Trecerea de la cultura meiului la cultura graului marcheaza deci un dublu progres economic : trecerea de la economia naturala la aceea de schimb si transformarea graului intr-un aliment de baza la daco-romani, cu noi implicatii culturale de factura magico-mitice.
Un rit agrar stravechi este transfigurat si in alaiul cucilor.
"La lasatul secului se forma un alai de fapturi mirifice numite cuci si cucoaice, alai asemanator celui al Kukkeriilor din Bulgaria si Corentilor din Iugoslavia, catesitreile avand un fond mitologic stravechi trac. Consemnari pentru alaiul cucilor pe teritoriul Romaniei se gasesc in Regestele Varadiene, pentru secolul al XIII-lea in Vietile Sfintilor de Mitropolitul Dosoftei pentru secolul al XVIII lea, in Sinapsisul (din 1757) pentru secolul al XVIII lea si in cativa autori straini: J. G. Frazer, D. Marinov, Mihail Arnaudov, Rosita Anghelova. Unii cercetatori au pledat pentru originea lor elina, prosopoforica ce ar deriva din antesteriile dionysiace, altii pentru originea slava, ca derivand din alaiul lui Cupalo si altii pentru originea traca, ca derivand din rituri agro-pastorale trace.
Scenariul mitico-ritual al Cucilor se extinde asupra satului intreg. Actiunea "se desfasoara in trei parti: prima parte in dimineata de lasatul secului, cand alaiuri de cucoaice (flacai travestiti in femei), cu zurgalai la picioare, la brau si crucis pe piept, cutreiera satele simuland bataia traditionala cu chiuliciul (un bici in varful caruia se afla atarnata o opinca rupta); partea a doua , in dupa masa aceleiasi zile, cand incepe o pieseta in care personajul principal este "bunica cucilor", in jurul careia se strang : miri si mirese, plugari si plugarite, ciobani si ciobanite, vanatori, jandarmi, preoti, vraci si uneori chiar "masti de camile"spre a intocmi o mascarada zgomotoasa in mijlocul satului, unde se trag trei brazde simbolice in cerc, udand cu vin pe unul din ei (de obicei pe mire); si partea a treia, in seara aoeleeasi zile, cand inainte de a se insera isi scot mastile cu un anumit ceremonial, rupandu-le de pe cap, trantindu-le de pamant, calcandu-le in picioare, strigand: "Sa piara cu tine/ tot ce-i rau in mine/ si sa fiu luminat/cum am fost inturnat (...) !" dupa care urmeaza hora satului si un fel de retragere cu torte".
Aho, aho, copii si frati
Stati putin si nu-mânati,
Lânga boi v-alaturati
Si cuvântul mi-ascuttati:
S-a sculat mai an
Badica Traian
Si-a încalecat
Pe-un cal învatat,
Cu numele de Graur,
Cu seaua de aur,
Cu frâu de matasa,
Cât vita de groasa.
Si în scari s-a ridicat,
Ca s-aleaga-un loc curat
De arat si semanat.
Si-n curând s-a apucat,
Câmpul neted de arat,
În lungis
Si-n curmezis
S-a apucat într-o joi,
C-un plug cu doisprezece boi:
Boi bourei
În coada cu dalbei,
În frunte tintatei.
Mânati flacai: hai, hai!
Ziua toata a lucrat,
Brazda neagra a rasturnat
Si prin brazde-a semanat
Grâu marunt si grâu de vara,
Sa dea Domnul sa rasara.
Si când lucrul a sfârsit
Iata, mare, s-a stârnit,
Un vânt mare pe pamânt
Si ploi multe dupa vânt,
Pamântul de-a racorit
Si samânta a-ncoltit
La luna, la saptamâna
Îsi umplu cu aur mâna.
Si se duse ca sa vada
De i-a dat Dumnezeu roada
Si de-i grâul rasarit
Si de-i spicul aurit.
Mânati flacai: hai, hai!
Traian iute s-a întors…
Si din grajd pe loc a scos
Un alt cal mai nazdravan,
Cum îi place lui Traian:
Negru ca corbul
Iute ca focul,
De nu-l prindea locul;
Cu potcoave de argint
Ce sunt spornici la fugit.
El voios a-ncalecat,
La Tighina a plecat
Si otel a cumparat
Ca sa faca seceri mari
Pentru seceratori tari.
Si sa faca seceri mici
Pentru copilasi voinici.
Si-a strâns fineSi vecine
Si vreo trei babe batrâne,
Care stiu rândul la pane;
Si pe câmp i-a dus
Si pe toti i-a pus,
La lucrul pamântului în racoarea vântului.
Ei cu stânga apucau
Si cu dreapta secerau
Si prin lan înaintau
De parea ca înotau.
Mânati mai: hai, hai!
Altii în urma lor legau
Si clai mândre ridicau,
Apoi carele-ncarcau
Si pe toate le carau
În capul pamântului,
În bataia vântului.
Arie pe loc faceau
Si grâul îl treerau;
Harabale încarcau
Si la moara le porneau.
Si turnau deasupra-n cos
Grâu maruntel de cel ros,
De sub piatra în covata
Curgea faina curata.
Traian mult se bucura,
Zeciuiala morii da
Si voios se înturna.
Iara mândra jupâneasa
Auzea tocmai din casa
Chiotul flacailor
Scârtâitul carelor.
Mânati mai: hai, hai!
În camara ea mergea
Si din cui îsi alegea
Sita mare si cam deasa
Tot ca pânza de matasa
Si cernea, mare, cernea,
Ninsoare se asternea;
Apoi pane plamadea
Si-o lasa pâna dospea;
Colacei ca învârtea
Pe lopata mi-i culca
Si-n cuptor mi-iarunca;
Apoi iara cu lopata,
Rumeni îi scotea si… gata!
Atunci ea-mpartea vreo cinci,
La flacaii cei voinici
Si-mpartea trei colacei
La copiii mititei.
Mânati mai: hai, hai!
Cum a dat Dumnezeu an,
Holde mândre lui Traian,
Asfel sa dea si la voi
Ca s-avem parte si noi.
Sa va fie casa, casa;
Sa va fie masa, masa;
Tot cu mesele întinse
Si facliile aprinse.
Si la anul sa traiti,
Sa va gasim înfloriti,
Ca merii,
Ca perii,
În mijlocul verii,
Ca toamna cea bogata
De toate-ndestulata.
Aho, aho!
http://hroderic.wordpress.com/2009/11/03/troian/
RăspundețiȘtergereTroian
Numelui şi identităţii personajului legendar Troian / Traian îi dedică un studiu Bogdan Petriceicu-Hasdeu.
Sunt citate mai întâi pasaje mitologice din manuscrise paleoslave. Unul este din secolul al XII-lea:
“pe Troian, pe Hârş, pe Veles, pe Perun, şi-au făcut zei, în dracii cei răi credeau”
Alte pasaje, dintr-un manuscris din secolul al XVI-lea:
“… închipuindu-şi mulţi zei: Perun şi Hors, Dîiu şi Troian, şi alţi mulţi…”
“…Perun, la eleni, Hors, la Cipru, iar Troian fusese împărat la Roma…”
Ambele manuscrise sunt de origine bulgară.
Memoria unui “împărat Troian” e păstrată în legende bulgare şi sârbe. “Valul lui Traian” se întinde din România până în Rusia sudică, unde există legenda că fondatorul construcţiei ar fi”Troian, împărat râmlenesc”. Arheologul rus Kotliarewskz trage concluzia că zeul Troian poate reprezenta divinizarea, de către slavii sudici, a împăratului Traian.
În tradiţia sârbă, după constatarea lui Jirecek,Troian este “un monstru cu trei capete sau cu nişte urechi de ţap”.
Hasdeu este însă circumspect în ceea ce priveşte prezenţa lui Troian – “bădica Troian” – în folclorul de iarnă românesc ( Pluguşorul cu textul “S-a sculat mai an / Bădica Troian” ) :
“Acest Troian ni s-ar fi părut o simplă mistificaţiune din partea lui Alecsandri, dacă nu l-am regăsi în excelenta colecţie de Pluguşoare a d-lui Ghibănescu [...] Dar în alte trei Pluguşoare din aceeaşi colecţiune Troian este înlocuit prin “Machedon Împărat” sau “Alexandru Împărat”, iar într-unul prin “Sfântul Vasile”, ceea ce ne face a crede că şi dânsul nu este adevărat poporan, ci numai cărturăresc, datorit popilor sau dascălilor de prin sate.”
Totuşi , după Hasdeu
“La români memoria lui Troian nu se învăţa în şcoală, ci a fost totdeauna viuă în tradiţiunea poporului.”
“Troian” ar fi preluat de slavi de la români, care au păstrat amintirea împăratului roman.
***
Cred că e posibil ca “Traian” din folclorul nostru de iarnă să fie numele unui zeu corespunzând celtibericului Taranis, irlandezului Tuireann şi luiThor din mitologia nordică ( vezi PIE *taron ).
Pluguşorul ne spune ca Traian s-a apucat de aratîntr-o zi de joi.
“S-a apucat într-o joi
Cu plug cu doisprezece boi.”
Joi este ziua lui Thor – “Thursday”.
Cred că nu e o coincidenţă de dragul rimei – şi ar putea fi un fapt în favoarea autenticităţii – contestate de Hasdeu – a Pluguşorului lui Alecsandri.
E posibil ca numele acestui zeu să fi fost influenţat de cel al împăratului Traian ; poate şi de cuvântul “troian” – însemnând “drum de piatră” ( dar fără legătură cu împăratul Traian, provenind din PIE *trag(‘)h-, *dh- – din care provine şi “tract” ) sau “morman” ( de zăpadă, de obicei ).
Zeul Troian, dacă este zeul numit de celtiberi Taranis, de hittiţi Tarhunt şi de scandinavi Thor, ar trebui să corespundă slavului Perun ( zeu al tunetului ) .
Pasajul citat de Hasdeu îl prezintă însă pe Troian ca pe alt zeu decât Perun. Dacă Troian este un zeu al tunetului (cf. Taranis, Thor ) , el -foarte probabil – nu este la origine un zeu slav.
***
În Pluguşorul cu “bădica Traian” , un element de interes îl constituie numele calului său:
“Şi-a încălecat
Pe-un cal învăţat
Cu numele Graur,
Cu şeaua de aur”
Cred că “Graur” – o formă probabil deformată a cuvântului originar- ar putea avea aceeaşi origine ca şi numele lui Greuceanu , eroul din basm.
Probabil PIE ĝhrē- “a străluci”.
***
Bibliografie: B.P. Hasdeu, “Scrieri istorice”, vol. II, Ed. Albatros 1973