GAROFITA PIETREI CRAIULUI

Garofita Pietrei Craiului a produs prin raritatea ei o vie nedumerire in randul oamenilor de stiinta; planta nu este intalnita in nici unul din masivele muntoase invecinate si nici nu se aseamana cu vreuna din garofitele din Europa, intrunind caracterele a doua grupe sistematice ale genului: “Alpini” si “Glauci”. Originea ei insa nu a fost pe deplin lamurita.

Se pare ca se aseamana cu o garofita din China, fiind o specie relicta, apartinand unui trunchi primitiv al genului din care s-au despins in alte parti ale Europei speciile actuale de garofite alpine. Una din ipoteze presupune ca aceasta specie s-a pastrat intr-o enclava carpatica in care s-au conservat conditiile de clima si sol initiale. Astfel planta ar fi supravietuit pana astazi fara a suferi transformarile prin care au trecut celelalte specii. Ipoteza pare valida daca urmarim pozitia geografica a Pietrei Craiului si structura sa geologica.

Planta apartine familiei Caryophyllaceae, care la randul ei apartine ordinului Caryophyllale. Este o famile foarte numeroasa, cosmopolita, care numara 88 de genuri si peste 2000 de specii din zonele temperate. Multe dintre ele sunt plante decorative, si multe sunt foarte raspandite. Cele mai multe cresc in bazinul Mediteranei si in regiunile de granita dintre Asia si Europa. In emisfera sudica traiesc foarte putine plante din aceasta familie, remarcabila fiind Colobanthus quitensis, planta dicotiledonata cea mai sudica si una dintre cele doua specii de plante cu flori ale Antarcticii.

Tulpina scundă, de 5—10 cm înălţime, poartă la vîrf o singură floare cu corola de circa 3 cm în diametru, formată din cinci petale late, la vîrf dinţate, de culoare roşie-carmin, la bază cu o pată purpurie, împestriţată cu alb şi cu peri albi, mătăsoşi, strălucitori. Floarea prezintă în centru un inel purpuriu pestriţ, deosebit de caracteristic. Pe dos, petalele sînt albe-verzui. Frunzele înguste şi alungite, de 2—4 cm lungime, sînt aşezate în perechi. Înfloreşte în lunile iulie si august.Creşte numai pe brînele şi coastele abrupte din Piatra Craiului, fiind planta endemică pentru acest masiv si declarata monument al naturii.

Garofita Pietrei Craiului a fost descoperita de doi botanisti ardeleni, cu mai bine de 150 de ani in urma. Dupa o obositoare expeditie pe crestele salbatice ale Pietrei Craiului, Kotschy si Schott au adus in lumea stiintei o floare rara, de o neasemuita frumusete: Dianthus Callizonus (garofita cu prea frumoase brauri). Ion Simionescu descria planta: “Petalele rasfrante larg sunt de un ros de carmaz sters. Pe ele sunt trase dungi, in lung, de un ros mai inchis, ira spre launtrul florii, o rotita de dantela fina cu ochiuri mici de aceeasi culoare mai inchisa. Urmeaza apoi un cerc alb, cu raze iarasi rosii, iar in mijloc, un joc de verde si alb neintrecut… ”

Familia garoafelor cuprinde plante cu tulpinile articulate, formate din noduri şi internoduri. Frunzele sunt simple, totdeauna cu marginea întreagă şi opuse, de obicei sesile şi cu baza concrescută într-o teacă în jurul tulpinii. Stipelele lipsesc totdeauna. Florile sunt grupate în inflorescenţe dihazii. Floarea este bisexuată, cu simetrie radiară, pe 5 cicluri şi pe tipul 5, mai rar pe tipul 4.

Caliciul are sepalele libere sau concrescute şi este persistent la fruct. Corola este totdeauna cu petalele libere, adesea bifidate sau numai dinţate la creştet, uneori sunt avortate (Sagina). Androceul este format din 2 cicluri ide stamine, dar cel intern se poate reduce la unele specii. Ovarul este superior sau semiinferior şi cu o singură lojă, uneori în partea inferioară cu 2-5 loji şi cu 3-5 stigmate libere.

Fructul este o capsulă multispermă, cu dehiscenţa apicală, printr-un număr de dinţi egal sau dublu faţă de numărul carpelelor. Rareori fructul este unisperm şi indehiscent, o nuculă sau cărnos, o bacă (Cucubalus). Genul dianthus, care in limba greaca inseamna floare divina, (dios(zeu) , anthos(floare)) cuprinde aproximativ 300 de specii anuale si perene, numeroase varietati si hibrizi. Sunt foarte usor de cultivat si foarte apreciate pentru culorile vii si parfumul lor delicat.

In muntii romanesti traiesc alaturi de garofita Pietrei Craiului si alte specii: Dianthus spiculifolius, Dianthus superbus, Dianthus glacialis subsp. Gelidus, Dianthus carthusianorum, Dianthus armeria, Dianthus armeriastrum, Dianthus banaticus,Dianthus campestris , parte dintre ele fiind ocrotite prin lege.

Cum se daruiesc si se poarta martisoarele.

Stiu ca am mai scris despre subiectul asta, dar revin cu cateva completari:

Cum se daruiesc si se poarta martisoarele.

Martisoarele sunt un dar ce se primeste sau se ofera cu mare placere in luna Martie in Romania si reprezinta un simbol al primaverii dar si al dragostei si admiratiei.
El este daruit incepand cu zorii primei zile din Martie fiintelor dragi. In general acest simbol este oferit copiilor, tinerelor fete si femeilor pentru a le proteja gingasia si sensibilitatea.
Martisoarele se ofera de catre barbati tinerelor fete sau doamnelor dar pot fi oferite si de catre fete prietenelor, mamelor, bunicilor. In Moldova se practica obiceiul ca fetele sa daruiasca la randul lor martisoare barbatilor.
Este frumos ca fiecare martisor sa reprezinte persoana careia ii este daruit... sau urarea care vrea sa fie facuta. Un cosar poate transmite bunastare, trifoiul noroc sau ghiocelul poate exprima gingasia.

Cum se poarta martisorul?
La inceputurile sale martisoarele erau purtate la gat sau la mana, si erau atarnate de o cordea rosie sau de un gaitan compus din doua fire rasucite de matase alba si rosie, sau dintr-un fir de arnici rosu sau unul din bumbac alb.
In zilele noastre, martisorul se poarta o perioada de timp bine determinata si nu mai este purtat la gat ci la incheietura mainii sau prins in piept cu convingerea ca toate dorintele se vor implini.

Cum renuntam la martisoare?
Fiecare dintre noi purtam martisor de 1 Martie dar dupa cateva zile incepem sa ne intrebam cat trebuie sa-l pastram sau ce o sa facem cu el dupa ce-l dam jos?!
In trecut, in Moldova si Bucovina copii si fetele purtau o moneda de aur sau argint legata la gat timp de 12 zile dupa care o prindeau in par si-o tineau astfel pana la inflorirea primul pom sau pana la sosirea berzelor. Altele agatau martisorul pe un trandafir iar cu moneda isi cumparau branza, pentru a avea o fata alba si frumoasa tot anul.
Astazi martisorul se poarta 12 zile si apoi se agata intr-un pom tanar. Daca pomului ii va merge bine atunci cu siguranta si cel ce a legat ata de martisor acolo va avea parte de un an bun, cu sanatate si succese.
Altii asteapta sosirea berzelor si arunca snurul dupa ele, zicand:"Na-ti negretele/ Si da-mi albetele!"
Scoaterea martisorului, conform ritualurilor, are un scop bine intemeiat: sa marcheze astfel tranzitia dintre sfarsitul iernii si noul anotimp care incepe.