Babele Lui Martie

”Zilele Babelor”, cum sunt cunoscute in popor, marcheaza iesirea treptata din iarna si instalarea primaverii. Si cum inceputul de an agricol era si o perioada incarcata de energii nefaste de care se facea „vinovat” soarele vatamator al primaverii, antichitatea a oferit si o solutie: martisorul care are ca efect contracararea actiunii soarelui alb intrupat prin banutul de argint. Denumit popular si martigus sau mart, vestitorul primaverii, oferit acum mamelor si iubitelor, este o reminiscenta a cultului soarelui, care s-a pastrat in Romania pana acum sub forma a numeroase superstitii, datini, credinte si traditii populare. Fetele si femeile poarta martisoare pentru a sarbatori venirea primaverii. Acum cateva sute de ani, martisoarele erau un “talisman solar”, parte a unui rit arhaic de infrumusetare: exista credinta ca cine purta martisor nu va avea pistrui tot anul. Romulus Vulcanescu arata in “Mitologia romana” ca, pe vremuri, fetele ieseau in gradina de cum se desprimaverea, luau martisorul si-l aruncau in sus, spre soare, zicand: “Sfinte Soare, sfinte Soare, / daruiescu-ti martisoare, / in locul lor ma fereste / de pistrui ce ma-negreste. / Ia-mi te rog negretele / si da-mi albetele, / fa-mi fata ca o floare / sfinte Soare, sfinte Soare”.
FIRUL ANULUI POARTA NOROC
Exista legende potrivit carora firul martisorului ar fi fost impletit de baba Dochia, in zilele cand se urca cu oile pe munte. Asemenea Moirelor din mitologia greaca, a Parcelor din mitologia romana, cu Laima-Dalia din mitologia tarilor baltice, similar cu Feele in Anglia, Tara Galilor, Scotia si Irlanda sau cu Ursitoarele autohtone care torc firul vietii la nasterea pruncului, se spune ca Baba Dochia toarce firul anului, la nasterea stravechiului inceput de an agrar. O alta legenda spune ca: „Baba Dochia, umbland cu oile prin padure, torcea lana din furca si, gasind o para, i-a facut borta, legand-o cu un fir de ata. Asta a fost de 1 martie si de atunci s-a latit obiceiul.” Pe la mijlocul sec. XIX, banutul cu snur care apara de boli, deochi si friguri si aducea noroc, sanatate si bunastare a fost adoptat si de oraseni. Datina devine astfel una dintre cele mai indragite traditii neaos romanesti. In locul banului gaurit, s-au facut in ani tot felul de mici figurine simbolizand norocul: clasica potcoava, trifoiul cu patru foi, co- sarul, buburuza sau figurina care simbolizeaza primavara: ghiocelul. Intre timp, „elanul” mesterilor a transformat marti- sorul in tot felul de figurine care nu mai au nicio legatura cu semnificatia initiala. Snurul „de arnici si gaitan” este inlocuit cu fir de matase, pastrandu-se doar culorile rosu/alb cu inteles simbolic. 1 martie, Martisorul, devine o zi in care fiecare femeie primeste acest dar ca simbol al primaverii, al dragostei sau prieteniei.
BABELE MARTISORULUI, ORACOLELE ROMANILOR
In afara de sarbatoarea Martisorului, primele zile ale lunii Martie au un statut special in toata tara: de la mic la mare, romanii isi aleg una dintre aceste zile, numind-o “baba mea” si urmaresc cu atentie vremea, incercand sa-si prevesteasca viitorul an in functie de aspectul zilei: o “baba” insorita si senina anunta un an bun si linistit. Dimpotriva, o “baba” mohorata si ploioasa sau cu zapada inseamna ca urmeaza un an plin de necazuri si de suparari. In aceasta perioada, vremea este la fel de instabila, precum firea babelor. In 9 Martie, ortodocsii ii celebreaza pe cei 40 de mucenici, arsi pe rug in perioada de inceput a crestinismului. In anumite parti, exista obiceiul de a prepara din aluat „mucenicii”: un fel de covrigi in forma de “opt”, mult mai mici si fierti in apa indulcita in care se adauga nuci si scortisoara. In calendarul popular, la aceasta data incep zilele “mosilor”, care sunt 9, asa cum sunt si zilele “babelor”, babe numite in Ardeal si „vantoase”.

DAKIA SI BABA DOCHIA
Legendele legate de Dochia o arata cand fosta printesa, cand baba acra si rautacioasa. Potrivit etnologilor, Dochia ramane in Panteonul mitologiei romane ca o divinitate agrara si materna la varsta senectutii, care moare si renaste simbolic la 9 martie, Anul Nou Agrar si echinoctiul de primavara in Calendarul Iulian, pe stil vechi. In prima legenda, mitul Dochiei se impleteste cu istoria si se leaga de cucerirea Daciei. Printesa Dakia ar fi fost fiica lui Decebal, vestita pentru frumusetea si curajul ei. Cand Decebal a fost asediat in cetatea Sarmizegetusa de oastea imparatului Traian, ea a sarit in ajutorul tatalui, in fruntea unei ostiri adunate la indemnul ei. Ajutorul insa a venit prea tarziu: cetatea asediata era deja cucerita, iar printesa Dakia a fugit cu restul ostirii ramase, in munti. Imparatul Traian a vazut-o si, impresionat de frumusetea si curajul ei, a vrut s-o aiba. Traian a pornit cu soldatii in urmarirea ei, pana pe Muntele Ceahlau. Cand a inteles ca nu mai poate scapa, Dakia a cerut ostasilor din jur sa fuga mai departe pentru a deruta urmaritorii. Ramasa singura, s-a rugat marelui zeu Zalmoxe sa nu o lase sa fie necinstita de imparatul Traian. Zeul i-a ascultat ruga si a transformat-o intr-o batrana ce pastorea o mica turma de oi. Traian a intrebat-o pe batrana daca a vazut o printesa frumoasa, iar Dakia i-a aratat cu toiagul inspre miazazi. Potrivit legendei, batrana Dakia mai traieste si acum in munti. George Calinescu, in „Istoria literaturii romane”, potriveste legenda ei intre cele patru mituri esentiale „care au modelat cultura si spiritualitatea romaneasca”, pe langa cel al „Mioritei”, al „Mesterului Manole” si al „Zburatorului”.

LEGENDE DE PRIMAVARA
Numele de Dochia este legat si de numeroase legende care descriu atmosfera pastorala a satului romanesc, cu conflictele dintre soacra si nora, certuri care sugereaza opozitia intre timpul vechi si cel nou, intre iarna si vara. Fiul Dochiei ar fi fost Dragobetele si Dochia, pentru a-i face zile fripte nurorii, ar fi trimis-o in padure sa-i culeaga fragi. In padure, tanara nevasta s-ar fi intalnit cu doi mosnegi, Dumnezeu si Sfantul Petru, care auzindu-i pasul, ar fi ajutat-o, umplandu-i poala cu jaratic, care acasa s-ar fi transformat in fragi. In alte legende, Dochia, convinsa ca a sosit primavara, a plecat cu oile sus la munte si, prevazatoare, si-a imbracat 9 cojoace. Se spune ca Martie, pentru a o pedepsi pentru cutezanta ei de a-l infrunta, a imprumutat cateva zile friguroase de la fratele sau, Februarie, a pornit o ploaie rece ce a durat 9 zile si care a udat cojoacele. Dochia le-a lepadat unul cate unul caci o ingreunau la mers. In alta versiune, vremea a devenit tot mai calda, iar Dochia si-a scos cojoacele pe rand. Cand a dezbracat si ultimul cojoc, a inceput o adevarata furtuna de zapada si Dochia ar fi inghetat, transformandu-se in stana de piatra, impreuna cu animalele pe care le pastorea. Stanca aceasta cu bolovanii ce o inconjoara a fost descoperita de Dimitrie Cantemir. El relateaza in „Descriptio Moldaviae”: „Cel mai inalt munte al Moldovei este Ceahlaul si daca acest munte ar fi cunoscut poetilor vechi, el ar fi tot atat de celebru ca si Olimpul, Pindul sau Pelia. Din varful sau ce se ridica la inaltime enorma ca un turn, porneste la vale un parau cu apa foarte limpede si, rostogolindu- se cu mare vuiet printre stanci, se arunca in raul Tazlau. Drept in mijlocul lui se vede o statuie straveche, inalta de cinci coti, intruchipand o baba inconjurata, daca nu ma insel, de 20 de oi, din sexul careia curge un izvor nesecat. Este desigur greu de spus daca natura si-a aratat in acest monument fantezia ei, sau daca mana iscusita a unui artist a plasmuit-o asa.” Asemenea „oameni de piatra” se pot vedea in diferite locuri din Carpatii Orientali si Meridionali, dar trecutul isi pastreaza misterul si legendele.

Martisorul

Martisorul - origine si semnificatie


In vechime, pe data de 1 martie, martisorul se daruia inainte de rasaritul soarelui, copiilor si tinerilor - fete si baieti deopotriva. Snurul de martisor, alcatuit din doua fire de lana rasucite, colorate in alb si rosu, sau in alb si negru, reprezinta unitatea contrariilor: vara-iarna, caldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumina-intuneric. Snurul era fie legat la mana, fie purtat in piept. El se purta de la 1 martie pana cand se aratau semnele de biruinta ale primaverii: se aude cucul cantand, infloresc ciresii, vin berzele sau randunelele. Atunci, martisorul fie se lega de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa ne aduca noroc, fie era aruncat in directia de unde veneau pasarile calatoare, rostindu-se: "Ia-mi negretele si da-mi albetele".



Unele legende populare spun ca martisorul ar fi fost tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile la munte.



Cu timpul, la acest snur s-a adaugat o moneda de argint. Moneda era asociata soarelui. Martisorul ajunge sa fie un simbol al focului si al luminii, deci si al soarelui.



Poetul George Cosbuc, intr-un studiu dedicat martisorului afirma: " scopul purtarii lui este sa-ti apropii soarele, purtandu-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ti-l faci binevoitor sa-ti dea ce-i sta in putere, mai intai frumusete ca a lui, apoi veselie si sanatate, cinste, iubire si curatie de suflet... Taranii pun copiilor martisoare ca sa fie curati ca argintul si sa nu-i scuture frigurile, iar fetele zic ca-l poarta ca sa nu le arda soarele si cine nu le poarta are sa se ofileasca."



Cu banul de la snur se cumpara vin rosu, paine si cas proaspat pentru ca purtatorii, simbolului de primavara sa aiba fata alba precum casul si rumena precum vinul rosul.


Mentionam ca la geto-daci anul nou incepea la 1 martie. Astfel, luna Martie era prima luna a anului. Calendarul popular la geto-daci avea doua anotimpuri: vara si iarna. Martisorul era un fel de talisman menit sa poarte noroc, oferit de anul nou impreuna cu urarile de bine, sanatate, dragoste si bucurie.



Astazi, valoarea martisorului incepe sa fie data doar de creatia artistica. Se confectioneaza din orice si poate sa semnifice orice. Irina Nicolau spune: "Candva, credeau in puterea magica a martisorului. Acum nu mai cred. Candva, oamenii credeau ca o baba a urcat la munte cu 12 cojoace si a inghetat. Acum nu mai cred. Si nici nu vor mai crede vreodata. Tot ce pot e sa cunoasca povestea. Atat."

Martisorul - Simbolistica martisoarelor



La sfarsitul secolului al XIX-lea copii, fete si baieti fara deosebire, primeau de la parinti in dimineata zilei de 1 martie, inainte de rasaritul soarelui, un martisor. De acesta se agata o moneda de argint sau de aur, se purta legat la mana, prins in piept sau la gat. El era scos, in functie de zona etnografica, la o anumita sarbatoare a primaverii (Macinici, Florii, Paste, Arminden) sau la inflorirea unor arbusti si pomi fructiferi (maces, porumbar, trandafir, paducel, visin, zarzar, cires etc.) si agatat pe ramurile inflorite. Se credea ca purtatorii martisorului nu vor fi parliti de soare pe timpul verii, ca vor fi sanatosi si frumosi ca florile, placuti, dragastosi si norocosi, feriti de boli si de deochi. Dupa unele informatii martisorul se confectiona din doua fire rasucite de lana colorata, alba si neagra sau alba si albastra si facut cadou in ziua intai din luna martie cand aparea pe cer Luna Noua. Aromanii puneau martisorul in ajunul zilei de 1 martie, adica in seara zilei de 28 sau 29 februarie. Sarbatorile cu ajun si calculul timpului in functie de o anumita faza a lunii sunt caracteristice calendarelor lunare care au precedat, atat la daci cat si la romani, actualele calendare solar-lunare. Obiceiul martisorului este o secventa a unui scenariu ritual de innoire a timpului si anului, primavara, la nasterea si moartea simbolica a Dochiei. Dupa unele traditii, firul martisorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile la munte. Asemanator Ursitoarelor care torc firul vietii copilului la nastere, Dochia toarce firul anului. De la romani si aromani obiceiul martisorului a fost preluat si de alte popoare din centrul si sud-estul Europei. Fetele si uneori femeile tinere purtau martisoare de 1 martie pentru sarbatoarea venirii primaverii, dar si pentru caracterul lor de talisman solar.



Martisorul este, inainte de orice, un simbol.
Asa cum afirma poetul George Cosbuc intr-un studiu dedicat martisorului, acesta este simbolul soarelui primaverii, al carui chip seamana, in credinta populara, cu un ban de argint. Sigur ca nu banul ca atare, ci rotundul de argint pur, alb, este asociat soarelui. Si sa nu uitam ca, in acelasi timp, albul reprezinta, in credinta noastra populara, un semn al puterii, al fortei. George Cosbuc mai spunea, in studiul amintit ca: “martisorul e un simbol al focului si al luminii, deci si al soarelui. Poporul nostru il cunoaste si il tine in mare cinste, si il poarta copiii, fetele si mai rar nevestele si flacaii, fiindca el e crezut ca aducator de frumusete si de iubire”. In folclorul nostru, anotimpurile sunt simbolizate cromatic: primavara prin rosu, vara prin verde sau galben, toamna prin negru sau albastru iar iarna prin alb. De aceea, se poate spune ca snurul de care se agata martisorul si care e impletit in culorile alb-rosu, e si el un simbol al trecerii de la iarna cea alba, la primavara clocotind de viata ca focul si singele. Semnificatia culorilor mai este talmacita si altfel, in credinta populara: se poate spune ca rosul, dat de foc, singe si soare, este atribuit vitalitatii femeii iar albul, ca zapada rece si pura, ca apele inspumatMartisoaree, ca norii de pe cer, semnifica intelepciunea barbatului. Astfel, snurul martisorului exprima impletirea inseparabila a celor doua principii, ca o permanenta miscare a materiei.


De ce purtam martisorul ? Explicatia a fost data tot de George Cosbuc in studiul sau : “ scopul purtarii lui este sa-ti apropii soarele, purtindu-i cu tine chipul cam cu acelasi rost cum purtam noi o cruce ori un chip al lui Hristos in sin. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ti-l faci binevoitor sa-ti dea ce-i sta in putere, mai intii frumusete ca a lui, apoi veselie si sanatate, cinste, iubire si curatie de suflet. “ Si tot in acelasi studiu mai spunea George Cosbuc : “Taranii pun copiilor martisoare ca sa fie curati ca argintul si sa nu-i scuture frigurile, iar fetele zic ca-l poarta ca sa nu le arda soarele si cine nu le poarta are sa se ofileasca. Poporul mai stie ca martisorul trebuie purtat ca lucru sfint, nu asa ca podoaba ori ca jucarie.”

In timp, obiceiul de a purta martisorul facut dintr-un ban de argint s-a pierdut si, in acest sens, acelasi autor comenteaza: “ la orase e o sminteala mare a rostului ce-l are martisorul, ca-l facem din aur ori din tinichea galbena, cind el ar trebui sa fie numai alb din argint, si mai ales ca-i dam forma de inima, de carte, de floare, de porc sau de alt animal, cind el trebuie sa fie numai rotund cum e soarele. Toate aceste podobi n-au nici un Dumnezeu pe lume si sunt inselatorii si ale pungii, si ale traditiilor.”

Cum si cand se poarta martisorul? Ca sa respectam traditia, martisorul trebuie legat la rasaritul soarelui, in prima zi a lunii martie. El se poarta de la 1 martie pina cind se arata semnele de biruinta ale primaverii : pina se aude cucul cintind, pina ce infloresc ciresii ori trandafirii, pina ce vin berzele sau rindunelele. Atunci, martisorul nu se arunca, ci se leaga de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa ne aduca noroc.


Dincolo de obiceiuri si simboluri legate de martisor, el ramine ca o intrupare a bucuriei de a trai, a dragostei de viata, un semn prin care noi, oamenii salutam renasterea naturii odata cu venirea primaverii. Martisorul ramine, peste timp, simbolul soarelui atotputernic si al puritatii sufletesti. V-ati gindit, vreodata, ca a darui un martisor inseamna a darui o farima de soare ?


TRADITII DE PRIMAVARA

Traditia daruirii nu se gaseste decat in spatiul romanesc si la unele populatii de la hotarele Romaniei. Se pare ca, romanii sunt singurul popor din Europa care sarbatoreste de doua ori anul nou. Pentru ca, de fapt, acest lucru este celebrat in ziua de 1 martie. Se presupune ca in spatiul romanesc, sarbatoarea romana a Matronaliilor s-a suprapus peste echivalentul local al acesteia, Baba Dochia, personaj traditional, descinzand din vechiul cult al Marii Mame. In aceasta zi, femeile si fetele (uneori si copiii) isi agatau de gat cate o moneda gaurita, de obicei de argint, trimitand la cultul lunar, deci preponderent feminin. Martisorul avea rolul unui talisman magic, menit sa-l apere pe care-l purta. De altfel si modalitatea de confectionare a martisorului, dovedeste rolul lui de protector. Pentru a se ajunge la firul impletit alb-rosu, se luau in calcul toate masurile celui ce urma sa il poarte cat si dimensiunile cailor de acces in teritoriul familial: porti, usi si ferestre. Dimensiunile spatiului in care evolua viata purtatorului de martisor, trebuiau ele insele inserate in magia talismanului. Magie care, ulterior se transmitea asupra naturii, atunci cand firul, odata purtat, era agatat in crengile unui pom fructifer pentru a-l apara si a-i spori roada. Se mai obisnuia sa se puna sub closca sau sa se pastreze la icoana. Rostul lui era ca, prin magia impletirii armoniase a celor doua fire ce simbolizau unitatea contrariilor (lumina-intuneric, caldura-frig, iarna-vara), sa aduca sanatate si paza de boli. Cele doua culori impletite mai simbolizau si dragostea si ura, viata si moartea, binele si raul.


Martisorul se poarta in zilele Babei Dochia (1-9 martie) si exista si acum obiceiul de a-ti alege o anume zi din aceasta perioada ca simbol al calitatii vietii din an. In mod firesc, o zi insorita va prevesti un an bun, iar una mohorata un an pe masura.

Tot credinta populara spune ca aceasta perioada este cea mai capricioasa din tot anul. Zilele de primavara desavarsita se pot transforma peste noapte in iarna tarzie.