 565. Doar cateva saptamani mai tarziu, imparatul Justinian il urma in mormant pe cel mai mare general al Bizantului.



6. Mahomed al II-lea Cuceritorul (n. 1432 – d. 1481)

Fiu al sultanului Murad al II-lea al Imperiului Otoman, Mahomed al II-lea a ramas in istorie prin cucerirea in anul 1453 a Constantinopolului, cea mai mare cetate medievala a vremii. Redenumit Istanbul, orasul a ramas in componenta statului turc pana in zilele noastre. Mahomed al II-lea s-a nascut la Adrianopol, iar la varsta de numai 12 ani a urcat pe tron, devenind sultan, desi aceasta prima domnie nu a durat mai mult de doi ani (1444 – 1446). La 19 ani a revenit in pozitia de lider al Imperiului, ramanand sultan pana in anul mortii sale, 1481. Pe plan intern s-a dovedit a fi priceput, administrand foarte bine intinsul stat otoman. S-a remarcat prin actiunile sale militare. Inca din primii ani de domnie, sultanul s-a aratat a fi un bun comandant de osti. La doi ani de la preluarea tronului, la data de 29 mai 1453, a cucerit Constantinopolul, punand capat existentei Imperiului Bizantin. In acest oras si-a instalat capitala, dar trebuie mentionat ca a garantat libertatea de cult crestinilor, iar genovezii si venetienii au beneficiat in continuare de privilegii comerciale.

Dupa cucerirea Constantinopolului, Mahomed al II-lea a actionat pentru ocuparea intregii Peninsule Balcanice. Astfel, din anul 1458 a inceput luptele pentru cucerirea intregului teritoriu grecesc, ocupand Atena. In anul 1470, toata Grecia se afla sub stapanire otomana. Serbia a fost cucerita de Mahomed in anul 1459, Bosnia in anul 1463, iar Albania in 1479. Sultanul a distrus si Imperiul Grec de la Trapezunt, in anul 1461, iar Hanatul Crimeei i-a devenit vasal in 1475. Sultanul a condus armate si pe teritoriul romanesc (in Tara Romaneasca, in anul 1462, cand a dat gres in confruntarea cu Vlad Tepes, si in Moldova, in anul 1476, atunci cand a fost fortat sa paraseasca tara fara sa-l poata inlatura pe Stefan cel Mare de pe tron). Datorita cuceririlor pe care le-a facut, a fost numit si Fatih - Cuceritorul. El este considerat, ca urmare a victoriilor sale si a modului in care a administrat intinsul stat, intemeietorul Imperiului Otoman.


5. Mircea cel Batran (n. 1355 – d.1418)

Mircea cel Batran a fost domnitorul valah care a reusit prima victorie a Tarii Romanesti impotriva Imperiul Otoman, la Rovine, in anul 1395. De altfel, Mircea a fost singurul european, pana la albanezul Skanderbeg, care reusea o asemenea performanta. Voievodul valah a participat activ la cruciadele europene impotriva turcilor si s-a aflat pe campul de lupta in Batalia de la Nicopole, soldata cu infrangerea europenilor. La 23 septembrie 1386, cu 623 ani in urma, Mircea urca pe Tronul Munteniei, devenind unul dintre cei mai straluciti voievozi romani, care va domni 32 de ani si se va dovedi un diplomat iscusit, un bun conducator de osti si un chivernisit gospodar. Politica externa a lui Mircea cel Batran a fost dominata de un fapt capital: primejdia turceasca. Turcii, in plina expansiune cuceritoare, aveau mult mai multe mijloace decat domnul muntean. Dar rezistenta lui indelungata, provocand admiratia adversarilor insisi, a avut un rezultat de cea mai mare insemnatate: a pastrat fiinta statului muntean in timp ce Bulgaria cadea sub loviturile lui Baiazid si era prefacuta in pasalac turcesc. Tara Romaneasca a putut rezista si a asigurat astfel continuitatea vietii sale politice. In afara de luptele sale stralucite, Mircea cel Batran a fost apreciat si prin felul cum a stiut sa gospodareasca tara, sustinand dezvoltarea comertului si viata economica, in general. Mircea cel Batran a ctitorit si o manastire de piatra, la Cozia, acordandu-i bogate danii, ca si manastirii Tismana, precum si multora din celelalte lacasuri sfinte existente in acea vreme. Mircea cel Batran a murit la 31 ianuarie 1418 si a fost ingropat in ctitoria sa de la Cozia, intr-un sarcofag de piatra, cioplit ca in Apus. Chipul marelui voievod se vede si astazi pe peretele manastirilor.



4. Mihai Viteazul (n. 1558 – d. 1601)

S-a nascut in 1558 in localitatea Targul de Floci din sud-estul Romaniei (in actualul judet Ialomita) si a decedat la 9 august 1601 in Campia Turzii, ca urmare a unui complot meschin pus la cale de generalul aristrocrat albanez Gheorghe Basta. Mihai Viteazul a fost ban de Mehedinti, stolnic domnesc si ban al Craiovei, apoi domnitor al Tarii Romanesti si pentru o scurta perioada, in 1600, conducator al tuturor celor trei state care formeaza Romania de astazi: Tara Romaneasca, Transilvania si Moldova. A reusit astfel ceea ce niciun alt domnitor roman nu izbutise pana atunci, unirea celor trei principate romane, devenind in acest fel un simbol al luptei pentru independenta si unitate. I s-a spus Viteazul pentru ca a avut curajul sa infrunte forta uriasa a Imperiului Otoman din acele vremuri, dar si toate celelalte natiuni vremelnic potrivnice din jurul Romaniei: ungurii, polonezii, tatarii si rusii. Acesta a fost Mihai Viteazul, fiul lui Patrascu cel Bun. Principalul merit al lui Mihai este acela de a-i fi unit pentru intaia oara pe toti romanii, ceea ce il face una dintre cele mai importante personalitati istorice ale Romaniei. Inalta fapta i-a coalizat impotriva sa pe toti cei care, constienti de forta reunita a celor trei tari, vedeau acum amenintate planuri vechi de hegemonie politica la Dunare si in Carpati. Alungat in 1600, dar reintors vitejeste un an mai tarziu, Mihai a fost victima unui omor premeditat, in trista dimineata a zilei de 9 august 1601, pe campia Turzii. „Si cazu trupul lui cel frumos ca un copac, pentru ca nu stiuse nici se imprileji sabia lui cea iute in mana lui cea viteaza” – citat din Letopisetul Cantacuzinesc.



3. Skanderbeg Vulturul (n.1403 – d.1468)

Gjergj Kastrioti, cunoscut mai ales sub numele de Skanderbeg, este cea mai proeminenta figura a istoriei Albaniei precum si eroul national al poporului acestei tari. A condus intre 1443 si 1468 lupta impotriva Imperiului Otoman, obtinand victorii la Torvioll (1444), Oranik (1456) si Mokra (1462) si eliberand o mare parte din teritoriul albanez. Gjergj Kastrioti, un barbat din vechea stirpe a macedonenilor, al carui nume intra in eternitate drept Skanderbeg Vulturul, reinvia inca o data spiritul darz al natiilor balcanice. Privita in contextul istoric al mijlocului de veac XV, ascensiunea liderului albanez Skanderbeg ar putea parea una atipica. Imperiul Otoman, aflat aproape de apogeu, ocupase o mare parte a Balcanilor iar caderea Constantinopolului reprezenta doar o problema de timp. Mai mult, intentia sultanilor turci de a cuceri al doilea mare centru al crestinatatii, Roma, nu mai era deloc privita ca una nebuneasca ci ca o realitate cutremuratoare.

Armatele Europei se aratau neputincioase in fata colosului otoman. O dovedise Batalia de la Nicopole din anul 1396. O batalie in care elita cavalerilor unguri, francezi, englezi, scotieni, germani, polonezi, elvetieni, venetieni, genovezi, bulgari sau valahi, dar si cea a teutonilor si a razboinicilor din ordinal Sf. Ioan, se dovedisera incapabile sa opreasca iuresul turcesc. Era momentul in care din muntii Albaniei de azi se ridica un barbat fara de tara care, in fruntea a numai 300 de razboinici, pornea un razboi de proportii epice impotriva celui mai mare imperiu al vremii. Skanderbeg, caci despre el este vorba, avea sa ii infrunte pe turci, de-a lungul a peste doua decenii si jumatate, in peste 25 de batalii, fara a fi invins niciodata si, mai mult, sadea in chiar inima cuceririlor turcesti ideea crearii unui nou stat, Albania.



2. Leonidas, regele Spartei (n. 540 i.Ch.? – d. 480 i.Ch.)

Leonidas (in limba greaca “fiul leului” sau “asemenea leului”), cel de-al 17-lea rege al Spartei din dinastia Agiad, a fost unul dintre cei trei fii ai regelui spartan Anaxandidas II, considerat de mitologia greaca descendent al lui Hercule, gratie fortei si curajului comparabile cu cele ale eroului olimpian. S-a stabilit ca regele Leonidas al Spartei a decedat in Batalia de la Termopilae, in august 480 i.Ch., dar foarte putine se stiu despre nasterea sa ori despre primii ani de viata ai spartanului. Paul Cartledge, profesor de cultura greaca al Universitatii Cambridge, este de parere ca nasterea regelui Leonidas a avut loc in preajma anului 540 i.Ch. Mai mult sau mai putin plauzibil, acest lucru presupune ca Leonidas sa fi avut peste 50 de ani atunci cand s-a angajat, impreuna cu cei 300 de viteji ai sai, intr-una dintre cele mai faimoase batalii ale Antichitatii. Ca urmare a unui strigat de ajutor din partea elenilor pentru apararea Greciei impotriva invaziei persane, in august 480 i.Ch., Leonidas s-a hotarat sa infrunte la Termopilae armata lui Xerxes, unindu-si fortele cu cele a aproximativ 7.000 de greci, impotriva a 80.000 – 290.000 de persani, hotarati sa invadeze teritoriile elene.

Trupele aduse de Leonidas la razboi nu erau alcatuite decat din membrii garzii personale si nu din armata tarii a carei absenta, contrar suspiciunii ce implica ratiuni de constrangere religioasa, s-a datorat exclusiv concentrarii masive in lupta navala a grecilor cu flota persana. In primele zile ale inclestarii eleno-persane, trupele lui Leonidas au omorat 20.000 de persi, suferind pierderi de numai 2.500 de osteni. Chiar si celebra elita de “nemuritori” a lui Xerxes a fost tinuta in loc de bravul rege spartan. Cu toate acestea, din cauza coplesirii numerice dar mai ales a tradarii lui Ephialtes, armata spartanilor ramasi pe campul de lupta a fost distrusa pana la ultimul om de catre persani, dimpreuna cu Leonidas. Desi, practic, victoria avea sa apartina persilor, aceasta nu avea sa fie de lunga durata. Impulsionati de sfarsitul eroic al lui Leonidas si al razboinicilor sai, grecii se vor mobiliza in sudul peninsulei si, in mai putin de un an, aveau sa respinga definitiv armatele lui Xerxes in urma succeselor zdrobitoare de la Salamina si Platea. Victoria grecilor si oprirea expansiunii persane in Europa este privita astazi de catre majoritatea istoricilor drept una dintre cele mai importante victorii obtinute vreodata in istorie, si una care avea sa puna bazele intregii civilizatii occidentale.



1. Alexandru Macedon (n. 20 iulie 356 i.Hr. – d. 10 iunie 323 i.Hr.)

Alexandros III Philippou Makedonon, cunoscut si sub numele Alexandru Macedon sau Alexandru cel Mare, a fost cel mai prolific strateg si conducator militar din istorie. Macedoneanul a creat un imperiu la care toti cuceritorii de mai tarziu au visat, a construit punti intre civilizatii si a marcat irepetabil istoria omenirii, spectaculoasele sale cuceriri facandu-i pe greci stapani ai Orientului Apropiat si a unei importante parti din Asia. La varsta de 33 de ani, anul mortii sale, Alexandru era stapanul celui mai intins imperiu al Antichitatii, contribuind substantial la raspandirea culturii elene in intreaga lume.

Alexandru Macedon s-a nascut in capitala Macedoniei, Pella, ca fiu al lui Filip al II-lea si al unei bacante tebane numita Olimpia, dupa care, pentru a-si construi o ascendenta divina, s-a dat drept urmas al lui Hercule. Dupa moartea tatalui sau din anul 336 i.Hr., la varsta de 20 de ani, Alexandru ajunge pe tron, mostenind stapanirea asupra Traciei, Macedoniei si Greciei. Personalitate complexa, cu o capacitate de actiune exceptionala si o vasta cultura, Alexandru a fost educat de filosoful grec Aristotel, mintea fiindu-i hranita in copilarie cu operele lui Herodot, ale lui Euripide sau Pindar. De la varsta de 16 ani primeste din partea tatalui sau functia de regent, iar la 18 ani, in calitate de comandant al cavaleriei, are o contributie hotaratoare la victoria de la Cheroneea (338 i.H.), care i-a permis lui Filip al II-lea sa ia sub controlul sau intreaga Grecie. Din primii ani de viata i s-a insuflat credinta ca ar fi descendentul indepartat al zeilor Greciei: din Zeus prin tatal sau, din Hercules prin mama sa, Olimpia. El insusi avea convingerea originii si misiunii sale divine, ceea ce i-a oferit energia si forta necesare campaniilor sale. Primii ani ai domniei (336– 334 i.H.) au fost dedicati pacificarii regiunilor din Tracia si Grecia care, la moartea lui Filip al II-lea, au hotarat ca a venit momentul pentru a-si recapata independenta.



Din anul 334 i. Hr., Alexandru declanseaza campania militara impotriva Imperiului Persan. Obiectivele acesteia erau de a elibera cetatile grecesti de pe coasta Asiei Mici de sub stapanirea persana si de a razbuna suferintele grecilor din timpul razboaielor medice. Cucerirea Asiei Mici a fost insotita de eliberarea de sub stapanirea persana a cetatilor grecesti de aici (Milet, Efes, Halicarnas s.a.) in care regimurile politice aristocratice, favorabile supunerii fata de Persia, au fost inlaturate. In Lydia, Alexandru a taiat cu spada celebrul „nod gordian“, alcatuit din fasii de scoarta de copac si care fusese folosit, potrivit traditiei, la jugul carului de razboi al regelui Gordias. Dezlegarea nodului prevestea, conform oracolelor, intrarea Asiei in stapanirea celui ce reusea aceasta fapta. In anul urmator (333 i.H.), Alexandru a trecut la cucerirea regiunilor aflate la sud de Asia Mica, incepand cu Siria. Pana in 332 i.H., cucereste Fenicia si Palestina, indreptandu-se apoi spre Egipt.

Regatul faraonilor intrase sub stapanirea persana inca din anul 525 i.H. iar acum prezenta lui Alexandru era un bun prilej de a se elibera de sub jugul persan, ceea ce a usurat actiunea regelui macedonean. Ajuns la Memfis (stravechea capitala a tarii), se incoroneaza cu dubla coroana a faraonilor egipteni, aduce jertfe zeilor Egiptului apoi, in oaza de la Siwah, preotii il proclama fiu al marelui zeu Amon. In nordul tarii, la varsarea Nilului in Marea Mediterana, in fata insulei Pharos, intemeiaza celebrul oras Alexandria. Dintre cele 34 de orase pe care, potrivit traditiei istorice, le-a intemeiat pe cuprinsul imperiului sau si care-i poarta numele, Alexandria din Egipt a avut cel mai maret destin, devenind nu numai cel mai mare port al Mediteranei de rasarit, dar si cel mai mare centru cultural si stiintific al Antichitatii. Dupa aproape 13 ani de domnie, Alexandru a murit la Babilon, in 323 i.H., cel mai probabil in urma unui acces de malarie.


Acest articol a fost publicat de: descopera.ro