Palatul Parlamentului din Bucureşti, România (cunoscut sub numele de Casa Poporului înainte de revoluţie), măsoară 270 m pe 240 m, 86 m înălţime, şi 92 m sub pământ. Are 12 nivele la suprafaţă şi alte 8 subterane.
Clădirea Palatului Parlamentului se află situată în partea centrală a Bucureştiului , pe locul care astăzi se cheamă Dealul Arsenalului, încadrat de strada Izvor , Bulevardul Naţiunile Unite, Bulevardul Libertăţii şi Calea 13 Septembrie
Imagine din timpul construirii Palatului Parlamentului (1986)
.jpg)
Vedere din Palatul Parlamentului spre Piaţa Constituţiei şi Bulevardul Unirii
Construirea Palatului Parlamentului a început în anul 1983, ceremonia aşezării pietrei fundamentale având loc la data de 25 iunie 1984.
Clădirea are o suprafaţă desfăşurată de 330.000 m², înscriindu-se în "Cartea Recordurilor" la capitolul "Clădiri Administrative", pe locul 2 în lume după clădirea Pentagonului, iar din punct de vedere al volumului, cu cei 2.550.000 m³ ai săi, pe locul 3 în lume, după clădirea de asamblare a rachetelor spaţiale de la Cape Canaveral din Florida şi după piramida lui Quetzalcoatl din Mexic. Pentru comparaţie se poate menţiona că această clădire depăşeşte cu 2% volumul piramidei lui Keops din Egipt.
Scurtă istorie despre "Proiectul Bucureşti".
Început în "Epoca de Aur" a României, proiectul Bucureşti a fost un proiect ambiţios al cuplului Ceauşescu început în anul 1978, ca o replică a oraşului stat Phenian din Coreea de Nord.
După cutremurul din 1977, Nicolae Ceauşescu a ordonat "reconstruirea" Bucureştiului cu un nou oraş, un stat in stat, aşa că începând cu anii 1978-79, a avut loc concursul la nivel naţional pentru reconstruirea Bucureştiului. După un concurs ce a durat aproape 4 ani, tânăra arhitectă de numai 28 de ani, Anca Petrescu, a câştigat postul de arhitect şef a celui mai controversat proiect construit până acum în România.
Şantierul propriu zis a început în anii 1980 cu demolarea a peste 7 km² din vechiul centru al capitalei şi relocarea a peste 40.000 de oameni din această zonă. Dintre clădirile dispărute se număra Mănăstirea Văcăreşti, Spitalul Brâncovenesc, Arhivele Naţionale, Stadionul Republica şi lista poate continua.
Acest proiect de reconstruire al Bucureştiului, cuprindea o serie de clădiri cum ar fi: Palatul Parlamentului - Casa Poporului, Ministerul Apărării Naţionale, Casa Radio (până în 1989 Muzeul Partidului Comunist Român), Hotelul Marriott - Casa de Oaspeţi, Casa Academiei Române, Parcul Izvor şi Bulevardul Unirii- Victoria Socialismului.
In 1989 costurile clädirii erau estimate la 1.75 miliarde dolari SUA, iar în 2006 la 3 miliarde Euro.
Dimensiunile clădirii
* lungime - 270 metri
* lăţime - 245 metri
* înălţime - 86 metri (peste cota 0)
* adâncime 92 metri (sub nivelul solului)
* suprafaţa construită la sol - 66.000 metri pătraţi
Pentru realizarea acestei impunătoare clădiri s-au folosit:
* 1.000.000 m³ de marmură
* 5.500 de tone de ciment
* 7.000 de tone de oţel
* 20.000 de tone de nisip
* 1.000 de tone de bazalt
* 900.000 m³ de esenţe de lemn
* 3.500 de tone de cristal
* 200.000 m³ de sticlă
* 2.800 de candelabre
* 220.000 m² de covoare
* 3.500 m² de piele.
La construcţie au participat 200 arhitecţi şi aproximativ 20.000 muncitori care au lucrat în trei ture, 24 ore pe zi.
Pe verticală se disting trei registre, care corespund totodată şi unor zone funcţionale distincte.
Clădirea are aproximativ 1000 încăperi, dintre care 440 birouri, peste 30 săli şi saloane, 4 restaurante, 3 biblioteci, două parcări subterane, o sală de concerte, restul fiind camere de deservire.
Numele sălilor şi saloanelor din Palatul Parlamentului au fost alese după 1989, ele evocând evenimente importante din istoria poporului român sau personalităţi cunoscute pe plan mondial. Majoritatea sunt legate de aspiraţia românilor pentru Unire şi de istoria parlamentarismului în România.
Cât de lung este drumul parcurs de România în 4 ani, de la prima vizită pe care am făcut-o aici, în februarie 1990! Aţi reuşit chiar să îmblânziţi acest enorm palat, un palat al megalomanului, dar, de asemenea, o capodoperă a românilor. — Catherine Lalumiere
Intrarea 13 Septembrie
Cuprinde un hol mare, flancat de coloane din marmură sculptate, legat de scara monumentală ce duce la etajul I, casa scării fiind deschisă la toate nivelele, creându-se un spaţiu spectaculos.
Deasupra scărilor se poate observa o cupolă alcătuită din sticlă albastră şi un candelabru. Scara, ce s-a vrut o copie a celei de la Palatul de Iarnă – Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, are 30 m înălţime şi 27 m lăţime şi conduce la birourile prezidenţiale, astăzi cabinetul Preşedintelui Senatului. În interiorul holului, dispuse simetric faţă de intrare, sunt două saloane de primire.
Originalitatea acestui hol de intrare constă în motivul plafonului care se reflectă ca într-o oglindă în decorul solului, un mozaic de , inspirat de cel descoperit la Histria şi care amintesc de prezenţa coloniilor greceşti antice pe teritoriul nostru.
Sala Drepturilor Omului
Sala are o suprafaţă de 625 metri pătraţi şi este sala în care urmau să se ţină şedinţele Comitetului Politic Executiv al vechiului regim.
Sala este complet lambrisată cu lemn de stejar, colorat în diferite nuanţe.
Caracteristica acestei săli este modulul format din doi pilaştri din lemn de stejar, care se repetă într-un ritm de 6 m pe întregul perimetru al sălii, element întâlnit în arhitectura renaşterii italiene. Pe latura dinspre exterior sunt 5 ferestre cu ancadramentele puternic marcate cu sculpturi în lemn.
Un element în plus la această sală sunt oglinzile din ipsos patinat, cu ornamente din stuc.
Plafonul este bogat ornamentat cu elemente din stucatură încadrate de un pătrat format dintr-o succesiune de casete din lemn având fiecare câte o plafonieră.
Candelabrul monumental, din cristal de Mediaş, al doilea ca mărime din clădire (cca. 2 tone) precum şi masa circulară (din lemn de stejar machetat cu lemn de cireş) pe care o ambientează, reprezintă un tot unitar în acest spaţiu. Tot lemnul folosit aici este de provenienţă autohtonă, stejar băiţuit în diferite nuanţe. În această sală arhitectul a introdus ca stil renaşterea, intercalând cu elemente artistice tradiţionale are arhitecturii româneşti. Şildurile şi clanţele, ca şi cache-radiatoarele sunt executate de artişti plastici după desenele arhitecţilor.
Fundalul sălii este diferit de restul tratării decorative având panouri complet lambrisate şi sculptate în lemn pe care urma să se pună harta României.
Covorul prezent în această sală, respectă decorul parchetului de stejar colorat în diferite nuanţe precum şi modelul candelabrului.
Toate covoarele au fost lucrate la Cisnadie din lânä, piese mici şi apoi asamblate ( cusute ) in fiecare sala corespunzator cu dimensiunea incăperii.
În afara celor 60 de scaune prezente în jurul mesei, perfect identice, lucrate din lemn de stejar şi tapiţerie de catifea, ar fi trebuit să mai existe unul: un fotoliu cu tapiţerie cusută din aur şi argint care să le domine pe celelalte, situat mai sus decât celelalte, care ar fi trebuit să fie al preşedintelui, în dreptul peretelui care ar fi trebuit să susţină şi harta ţării.
Galeria de Onoare şi holul Intrării Oficiale
Palatul Parlamentului - interior
Candelabru
.JPG)
Sală
Este un culoar lung de 150 m şi lat de 18 m, cu uşi glisante din stejar în trei zone distincte, cu geam de cristal, construite pe schelet metalic.
Galeria conduce, către spaţiile reprezentative ale corpurilor de clădire. Concret ea se găseşte în latura de est a edificiului, acesteia corespunzându-i deschiderea spre Piaţa Unirii. Acest spaţiu a început să capete formă printr-un concurs de propuneri de finisare, acestea materializându-se prin prezentarea de machete de la scara 1/21 la mărime naturală în şantier.
Ca finisaj, plafoanele sunt realizate cu stucaturi din ipsos, cu elemente florale, având ca bază de inspiraţie elemente din arhitectura brâncovenească.
Pardoseala din zona centrală este concepută în forma unui mare covor, cu marmură albă şi Căprioara bej, şi o bordură de elemente decorative, compoziţie în alcătuirea căreia, pe lângă cele din marmura albă de Ruşchiţa şi cea bej de Căprioara, mai intră şi roşul şi negrul de Moneasa.
Apoi cele 34 coloane ce sprijină bolţile sunt de formă octogonală şi sunt realizate din marmură albă cu elemente decorative sculptate. Aici a mai fost folosită şi marmura roz de Ruşchiţa.
Galeria este iluminată natural de 14 ferestre şi porţi-ferestre. Iluminarea este completată şi de 67 lustre din cristal. Decorul ei reia în fiecare latură a Galeriei de Onoare planul Zonei 1 din Palatul Parlamentului.
Un element interesant îl reprezintă cele două uşi glisante ce separă trei tronsoane. Aceste uşi sunt realizate din lemn de stejar, pe schelet metalic cu geamuri de cristal cu aplicaţii de decoraţii din lemn. Măştile ce maschează nişele de calorifer sunt realizate din alamă cu elemente florale, având tot stilul brâncovenesc ca izvor de inspiraţie, executate de artişti plastici. Corpurile de iluminat sunt executate din alamă şi cristal de Mediaş.
Draperiile şi covoarele sunt realizate în nuanţe de roşu englez siena.
Această galerie se intersectează cu intrarea oficială (C4), dinspre Bulevardul Unirii.
Aici se află cele două scări monumentale, având fiecare câte o fereastă înaltă de 16 m, acoperite cu draperii ce se spală manual, fiecare cântărind aproximativ 250 kg. Această parte a Palatului (atât Galeria de Onoare cât şi scările) a fost refăcută de mai mult de 5 ori, datorită dorinţei lui Ceauşescu de a vedea machetele lucrărilor executate la scara 1:1. Scările au o înălţime a treptelor de doar 14-16 cm, comandate special să se potrivească înălţimii mici a conducătorilor, care nu voiau să obosească urcând. Ele conduc la etajul 1 al Palatului, unde se află sala A. I. Cuza, sala de şedinţe în plen a Camerei Deputaţilor, etc.
Sala Nicolae Bălcescu
Sala poartă numele marelui om politic, istoric, gânditor democrat şi revoluţionar român care a fost Nicolae Bălcescu (1819-1852).
Sala are capitelele coloanelor greceşti simple, din bronz, fără frunză de acant sau alte elemente decorative.
Marmura roz folosită pentru aceste coloane este de Ruşchiţa, iar candelabrele precum şi aplicele proiectate de arhitecţi sunt executate de artişti plastici la Mediaş.
De remarcat că draperiile din mătase sunt ţesute la Sighişoara în tehnica brocart şi conferă spaţiului un maximum de ambient şi frumuseţe.
Covorul înflorat este ţesut la Cişnadie, iar măştile care acoperă radiatoarele sunt lucrate manual, din alamă.
În această sală se regăseşte singurul material din clădire care nu este românesc şi anume lemnul de mahon, de altfel foarte preţios, din care sunt făcute uşile. Acesta este un cadou primit de Ceauşescu din partea prietenului său, Mobutu Sese Seko, preşedintele statului Zair (azi Republica Democrată Congo)..
Sala Nicolae Iorga
Sala poartă numele lui Nicolae Iorga (1871 – 1940), istoric, orator, om politic şi scriitor, membru al Academiei Române, prim ministru în anul 1930.
Sala este decorată cu aceleaşi esenţe de lemn pentru tavan şi pereţi, predominând lemnul de stejar. Casetoanele formate între stâlpii de lemn sunt îmbrăcate cu mătase, material din care sunt făcute şi draperiile.
Mobilierul este art-deco (monument stilistic la mijlocul anilor ’20-’30, socotit multă vreme ca o prelungire a Art nouveau-lui si Jugendstil-ului).
Pereţii sunt ornamentaţi cu lucrările artiştilor: Margareta Sterian – "Flori stilizate" şi "Vas cu flori", Nicolae Blei - "Vas cu flori şi flori de masă", "Toamna la Andriaşu", "Vas cu flori" şi "Primăvara la Andriaşu" (post-impresionist), Gheorghe Simion - "Crizanteme cu vioară" (realismul artei de la 1900), Zamfir Dumitrescu - "Flori în peisaj de toamnă" (stilul picturilor flamande).
Sala A.I.Cuza
Sala care poartă numele domnitorului Ţării Româneşti şi al Moldovei a fost terminată înainte de anul 1989, şi era destinată a fi sală de protocol la cel mai înalt nivel: "Sala de seminare de documente şi tratative", ce s-ar fi numit România. Aceasta este una din sălile cele mai impozante ale Palatului, cu cea mai mare înălţime (cca. 20 m), şi a doua ca suprafaţă - 2.040 m².
Această sală este situată în axul principal al palatului, cu deschidere printr-o logie amplă către Piaţa Constituţiei şi B-dul Unirii.
Sala, cu un fond de culoare roz, are o arhitectură eclectică având ca element principal de compoziţie coloana angajată cu capitel în stil corintic şi cu fusul coloanei prelucrat cu motive ornamentale tradiţionale arhitecturii stilului Brâncovenesc. Coloanele sunt din marmură albă de Ruşchiţa.
Alte elemente ce participă la arhitectura interioară a sălii sunt uşile monumentale sculptate cu motive decorative, încadrate în rame de marmură şi măşti de radiatoare turnate în alamă, bogat ornamentate.
Plafonul, compus din 7 luminatoare ritmate, pe traversele sălii, executate din tablă aurită, este croit în boltă (candelabru ascuns).
Draperiile din brocart de catifea cusute cu fir de aur subliniază luxul acestei săli. Pe peretele fundal se află un arc central puternic, luminat pe contur, flancat de două coloane.
Şi această sală trebuia să dispună de tronul conducătorului, iar pentru buna desfăşurare a activităţilor s-a dispus construirea unui balcon în care era instalată orchestra, cu o capacitate de 31 oameni, cu acces de la un nivel superior.
Astfel, sala a găzduit în anul 1995, concertul dirijat de Yehudi Menuhin, în cadrul redeschiderii Festivalului Internaţional de Muzică "George Enescu".
Această sală a concentrat, în realizarea sa, un număr mare de meseriaşi din capitală şi din ţară, maeştrii ipsosari, modelatori, artişti plastici, specialişti în marmură sculptată, etc.
Sala Ion I. C. Brătianu
Sala, situată în axul palatului, la parter, este medie ca suprafaţă. Graţie celor două curţi interioare care o înconjoară, luminozitatea acestei săli este excepţională, intensificată şi de lustrele şi aplicele care reproduc candelabrele de epocă.
Este formată dintr-un spaţiu central cu o deschidere de 42 m flancată pe cele doua părţi înspre curţile interioare de două nave laterale de 6 m.
Spaţiul central este despărţit de spaţiile laterale de o suită de coloane libere, îmbrăcate în marmură.
Decoraţia perimetrală este ritmată de un sistem de arce şi pilaştri din marmură bogat ornamentată. Decoraţia din marmură se îmbină cu decoraţia realizată în aceeaşi manieră din stuc atât la pereţi cât şi la tavan. Tavanul are o scafă circulară tangentă la pătratul format de spaţiul central, este bogat ornamentat cu o amplă rozetă centrală în axul căreia se află un candelabru spectaculos. Tot în cadrul rozetei circulare perimetral sunt suspendate candelabre de dimensiuni mai mici.
Pardoseala preia principiile compoziţionale ale tavanului având o rozetă mare, centrală, cu elemente geometrice compuse din sortimente de marmură din diferite cariere, totul autohton.
Draperiile de catifea roşie cu fir de aur şi argint, cu pasmanterii şi ciucuri sunt brodate de călugăriţele din mănăstirile Agapia şi Văratec.
Ea s-a numit iniţial Sala Provinciilor pentru că într-o tematică iniţială trebuia să simbolizeze prin decorare judeţele ţării, lucru care nu s-a mai realizat.
Sala Tache Ionescu
Sala Tache Ionescu este folosită în general pentru târguri, expoziţii, cocktail-uri, cel mai adesea împreună cu sala Unirii, care o continuă.
Din sala Ion I. C. Brătianu se intră într-un spaţiu tampon care conţine circulaţiile verticale, scările şi lifturile de acces la Sala Unirii, considerat foaierul propriu-zis al acestei săli. Foaierul, flancat de cele două noduri de circulaţie verticală, are o deschidere de 42 m, cuprins între două colonade şi două nave laterale de 6 m.
Colonadele sunt din marmură albă, ca şi ancadramentele celor cinci uşi de acces în Sala Unirii. Decoraţia este concepută într-o manieră ce aminteşte de arta orientului antic, având atât tavanul cât şi restul elementelor de stucatură realizate în acest fel.
De remarcat uşile monumentale, cu arce în plin centru foarte bogat sculptate. Iluminarea este foarte bogată dat fiind că acest spaţiu nu beneficiază de lumină naturală (12 candelabre şi 26 de aplice din cristal de Mediaş). Tavanul este acoperit de o foiţă de aur, iar prin orificiile din cadrul său circulă aerul natural, Ceauşescu nevrând să apeleze la sistemul cu aer condiţionat, de frica otrăvirii.
Pardoseala are un câmp central simplu şi motive ornamentale marginale unde predomină elementele geometrice şi florale.
În această sală sunt expuse lucrări de pictură şi artă decorativă – tapiserii. Printre pictori se numără Angela Brădean – "Coşul cu trandafiri", Marin David – "Grădina păcii" şi Vasile Celmare care deşi a făcut şi pictură monumentală, nu s-a îndepărtat de pictura de gen cum ar fi "Interior", "Magnolii" sau "Flori".
Tapiseriile expuse sunt "Toamnă II" de Ovidiu Moga şi "Unirea" de Maria Nemeş.
Expunerea lor urmăreşte să dea o imagine succintă asupra dezvoltării acestor genuri de artă.
Sala Unirii
La 22 decembrie 1994 sala a fost inaugurată cu ocazia celei de-a cincea comemorari a Revoluţiei române din 1989.
Sala Unirii a fost proiectată pentru marile recepţii care ar fi avut loc la nivel de şef de stat în această clădire. Denumirea ei iniţială a fost "Sala de banchete", ceea ce a atras după sine şi o tratare arhitecturală cu fast a acestei săli. Spaţiul interior este cel mai amplu (fiind a doua ca înălţime) dintre sălile Centrului Internaţional de Conferinţe, de excepţie, din întregul palat. Este rodul multor zile şi nopţi de lucru, atât pentru arhitecţii, cât şi pentru constructorii şi artiştii plastici români.
Este compusă dintr-o navă mare centrală (18/54m), cu un luminator central bogat ornamentat (din aluminiu turnat, acoperit cu slagmetal auriu) şi două nave laterale (6x42m), despărţite între ele prin două colonade. Nava principală are înălţimea medie de 15m, iar cele două laterale de 12,50m cu plafoanele rezolvate cu intersecţii de cilindri.
Coloanele au caneluri în stil românesc, cu capitel corintic şi sunt din marmură albă de Ruşchiţa. Pereţii au oglinzi de ipsos cu ancadramente din marmură albă de Ruşchiţa bogat ornamentate. Fundalurile sunt tratate aproape identic cu un arc puternic foarte ornamentat şi câmpul din marmură albă. Tavanul este din sticlă.
Date fiind dimensiunile sălii, pe latura lungă de intrare, uşile au fost tratate ca portale monumentale, casetate cu intarsii din lemn de cireş, iar rama din marmură albă, cu motive inspirate din arhitectura tradiţională românească.
Sala se deschide direct către exterior, către parc, prin nişte uşi – ferestre înalte de 8m cu ornamente metalice din inox.
Luminatorul care ocupă aproape toată nava centrală este executat de către artiştii plastici cu elemente din aluminiu turnat acoperit cu şlagmetal auriu.
Covorul imens (1100 m²) care acoperă toată partea centrală a sălii, a fost proiectat special pentru acest spaţiu, având elemente preluate din decorurile sălii. Are o greutate de cca. 3t, drept pentru care e nevoie cam de 35 de oameni pentru a-l desfăşura. Nu este expus în permanenţă, sala fiind foarte des folosită pentru târguri şi expoziţii naţionale şi internaţionale.
La fel ca şi în foaierul dinaintea sălii, ecoul este foarte puternic.
Pe pereţii din capetele sălii trebuiau să stea portretele celor doi soţi, având fiecare 10 m înălţime.
Sala C.A.Rosetti
Sala C. A. Rosetti este sală de spectacole a Centrului Internaţional de Conferinţe ce găzduieşte, de asemenea, conferinţe, concerte, piese de teatru etc.
Ca arhitectură interioară se remarcă elementele stilului cubist, art-deco (scaune) în culori în care predomină ocru-auriu, conferindu-se astfel sălii o anumită intimitate.
Observăm, de asemenea, o adevărată grijă pentru detalii: covoarele sunt în semicerc, ca şi băncile care circumscriu spaţiul central.
Întreaga încăpere este dominată de imensul candelabru central cel mai important din întregul Palat (3t).
Istoria clădirii după 1989
Din 1994, clădirea a găzduit sediul Camerei Deputaţilor, iniţial găzduită de Palatul Patriarhiei; Senatul României, reunit aici în 2004, iniţial fiind găzduit în fosta clădire a Comitetului Central al Partidului Comunist Român. De asemenea, Palatul Parlamentului găzduieşte în numeroasele sale săli şi saloane, o întreagă varietate de evenimente, expoziţii sau întâlniri.
În perioada 2003-2004 a fost construită o anexă din sticlă de-a lungul ascensoarelor exterioare. Această construcţie are ca scop facilitarea accesului la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC), deschis în 2004, după o reamenajare în aripa vestică a palatului. În aceeaşi perioadă, un proiect ce susţinea arborarea unui steag uriaş a fost anulat ca urmare a protestelor venite din partea publicului.
Restaurantul, accesibil doar politicienilor, a fost renovat, proiect urmat de amenajarea unei piscine, saune şi a unor facilităţi sportive la nivelul 1 al subsolului.
De asemenea, din 1995, clădirea găzduieşte sediul Iniţiativei de Cooperare Sud-est Europeană (SECI), o organizaţie ce are ca scop o colaborare pentru reducerea nivelului criminalităţii transfrontaliere în ţările membre.
O mare parte din clădire (aripa vestică, parte din aripa de este, parte din al doilea nivel, nivelul 3 subsol şi celelalte aflate sub acesta), urmează a fi terminate. Între timp, o parcare subterană se construieşte în locului unui fost stadion, momentan folosit ca depozit, care a fost acoperit în timpul construcţiei palatului. De asemenea, se are în plan construirea unor tunele ce leagă Calea 13 Septembrie cu subsolul clădirii.
Palatul este deschis vizitării de către turişti şi oferă şi programe de vizitare în mai multe limbi de circulaţie internaţională.
Sursa: Wikipedia